Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

SENSUL VIEŢII, AL MORŢII ŞI AL SUFERINŢEI ÎN MILENIUL TREI (II). Incorectitudinea istoriei

Data publicarii: 15.11.2010 00:46:00

Momentul cel mai acut, în care poporul român si-a definit sensul vietii, al mortii si al suferintei în planul concret istoric - adica credinta crestina pusa la lucru - este TEROAREA COMUNISTA. Numai ca aici instrumentele de lucru ale analizei, fie ea antropologica, istorica, sociala etc. sunt neputincioase. Analiza acestei crime in termenii conceptului devine o impietate. Sistemul de referinta se schimba si legea gravitatiei nu mai functioneaza.
 

Citandu-l pe filosoful francez Michel Henry putem spune ca „adevarul crestinismului nu tine de ordinul gandirii”… Mi-as permite sa-l completez spunand ca tine de ordinul MARTURISIRII. Marturisirea nu intra în habitatul intelectual si nici macar sufletesc al lumii de azi, greutatea comunicarii cu fratele nostru chinuit – omul modern – pare insurmontabila. Frecventele sufletesti si mentale sunt total diferite. E greu daca ne gandim ca Occidentul a cunoscut pe rand corectitudinea teologica si astazi pe cea politica, pe cand noi am cunoscut doar INCORECTITUDINEA ISTORIEI si mangaierea lui Dumnezeu. Caci cele doua din urma merg împreuna la acest neam umilit de istorie dar înaltat de Dumnezeu.
Vom schimba deci registrul comunicarii, nu din moft stilistic, ci din necesitati metodologice si am sa argumentez aceasta nu prin neputinta mea, ci prin aparenta neputinta a unui sfant de a vorbi. Caci sfintii nu vorbesc – vorba este a oamenilor, ei cuvanta. Deci sa-i dam cuvantul:
„Mi-ar fi cu neputinta sa alcatuiesc stihuri pana cand nu simt în inima ceea ce scriu. Cuvintele stihurilor izbucnesc din inima ca niste scantei dintr-o cremene, dar asta se-ntampla numai atunci cand cremenea inimii este lovita de amnarul durerii sau al bucuriei, al mustrarii pentru pacate sau al recunostintei fata de milostivul Dumnezeu… Cand scriu ceva mai miscator simt o durere la inima, ca si cum stihurile ar fi niste faramituri desprinse din însasi inima mea zdrobita, de aceea si cuvintele curg însotite de lacrimi uneori… dar rucodelia mea nu se-ntreaba aici pe piata… Acum lumea, saraca, este tare grabita.”
Asa a cuvantat unul dintre cei mai noi sfinti români si ai întregii lumi crestine: Sfantul Ioan Iacob Românul din Hozeva. Cat de mult seamana aceasta durere a inimii, cand stihul porneste din suflet, cu ceea ce a raspuns M. Eminescu cand a fost laudat de Majestatea Sa, Regina Elisabeta (poeta Carmen Sylva) pentru versurile sale: „Majestate, versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci.”
Aceasta jertfa a viului, acest suspin adanc al inimii, este tonul limbii care poate vorbi profund despre destinul acestui neam. Aici orice analiza se opreste, ideile se frang neputincioase. Cred ca perioada comunista se poate compara cu un copac ce-si pierde frunzele, ramanand uscat. Fiecare frunza este o jertfa a copacului ucis, n ceea ce are el mai bun. Toata intelectualitatea, tot tineretul tarii ucis în închisori, mutilat sufleteste In numele unei Idei izbavitoare, toti taranii gospodari, toata aristocratia – anulate în numele unei dreptati sociale virtuale. România de azi este acest copac uscat care si-a pierdut frunzele. Aceste Frunze, în caderea lor la pamant, au soptit în taina, sau au strigat neauzite, sensul vietii, al mortii si al suferintei la care au fost supuse. Aceasta recenta cruzime a omului asupra omului în România si în tot ghetoul estic se face din ce în ce mai neauzita, este din ce în ce mai eludata din preocuparile omului occidental si - ce ciudat! - cand te gandesti ca totul a început la ei. Joubert, 26 iunie 1806: „Lectii violente de umanitate au fost urmate de cruzimi îngrozitoare. Mila s-a transformat in furie. I-am ciopartit pe Ludovic al XVI-lea, pe sora lui, tot ce Franta avea mai virtuos” – textul acesta poate fi luat si pus în orice tara unde comunismul s-a declansat. El a ucis tot ce a avut Franta mai virtuos, tot ce a avut România, Polonia, Rusia, Bulgaria etc. mai virtuos. Copaci desfrunziti de o istorie aberanta. Si totusi, astazi, Rasaritul si Apusul se afla in contrasens.

VA URMA
 

Afisari: 1544
Autor: DAN PURIC
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter