Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

PRO ŞI CONTRA DAN PURIC

Data publicarii: 23.02.2010 08:39:00

Am avut inspiraţia de a posta şi pe site-ul poezie.ro unul dintre articolele de pe CERTITUDINEA, mai exact interviul cu Dan Puric intitulat "Mitocanul internaţional şi-a dat mâna cu mitocanul naţional”. Efectul a fost neaşteptat. Nu atât prin numărul foarte mare de vizitatori, cât prin dezbaterea declanşată. Am avut astfel ocazia să constat că marele actor (şi misionar al valorilor identitare româneşti) stârneşte nu doar simpatie şi admiraţie, ci şi aversiuni. Comentariile pro şi contra Dan Puric merită însă a fi diseminate şi pe CERTITUDINEA, întrucât ele sunt exemplare prin ţinuta aproape academică a dezbaterii. În plus, toate intervenţiile sunt asumate prin nume afişat la vedere.

 

Mihai Robea: Cam asta înţeleg eu prin normalitate şi limpezime. Felicitări pentru interviu, este o gură de oxigen.
Vasile Mihalache: Textul trebuie sa-si ocupe cit de repede locul la recomandate, altfel se va considera, (pe nedrept) ca opiniile de acest fel sunt ocolite in favoarea celor internationaliste. Dan Puric reprezinta in momentul de fata, probabil unica Voce a adevarului in Romania, aidoma lui Eminescu la timpul respectiv. Iar Miron Manega este un profesionist al literelor cu un fler deosebit al valorii. Articolul reprezinta o contributie importanta pentru citirea in orice moment a starii culturii nationale de acum.

Cezara Răducu: "O tulburătoare maieutica… se petrece în constiinţa ta dacă ai privilegiul să stai aproape de Dan Puric. Ieşi mult mai curat”. Am citit cu mare bucurie.

Florian Stoian -Silişteanu: Domnu’ Vasile Mihalache, nu ai treabă? Cum adică să ocupe prima pagină?! Să fim serioşi. La ce bun? Deocamdată capacităţile sunt cele care sunt: bune, rele, cu plus, cu minus. Probabil în timp se vor mai schimba datele problemei. Ştiu că e un efort să administrezi un site şi mai ales unul ca acesta care a prins aripi. De aceea e bine să dăm uneori impulsul să sugerăm. Şi...o să observaţi că alteori se duc în prima pagină, pe lângă balast, şi multe lucruri serioase. După părerea mea cred că materialul de față merita clar atenţie... Oricum, Miron Manega primeşte aplauze iar Puric, domnul, şi mai multe aplauze. L-am văzut de curând în spectacol. Da...omul-puric e Mare!

Florian Abel: Dacă Dan Puric ar vorbi 24 de ore despre albastrul cerului, fără a căuta să emită sintagme nemuritoare încadrate în subiect, nu ar avea şansa de a plictisi, pentru că cerul l-a înzestrat cu harul cuvântului şi cu o voluptate a cunoaşterii de o dureroasă limpezime, astfel încât el nu trebuie să caute cuvinte spre a-şi descoperi preaplinul înţelesului şi nici idei spre a le alipi cuvântului, ci numai cadrul propice pentru a revărsa spre ceilalţi frumuseţea torentului său interior.
Indiferent de tema discursului sau a momentului (de obicei ceasuri târzii, în noapte, pentru ca omul să poată rata şansa de a-l asculta, orele de vârf fiind rezervate structurilor manelarde şi becaliste ale jalnicei noastre societăţi) e primul dintre prea rarii îngeri ai slovei şi gestului acestui neam, pe care îl ascult cu un sentiment al împlinirii depline, într-o sărbătoare a sufletului.
Cândva, întrebat dacă ar candida la preşedinţie, Dan Puric a eschivat subtil, invocând rezonanţa numelor ce s-au perindat pe acolo: "Una e să strige mulţimea: Iliescu! Constantinescu! - cum ar suna scandarea - Puric! Puric!?"
Dar orice om cu bun simţ ştie că nu acesta e motivul. Un OM cu conştiinţa şi verticalitatea lui, nu ar accepta această situaţie în care acced mai uşor lichelele, lingăii, şantajaţii, corupţii. Omul cinstit se poate aştepta, cel mult, la o asasinare demnă sau măcar răsunătoare.

Ştefan Ciobanu: Captivant interviul. Sau mai bine zis omul Dan Puric. Am citit fara suflare o ''constiinta'' care vorbeste, nu una care repeta.

