Hi, people! Hi, friends! Aşa ar trebui să începem, ca să fim trendy, adică în rezonanţă cu contextul online. Dar cum acest context e unul de forţă majoră (ceva între primul şi al doilea sistem de semnalizare), ne-am gândit să-l “updatăm” un pic, cu un demers în limba maternă. Cu alte cuvinte, vom respecta regulile jocului, dar în legea noastră. Aşadar…

Există încă un popor român din care noi, cei care am pornit acest proiect, nu ne ruşinăm să afirmăm că facem parte. De aceea colegiul redacţional este alcătuit dintr-o echipă de profesionişti atemporali, prin urmare prezenţi (Mihai Eminescu, I.L. Caragiale, Carmen Sylva, Nicolae Iorga, Pamfil Şeicaru, Cezar Ivănescu). Contemporaneitatea lor nu mai trebuie demonstrată, a făcut-o deja istoria. Noi doar o vom ilustra. Suntem, aşadar, o echipă mare şi actuală, din care fac parte atât cei care întâmplător nu mai sunt, cât şi cei trăitori care au apucat să fie, precum şi cei care îşi caută corect matca identităţii prin cultură. Vrem să arătăm că realitatea românească profundă - aceea a preocupărilor, aşteptărilor şi deşteptărilor - este cu totul alta decât ceea ce ni se prezintă în ziare şi la televizor. Aceea este o realitate de nişă, periferică chiar, în niciun caz definitorie. Definitoriu este sistemul de valori care a generat tot ce avem mai bun în cultură. Mai vrem să arătăm că acest sistem de valori, corect abordat şi dimensionat, are şi target, şi audienţă. Şi mai vrem să creăm o platformă de vizibilitate publică tuturor celor care au ceva important şi coerent de rostit în urgisita cultură română.

SALONUL REFUZAŢILOR, componentă importantă a platformei culturale CERTITUDINEA, este un concept care ilustrează transfigurarea refuzului în afirmaţie, a insultei în titlu nobiliar. La sfârşitul secolului al XIX-lea, pictorii nonconformişti care aveau să dea tonul în arta modernă, nu erau lăsaţi să expună alături de “vedetele” picturii academiste de la Paris. Erau toleraţi într-o hală care purta denumirea “salonul refuzaţilor”. Într-un sens mai larg, aşa stau lucrurile şi în cultura română: e refuzată. Atât în ţară, cât şi la export. Mai grav este însă că nimeni nu face nimic. Nimeni - adică acea intelectualitate obişnuită să i se dea. A devenit o boală, un sindrom, să te plângi de nimicnicia poporului tău şi, de pe această poziţie, să deplângi şi soarta culturii. E mai comod, în ultimă instanţă, să te complaci în blazare, să justifici propria neputinţă prin moştenirea unei fatalităţi istorice…

Avem multe dileme şi puţine certitudini. Puţine, dar majore: Dumnezeu, naţiunea, părinţii, copiii, limba română, istoria şi Mihai Eminescu. Pe baza lor, putem dezvolta şi completa alte certitudini, cum ar fi cultura şi civilizaţia. Platforma culturală CERTITUDINEA reprezintă o opoziţie dar, mai ales, o poziţie foarte clară. Este reacţia afirmativă la paradigma dilemei. Toţi cei care au contribuit la construcţia sau apărarea spiritualităţii noastre, toţi cei care încearcă încă să o facă, sunt prietenii şi partenerii acestei platforme. CERTITUDINEA este opusul dilemei, care nu e nici afirmaţie, nici negaţie. CERTITUDINEA este o afirmaţie.

EDITORIALELE D-LUI EMINESCU. Articolele de fond ale acestei publicaţii online vor fi semnate de Mihai Eminescu. Am îndrăznit această “resetare” istorică împotriva vocilor, din ce în ce mai vehemente, care afirmă că Eminescu este un produs expirat. A devenit chiar o modă să spui că Mihai Eminescu nu mai este la modă.
Am mai vrut să arătăm, prin acest demers, că Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.

Emil Cioran, gânditorul care şi-a renegat neamul şi istoria în termenii cei mai severi cu putinţă, de Eminescu nu s-a putut atinge. Nu l-a înţeles, dar nu a putut să ridice cuvântul împotriva lui. Mai mult, acest denigrator genial a făcut, în faţa lui Eminescu, cea mai smerită reverenţă din literatură română: “Tot ce s-a creat până acum în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu, totul e aproximativ. Nici unul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat, cu toţii, o excepţie inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care şi Budha ar putea fi gelos? Fără Eminescu, am fi ştiut că nu putem fi decât esenţial mediocri, că nu este ieşire din noi înşine, şi ne-am fi adaptat perfect condiţiei noastre minore. Suntem prea obligaţi faţă de geniul lui şi faţă de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet.” (Emil Cioran – “Schimbarea la faţă a României”)

Mihai Eminescu nu a fost doar editorialistul de la Timpul, ci şi cea mai puternică voce a timpului. Altfel, este aproape inexplicabil ca un amărât de gazetar dintr-o ţară aflată la intersecţia marilor interese geo-politice să fie urmărit de serviciile secrete a două imperii (austro-ungar și ţarist). Informaţiile acestea, deşi sunt publice, nu sunt cunoscute. Pentru că, vorba bibliofilului Ion C. Rogojanu, „Eminescu e mai mult citat decât citit”.

Mihai Eminescu a fost, dincolo de toate acestea la un loc şi de fiecare în parte, o CONŞTIINŢĂ. De aceea nu ne vom ruşina să-i recunoaştem eminenţa şi preeminenţa spirituală, să-l onorăm ca model tutelar şi să-l apărăm prin chiar textele sale publicistice, scrise la vremea aceea, pentru vremea de acum.

Editorialele D-lui Eminescu din “CERTITUDINEA” vor fi fragmente din articolele sale apărute în Albina, Familia, Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), colecţia ziarului Timpul (1877-1883), România Liberă şi din manuscrise publicate postum.

MIRON MANEGA - Ispravnic de concept