George Paşa: Este aici un interviu bine realizat, cu intrebări care stimulează pe intervievat. Răspunsurile lui Dan Puric sunt în măsură să dea de gândit oricui mai are măcar o fărâmă de respect pentru valorile spiritualităţii româneşti. Am desprins de aici unele enunţuri antologice (selectate şi de autorul interviului):
"Valoarea a fost lăsată de izbelişte, nu mai prezenta nici un interes, căci capitalismul de grotă nu are nevoie de cultură."

"Cum spuneam, oamenii noştri politici – haimanalele politice, de fapt – n-au mai avut nevoie de legitimarea prin artă."

"Umorul are dimensiuni sacre, spre deosebire de băşcălie, care desacralizează totul. Băşcălia este de tip ateu, neantizant, ea îşi bate joc de orice fel de valori şi repere. Acest sistem demolant al valorilor, care aparţine omului mic, a ieşit în faţă".

"Noi, ca popor, pentru a supravieţui, trebuie să ne retragem în munţi - în cultură. Altfel ne calcă gorilele cu Jeep-ul."

Ce mi se pare, în primul rând, demn de a fi remarcat este pledoaria pentru responsabilitate şi pentru valoare, într-un limbaj simplu, care merge la sufletul ascultătorului/ cititorului. Este altceva decât agresivitatea falselor valori care ni se impun prin "mecanismele pieţei" sau prin unii "promotori" culturali.

Petruţ Pârvescu: n.b.> “Noi, ca popor, pentru a supravieţui, trebuie să ne retragem în munţi - în cultură. Altfel ne calcă gorilele cu Jeep-ul”.

Matei Hutopilă: Spune unele chestii pe care le stim cu totii, de aceea nici nu le mai numesc, si unele chestii care-l fac sa para un staret ingustat si rupt nu de lume, ci de realitate. Poate ca-i impartasim unele frustrari, dar sa fim seriosi, fiecare poarta o vina daca lucrurile merg chiar asa cu cultura in momentul de fata.

Marius Niţov: Dan Puric, da, pentru mine e o privire într-o apă curată, văd peştii, vegetaţia, pietrele, culorile toate, limpede. De pe scena unde îşi afirmă credinţa într-o renaştere a României valorilor, puterea cuvintelor lui poartă pecetea profetică a schimbării. Există un potenţial creativ imens în tineret, care va îngropa dinozaurii activişti din cultură, adică pe cei ce... se află în treabă, cum spunea Petre Ţuţea.

Calota Rodica: Interviul si-a atins scopul, fiind o românoscopie a infinitei tranzitii!
Cinismul lui Diogene, cel care cauta un OM, cu lumanarea,in plina zi,este singura forma de supravietuire a omului de cultura,in fauna creata de tulbureala de dupa "lovilutie"(cum o numeste Luca Pitu). Orice s-ar putea obiecta, este nevoie de constiinte uriase si, da, OMUL PURIC este presedintele umorului inteligent! Multumesc pentru aceasta terapie a intelectului, Miron Manega!

Vasile Munteanu: Parafrazând, nu întâmplător, pe ILC: până când să nu avem şi noi (exclusiv) "mitocanii" noştri? Să nu fiu înţeles greşit, tehnic, interviul este ireproşabil. Dar tipul acesta de naţionalism in extremis (care aduce dubios de mult cu cel propovăduit de P. Ţuţea - care, totuşi, chiar era pe moarte) este la fel de sforăitor şi de găunos (chiar dacă extrem de elocvent exprimat) ca şi ideea de cosmopolitism fundamentată religios. De ce m-aş retrage în munţi să nu mă calce gorila cu jeep-ul, când munţii au fost restituiţi integral, cu acte în regulă, gorilelor care (ce paradox, mai adaptabilă gorila decât omul de cultură...), acolo, în aceşti munţi metaforici, gorila mă calcă cu ATV-ul? Domnului Puric, ca oricărui orator exaltat, îi lipseşte gândirea practică; iar aceasta nu poate fi mimată...

Matei Hutopilă: Total de acord cu tine! Reintorcindu-ma la Puric, nu pot sa nu observ in orice interviu si-n orice text de-al lui o frustrare fara margini, cu greu tinuta in friu, o frustrare care usor se poate transforma in violenta, in sadism, in nebunie lucie. Domnule Puric, dincolo de fateta asta, pari un mizantrop, si mizantropismul tau nu pare fundamentat rational, ci (intocmai ca pornirile ce ti le infrini) animalic!

Vasile Munteanu: Domnule Hutopila, primo: nu ştiu de ce intervenţia dv mi se adresează mie; am exprimat o opinie sumară, care se raportează exclusiv la rândurile de mai sus; nu am nevoie să fie cineva de acord cu mine.
Secundo: pe Dan Puric - artistul îl apreciez la justa valoare; pentru că în altă calitate decât aceea "oficială" nu îl cunosc, nu îmi permit să judec valorile sale morale, intelectuale sau spirituale; cu atât mai puţin mi-aş permite să încerc un profil psihologic; ce afirm cu certitudine este că vă permiteţi un adjectiv total deplasat atunci când scrieţi "animalic"; dacă sunteţi fericitul posesor al unor date care să completeze portretul său şi care îmi scapă, vă invit să cumpăniţi cuvintele înaite de a le folosi.
Terţo: acuza mea, deşi e mai mult un reproş, nu se raportează la inteligenţa sau caracterul domnului Puric (repet, nu îmi permit); poate părea absurd, pur şi simplu m-am adresat unui deget: "degetului veşnic întins", care - întâmplător sau nu - aparţine domnului Puric; deget care, în concluzia pe care o trage, îmi propune o soluţie total antagonică exuberanţei afişate: să mă hrănesc peste iarnă (o iarnă spirituală, desigur) cu substanţele minerale acumulate sub unghii de-a lungul verii... comuniste? Cu alte cuvinte, domnul Dan Puric este contradictoriu, rândurile de mai sus fiind un talmeş-balmelş analitico-soluţionist; pe de o parte, pentru că, deşi pozează într-un arhanghel cu pieptul dezvelit, gata să se taie în cuvinte ticluite cu orice balaur capitalist, propune o soluţie retrogradă: incendiem bătătura, otrăvim fântânile şi fuguţa la nănica în munţi; că, de-or ieşi urzicile, nu mai mor ţigăncile... Pe de altă parte, domniei sale îi scapă din vedere un amănunt neimportant: cultura este ea însăşi o enclavă; chiar mai autentică decât religia, de exemplu, care îmi seamănă mai mult a sport de masă; or fi fost picturile rupestre o formă artistică incipientă, dar nu ne putem întoarce acolo; cu atât mai mult cu cât, dacă în comunism peştera respectivă aparţinea mai mult sau mai puţin tuturor (deci într-o mică măsură ŞI mie), în capitalism, ea, peştera, aparţine unuia singur; deci nu mă pot retrage unde şi când mă taie pe mine capul; dreptul la proprietate nu îmi permite acest lucru; desigur, şi artistul are acest drept, îi mai lipseşte proprietatea...
În concluzie: faptul că Dan Puric este un mare artist (în domeniul său) este un lucru lăudabil; cum lăudabil cosider faptul că este o natură profund spirituală; sau faptul că l-a citit pe Ţuţea şi l-a asimilat; ce nu este lăudabil? Evidenţa că adevărata natură a revoltei sale permanente rezidă în faptul că nu poate fi artist şi capitalist în egală măsură; şi că, prea obişnuit să se exprime cu ajutorul trupului, când vorbeşte, nu stăpâneşte cuvintele, ci se lasă stăpânit de acestea; emfaza nu este un substituent al profunzimii.

Mihai Robea: O acţiune trebuie judecată din perspectiva impactului, a rezultatelor, oricâte reproşuri i s-ar aduce lui Dan Puric, mai mult gratuite, omul face exact ce simte, face bine ce face şi are harul de a capta atenţia şi de a zgâlţîi. Restul...cum o face… mai puţin metaforic... câte carii are (daca are), putem despica firul în patru la nesfârşit, îi putem găsi nod(ul)ul în papură (dacă vrem), putem adăuga că nu spune şi altceva decât spune, îi putem găsi şi contradicţii ontologice atunci când se adresează etic, putem adăuga că este abstinent atunci când e contingent, îl putem întreba de ce n-a găsit tablouri votive si lilieci herţar în peşteri, ce legătură este între artist şi dreptul roman… şi cât de strânsă este şi până când… de ce a ajuns movilă şi n-a rămas purice...

Vasile Munteanu: Pertinentă abordare, domnule Robea: aţi motivat eticul unei atitudini socio-mistice aplicând piramida lui Maslow?
Succes? Impact? Haideţi să căutăm cîteva exemple simliare; praful de puşcă, otrava, un meteorit, o decapotabilă (musai roşie) izbind în plin o masă de oameni; să nu vulgarizăm? să ne rezumăm la teorie? De acord. Comunismul, captalismul (pentru că tot sunt cele două doctrine la care ne-am raportat până acum); sau, din altă perspectivă, creştinismul, islamismul, iudaismul; ce uşor sunt de parcurs etapele până la terorism (sper că sunteţi de acord că şi el are o justificare teoretică); dacă veţi analiza pertinent toate aceste exemple similare, veţi observa că le lipseşte exact ceea ce lipseşte discursurilor lui Dan Puric: măsura. De ce gândesc astfel? Pentru că, atunci când pozezi (am noţiunea verbelor) în "pedagog al neamului", în educator, trebuie să înţelegi tu în prealabil că educaţia nu este o cruciadă, ci un proces care trebuie să parcurgă etape specifice.
Altfel, dacă doriţi: încercaţi să dezbrăcaţi discursul lui Dan Puric de metaforele exagerate (chiar lipsite de stil); ce alegeţi din ce rămâne? Există unii care şi unii care nu. Wow, ce revelaţie m-a lovit! Şi ce bine ar fi dacă sau dacă, dar dă-o-n câmpiile ei de societate (cu tot cu amărâţii care suportă sistemul) şi hai în munţii culturii! Pe cuvânt, aşa teorie mai rar...
Când critici societatea, sau ai o abordare politică sau una sociologică; a lui Dan Puric de care vi se pare că pretinde a fi? Ce anume invocă şi nu se ştie deja? Patosul domniei sale mă face deseori să râd; parcă e un licean care acum două săptămâni l-a citit pe Kafka şi a căpătat angoase, iar săptămâna trecută pe Ţuţea şi crede că a înţeles cum să scape de ele; mai mult, să îi scape şi pe alţii; ce contează că îi lipsesc soluţiile; până intră în posesia lor (prin revelaţie mistică, desigur) şi mai înainte de a o tăia prin munţii culturii, băgăm repede ceva TV şi ceva lansări; răstimp, exploatarea omului de către om îşi vede liniştită de treaba ei; ştiţi de ce? Pentru că o critică autentică a societăţii este literalmente imposibilă de pe aceleaşi obsesii ideologice, vetuste şi total ineficiente; în plus, democraţia are un mare avantaj asupra revoltaţilor: nu permite revoltele; iar aceasta nu este o noutate - nu veţi întâlni o mai mare îngrădire a libertăţii individului ca în democraţia contemporană; vorba ceea: "Fereşte-mă, Doamne, de tirania majorităţii".
La câţi exaltaţi a văzut istoria, ce mai contează unul în plus; are şi impact, spuneţi? Succes? Păi, asta e nemaipomenit - înseamnă că se vinde! ştiţi replica aceea din Filantropica: "Vă e milă? V-am luat banii!"? E, şi cu credinţa e la fel.

Miron Manega: Urmaresc cu interes aceasta discutie devenita disputa, chiar daca nu am intervenit pana acum. Ma si bucur, ma si intristez… G.B. Shaw definea miracolul ca fiind ceva care nu exista si cu toate acestea exista. In aceasta perspectiva, discursul lui Puric (intelegand prin aceasta si ce face el ca actor, si ce face el ca misionar) nu exista si cu toate acestea exista. Domnule Vasile Munteanu, spuneati ca lui Puric ii lipseste gandirea practica. Se prea poate. Si, cu toate acestea, cartile lui (“Cine suntem” si “Omul frumos”) au depasit performantele de tiraj - indelung si intens marketizate de Humanitas - ale brosurii “De ce iubim femeile”. Mai departe: conferintele de la Ateneu ale lui Dan Puric sunt spectaculoase succese de piata, ca sa ma exprim in termeni conectati la realitate. Platesc oamenii un milion, un milion jumate, ca sa le vorbeasca Puric despre identitate, speranta, Eminescu, Petre Tutea si Dumnezeu. Asta inseamna ca o asemenea “marfa” are cerere (amanunt important: banii de la conferinte sunt virati in contul proiectului “Centrul de martirologie de la Aiud”). Acum, hai sa vedem carui public se adreseaza Dan Puric. Despre spectacolele de pantomima cred ca nu mai este cazul sa discutam, pentru ca ele sunt confirmate la scara mondiala… In primul rand publicul lui Puric nu e un public de stadion. E un public care stie sa citeasca. In al doilea rand e un public care are nostalgia reperelor identitare. In al treilea rand e un public care crede in Dumnezeu, sau care spera ca Dumnezeu exista. Succesul, absolut inexplicabil, al lui Dan Puric vine din vibratia rostirii, nu din acuratetea demonstratiei. El postuleaza, nu demonstreaza. Spuneati ca Tutea e gaunos si sforaitor… Riscanta afirmatie, ba chiar nedreapta si nelegitima, daca n-ai parcurs o experienta similara cu a lui. Mesajul lui Tutea si al lui Puric vin dinspre spiritualitate, nu dinspre cultura. Aceasta din urma are sincope si ridicari conjuncturale, spiritualitatea e imuabila prin reperele ei fundamentale…
Vehementa lui Dan Puric este reactia la o agresiune a disolutiei inconjuratoare, devenita insuportabila, este o reactie de aparare, de rang egal cu criza morala in care ne balacim. De ce va revolta asta si nu – de pilda – faptul ca Eminescu e considerat un produs expirat?
La urma urmelor, in perspectiva culturala, dumneavoastra s-ar putea sa aveti dreptate. Dar nu si in perspectiva spirituala. Dupa parerea mea (care sunt un “convertit” al lui Dan Puric), opiniile dumneavoastra au valabilitatea marturiei unui orb care declara ca lumina nu exista. Orbul nu minte, dar marturia e falsa. Si daca o suta de orbi spun acelasi lucru… e acelasi lucru. Aici nu functioneaza principiul democratic al votului electoral. Desi, absolut conjunctural, “votantii’ lui Dan Puric sunt din ce in ce mai multi. Relevanţa, oricat de… cantitativa ar fi, e pasagera, pentru ca fondul mesajului era acelasi si acum un an, si acum 20 de ani… Acum doar s-a ajuns la un fel de masa critica… la un fel de trezire… Cred.

Vasile Munteanu: Domnule Manega: n-aş mai fi intervenit, lăsând - aşa cum se obişnuieşte - autorului ultimul cuvânt; dar mi-aţi pus în gură vorbe şi consider anumite lămuriri necesare:
Recunosc, sunt orb; asta înseamnă că văd aceleaşi lucruri pe care le văd de când m-am născut: copii şi adulţi, soare şi intemperii, flori şi noroi, frumos şi urât, bine şi rău, viaţă şi moarte; să fie din cauză că îmi este afectat organul văzului? Sau din cauză că refuz să văd cu ochii altuia? Eu nu ştiu răspunde la această întrebare.
Dar orb fiind, am înţeles un lucru: cad numai când mă sprijin de oameni; prin urmare, tipul acesta de înţelegere nu-mi va înlesni vreodată putinţa convertirii; nici nu laud, nici nu deplâng pe un convertit; mai bine să întâlnească sinele altuia dacă al său este neputincios; spun numai că acesta nu este un argument în discuţia de faţă; pentru că problema pusă de mine nu este despre omul religios; şi nici din perspectiva acestuia; ca un bun interlocutor ce sunteţi (am recunoscut acest lucru din prima intervenţie, interviului nu i se poate reproşa nimic), încercaţi să mutaţi centrul discuţiei (nu văd de ce ar fi o dispută) asupra conştiinţei colective, caz în care, ori ce aş argumenta, mă recunosc dinainte învis - un alt deznodământ nu există.
Aici, aveţi dreptate: există un public-ţintă pentru orice tip de discurs; cum există un cumpărător pentru orice tip de produs; din acest punct de vedere, invocaţi un alt argument pe care logica îl reclamă ca ilicit: faptul că acest public "ştie să citească"; scuzaţi-mi asocierea, şi publicul-ţintă al telenovelelor ştie să citească; sau, ca să nu pară o insultă, este motivul pentru care Biblia este cea mai vândută carte din lume; face asta pe oameni mai înţelegători sau lumea mai bună?
Mă acuzaţi: "Spuneati ca Tutea e gaunos si sforaitor… Riscanta afirmatie, ba chiar nedreapta si nelegitima, daca n-ai parcurs o experienta similara cu a lui. Mesajul lui Tutea si al lui Puric vin dinspre spiritualitate, nu dinspre cultura"; pe de o parte, cunosc extrem de bine biografia lui Petre Ţuţea (şi lucrările), îmi permit să afirm că "nimeni dintre noi nu a parcurs o experienţă similară cu a lui". Dar acest lucru nu vă face pe dv mai puternic şi pe mine mai slab; pentru că, pe de altă parte, vă invit să revedeţi pasajul cu pricina, spuneam că tipul acesta de naţionalism (l-am numit naţionalism in extremis) este găunos şi sforăitor la Dan Puric; în primul rând mi se pare absolut deplasată această asociere: Petre Ţuţea - Dan Puric; au un singur lucru în comun: sunt creştini; dacă la Petre Ţuţea abordarea aceasta este autentică, survenită în urma unei covârşitoare zdruncinări atât interioare, cât şi sociale, la Dan Puric ea vine dinspre imitaţie (domeniu în care, nu-i aşa, excelează); nu oricine citeşte "Omul sau Tratat de Antropologie Creştină" şi îl imită pe Ţuţea în discurs este egalul acestuia; mă gândesc, totuşi, că drama trăită în ziua în care nu i s-a plătit diurna nu este o experienţă similară dramei trăite de Petre Ţuţea...
În final, despre trezire, nu ştiu ce să vă spun; din experienţa mea de orb, credeţi-mă, şi un orb se trezeşte; şi, după cum o posibilă istorie a trezirilor epocale ar putea depunde mărturie, mulţi care văd s-au trezit numai pentru a se întoarce pe partea cealaltă.
"Toate-s praf... Lumea-i cum este... si ca dânsa suntem noi"

Călin Sămărghiţan: Doamnelor şi domnilor, discuţiile sunt savuroase şi fac deliciul oricărui cititor, ridicându-se totodată la măsura de elită a articolului. Aşadar, continuaţi, ori, pur şi simplu, citiţi poposind! Autenticitatea şi credibilitatea autorului se pronunţă din nou, acesta neoprindu-se decât asupra subiectelor cu greutate.
Sunt absolut impresionat ori pur şi simplu lămurit asupra reacţiilor, privind acest adevărat fenomen al ”puricismului” care cred că va caracteriza în continuare cumpăna dintre deceniile de început ale acestui secol. Ce va fi, cum va evolua, cum va fi privit de generaţiile următoare, sunt doar întrebări pentru care merită să încerci să vezi mai departe.
Interesantă distincţie între umor şi băşcălie, bine nuanţată, benefic amintită (asta ca să aduc şi eu o remarcă).
Dl. Manega spune că Dan Puric ”luptă singur”. Dar lupta de unul singur e singura credibilă. Salut inspiraţia şi oportunitatea acestui articol de presă, felicitând autorul şi mulţumindu-i.

Miron Manega: Multumesc domnului Samarghitan... Revin la discutie... Domule Munteanu, mi se pare ca retractati. Ati scris, textual: "tipul acesta de naţionalism in extremis (care aduce dubios de mult cu cel propovăduit de P. Ţuţea...) este la fel de sforăitor şi de găunos"... Deci ati spus ca nationalismul lui Tutea e sforaitor si gaunos. Iar referitor la Dan Puric, spuneti ca nationalismul lui "aduce dubios de mult cu cel propovaduit de P. Tutea". De ce "dubios"? E o rusine sa-l ai maestru pe Tutea?... Si va citez, in continuare: "dacă la Petre Ţuţea abordarea aceasta este autentică, survenită în urma unei covârşitoare zdruncinări atât interioare, cât şi sociale, la Dan Puric ea vine dinspre imitaţie (domeniu în care, nu-i aşa, excelează); nu oricine citeşte şi îl imită pe Ţuţea în discurs este egalul acestuia". Domnule Munteanu, dumneavoastra vorbiti despre demersurile lui Puric ca despre un plagiat literar. Aici e vorba de fapte, nu de texte. Puric a preluat doar invataturile lui Tutea, asa cum le-a preluat pe ale lui Eminescu, dar si pe ale lui Dem Radulescu, profesorul lui. Este vorba de modelul crestin al invatatorului si al ucenicilor, nu de originalitate. Andrei Plesu, al carui discurs il regasesc pana la identificare in comentariile dumneavoastra, face aceeasi gresala de evaluare asupra lui Dan Puric. Adica face un fel de analiza literara... Si, de fapt, toata discutia asta n-are finalitate. Dumneavoastra nu va place pur si simplu Dan Puric, pentru ca functionati pe alta frecventa culturala, si va luati de basca lui. Mie imi place pentru ca simt ca ma reprezinta. Dumneavoastra mergeti pe paradigma dilemei, eu pe cea a certitudinii. De ce ne certam?

Vasile Munteanu: Doar vi se pare; şi aceasta pentru că întrerupeţi fraza acolo unde nu trebuie (sau unde vă convine; accept că, pentru a evita echivocul, aş fi putut folosi propoziţii scurte); trebuie citit după cum urmează (pur şi simplu omiteţi parantezele): "tipul acesta de naţionalism in extremis... este la fel de sforăitor şi de găunos... ca şi ideea de cosmopolitism fundamentată religios"; era/ este vorba despre teză/antiteză; o comparaţie "în oglindă", nimic mai mult.
Dacă voi spune că habar nu aveam ce părere are Andrei Pleşu despre Dan Puric, veţi fi tentat să nu mă credeţi; de aceea am să spun doar atât, nu am nevoie să citesc pe Andrei Pleşu sau pe altcineva pentru a-mi permite să am o opinie despre un anume subiect, indiferent de natura acestuia; dar, ca să evitaţi această neînţelegere, poate puteţi posta fie un link, fie un citat către/ despre opinia domnului Pleşu.
Şi, nu, nu ne certăm; cel puţin eu nu am avut această impresie; mă număr printre aceia care pot accepta (chiar cu satisfacţie) nivelul intelectual al unei persoane care îşi exprimă opinia de pe o poziţie antagonică; dacă lucrurile nu ar fi stat astfel, nu aş fi alocat atâta atenţie acestei pagini.
Cu atât mai mult cu cât greşiţi, "îmi place" Dan Puric; dar, nefiind un "ucenic", îi pot observa şi defectele (printre ele, şi aceasta: când este "în direct", poartă pe umeri capul altcuiva - ceea ce la Petre Ţuţea însemna naturaleţe, la Dan Puric este, aşa cum am afirmat mai sus, emfază, imitaţie; de ce "dubios"? pentru că, după cum discursul o dovedeşte, oricât de hazardată ar fi fost o afirmaţie a lui Petre Ţuţea, ea era, în realitate, o concluzie survenită în urma unui acerb exerciţiu logic; domnul Dan Puric este în cea mai mare parte incoerent (mă refer la incoerenţă logică, desigur) în discurs; că nu exprimă nimic personal, asta nici nu mai contează; sau că tot ce "propovăduieşte" e aceeaşi "fasole cu ciolan" specific românească.
În încheiere, aş mai adăuga că, personal, gândesc lumea după chipul şi asemănarea noastră; şi cât de mult mă bucur că există diversitatea; dacă toţi am fi avut chipul lui Dan Puric sau chipul "mitocanului", existenţa ar fi fost tare apăsătoare; dar indivizii caracterizaţi de ceea ce se numeşte "libido dominandi" nu pot accepta aşa ceva; vorba lui E. Ionescu, ei sunt "cu revista, cu cercul, cu dezbaterile. Nu le place prea mult un lucru sau altul; îl urăsc mai ales, se-nţelege, pe micul burghez.
Ei i-au apărat, ca să-i câştige de partea lor, şi i-au câştigat, pe doi sau trei autori. Cine sunt mic-burghezii? Dumneata, eu, toţi cei care, ca şi mine, au refuzat să se lase duşi şi să le facă jocul. (...). Sub masca unei nobile ideologii (pe care au asimilat-o, însă care nu le datorează nimic), nu e vorba, în fond, decât de o meschină rivalitate literară la acei autori care-şi pot îngădui să-i respingă pe toţi ceilalţi în numele religiei lor, la care, de altfel, abia s-au converti.". Andrei Pleşu, ziceaţi? "Multe şi necunoscute sunt căile domnului"...

Miron Manega: http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Andrei-acestei-tari-chip-apuc_0_93590668.html

Mihai Robea: Cautati sursele ostilitatii fata de Dan Puric unde n-o veti gasi, radacinile sunt mult mai adanci, Alianta Civica, esecul, cum ar putea incerca Puric sa reuseasca acolo unde atatia titrati n-au reusit? Si de aici la a-i parazita tot ce sare in ochi, asocierile de rea-credinta... si multe altele..

Călin Sămărghiţan: E interesant ce spune dl. Pleşu acolo, dar, cu tot respectul, cred că e foarte subiectiv. Totuşi, din perspectiva domniei sale, cred că e normal aceasta, şi are dreptate în câteva bune privinţe, căci domnia sa gândeşte întregul fenomen Puric (îmi place să-i spun aşa, ”fenomen”) ca un intelectual şi nu ca un mistic. Or dl. Puric a depăşit de mult acest prim simplu stadiu şi se situează oricum pe un post de vârf de lance pentru un mesaj şi o concepţie de viaţă (atenţie, nu simplă teorie ori viziune!) care poate fi foarte uşor (şi convenabil) atacată din perspectivă strict socio-psihologică. Sunt convins că şi părerile teologilor de anvergură pe care îi avem, înregistrează diverse nuanţe.
Cu toate acestea, în mai anul trecut, dl Valeriu Sofronie ridica tot aici o problemă cotangentă (http://www.poezie.ro/index.php/press/1838803/C%C3%A2t_un..._Purice) şi am înclinat să-i dau dreptate: la cum gândesc eu în acest stadiu parcă aş spune la fel cu domnia sa, că din punct de vedere creştin nu poţi să te dai pe tine exemplu (atenţie la nuanţe!). Pot foarte bine să greşesc, de acord, dar iarăşi: nu l-am auzit pe dl Puric spunând vreodată aceasta (că domnia sa ar fi exemplul de urmat), dar în subsidiar se poate deduce acest lucru. Aceasta e şi singura dilemă care mă incită încă la acest ”fenomen”.
Altfel, tot respectul pentru dl. Puric, odată cu toată bucuria de a fi contemporan cu acesta şi de a-i fi simţit fervoarea pe viu. Este şi rămâne un personaj harismatic. Mă simt tentat să mai adaug câteva chestiuni în privinţa receptării (deplin pozitive, vă asigur) a ”mesajului Puric”, dar ar fi dintr-un cu tot alt punct de vedere decât cele aduse până acum în discuție. Nici cel al ”convertitului”, nici cel al necredinciosului, nici cel al simplului spectator, nici al agnosticului, ci ar fi vorba de o luare în discuţie a aspectului soteriologic versus aspectul ontologic, dar mă tem că ar îngreuna linia desfăşurării discuţiilor de până acum. Şi nici nu cred că e cadrul.
Deocamdată rămân la părerea enunţată mai sus: să ne pară bine că suntem contemporani cu acest ”fenomen”.

Calotă Rodica:
N-am mai trecut de mult pe site si-mi spune
Un comm ce de pe-acolo a venit
Cum ca s-a-ncinns duelul si, pe bune,
Vizitatorii s-au im-Puric-it!

Scuzati-mi tonul ludic(nu cadreaza cu solemnitatea subiectului), dar constat ca "aceeasi boala fara leac" ne macina pe toti: paradoxal, domnul Munteanu, generatorul acestei surse de curent alter-nativ, are aceeasi nemultumire ca si Dan Puric, doar ca aceasta se afla intr-un alt stadiu de dezvoltare, acela in care esti tentat sa renunti, sa-ti instaurezi ataraxia si, hop, apare cineva la orizont, imprimavarandu-te cu vindicativul (nu si vindecatorul) chin al sperantei, transformand hop-ul in hope (speranta).Intr-adevar pragmatismul domnului Munteanu poate ar face lucrurile sa se miste (stim ca, vorba dumnealui, in care munti sa ne retragem si cu ce mijloace, cand cele mai potrivite sunt tot jeep-urile, care sunt conduse de vip-urile?), dar muntele metaforic spre care ne trimite Dan Puric este Sinai-ul spiritului si trebuie macar sa ne piste!

Vasile Munteanu: Doamnă Calotă, am să vă răspund în aceeaşi manieră: asta i-a lipsit umanităţii până în prezent: "misionari". Încep să sper: lumea (aceasta) va fi din ce în ce mai bună, iar specia umană din ce în ce mai puţin violentă; şi când te gândeşti că totul ni se va datora nouă, românilor. Din munţii noştri spirituali, reuşi-le-vom pe toate; aşa cum am reuşit de-a lungul istoriei tot ce ne-am propus... eu, de exemplu, nu în munţi m-aş retrage, ci în Noua Pinguinie. Dar vin şi acolo aceste creaturi autointitulate inteligente să scormonească solul şi subsolul după resurse. Credeţi că o să contemplu liniştit cum acel "rai pe pământ" este calamitat? Da, de unde! Voi striga din răsputeri: pinguini, la arme!

Domnule Manega: am citit interviul domnului Pleşu (sper să mă credeţi pe cuvânt, exceptând "Minima Moralia", lucrare pe care am avut-o în bibliografia obligatorie, şi exceptând câteva interviuri televizate, nu cunosc nimic din gândirea domnului Pleşu); totuşi, asocierea m-a onorat (pentru că este una dintre inteligenţele redutabile ale României contemporane; redutabile şi autentice; faptul că nu posedă o "operă" nu poate împiedica pe nimeni să accepte acest lucru); într-adevăr, am recunoscut câteva teme comune, inevitabile de altfel, cum şi câteva puncte de vedere asemănătoare, cum ar fi asocierea Petre Ţuţea - Dan Puric sau maniera discursului; dar de aici până la a spune că punctele de vedere exprimare sunt "identice" este ca şi cum aş spune eu că interviul dv copiază întocmai interviul lui George Rădulescu (din perspectiva anti-interviului); să fim serioşi...

Traian Calin Uba: Avem nevoie de Dan Puric, de acest avocat crestin al neamului romanesc in contextul postdecembrist neointernationalist in care nu s-au facut auzite decat vocile procurorilor... Ceea ce-i deranjaza pe cei alergici la Dan Puric nu este doar gandirea crestina a acestuia, cat mediatizarea acestei voci, cu toate implicatiile care decurg de aici pentru trezirea poporului roman.
Toate interviurile cu Dan Puric sunt foarte bune, chiar daca previzibile; mai consistente, mai colorate, mai vii decat scrierile sale propriu-zise. Nu as vrea sa se inteleaga ca scrisul sau ar fi inconsistent. Ceea ce vreau sa spun este ca opera lui Dan Puric, ca si a lui Petre Tutea, este mult mai bine "colectata" in interviuri, probabil din cauza ca amandoi sunt niste tipi orali, audutivi, care simt anumite constrangeri in fata colii de hartie... De aici, necesitatea ca "zacamantul" sa fie exploatat de reporteri inteligenti si talentati.
P.S. Finalul interviului este memorabil. De cateva zile ma hranesc din el.
 

Afisari: 2304
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter