Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

VALERIU POPA - Sfaturi

Data publicarii: 29.09.2010 10:09:00

O ură puternică, nutrită în timpul sarcinii, acţionează asupra copilului, care se va naşte supărăcios sau pot apărea tulburări ale vederii sau auzului. Dacă o femeie îşi reprimă sentimentele de iubire faţă de soţul ei, acest lucru se va răsfrânge neîntârziat asupra copilului. Să nu uitaţi că, atunci când ucideţi iubirea, înfăptuiţi o crimă.


Supărarea este una din cele mai răspândite încălcări ale legilor universului, care poate determina diferite neplăceri în viaţa, atât a celui pe care te superi, cât şi în propria ta viaţă. Supărarea copilului pe părinţii săi, sau a părinţilor pe copii, creează ruperea şi deformarea celor mai fine structuri energetice, cu consecinţe dintre cele mai grave. Pentru ca să se nască un copil armonios, bărbatul şi femeia trebuie să se iubească unul pe celălalt. În timpul sarcinii, femeia trebuie să fie liniştită şi răbdătoare şi nu trebuie să se supere sau să trăiască sentimente negative. Ea trebuie să accepte cu seninătate realitatea aşa cum este şi să nu admită părerile de rău în legătură cu trecutul sau să grăbească viitorul.

Femeile gravide să nu vizioneze filme care răspândesc violenţa, întrucât agresivitatea lor subconştientă devine necontrolabilă, cu efecte devastatoare asupra psihicului şi trupului viitorului copil. De aceea oamenii adulţi şi copiii ar trebui să vizioneze numai opere de artă, al căror nivel de agresiune subconştientă este negativ. Naşterea cu picioarele înainte şi prin cezariană reprezintă o trufie ridicată a mamei copilului. Naşterea prematură înseamnă umilirea mândriei. Copiii născuţi prematur sunt deosebit de slabi şi bolnăvicioşi, iar aceasta înseamnă aceeaşi blocare a mândriei.

Când părinţii aleg numele copilului, acesta se fixează în karma copilului şi îi influenţează structurile câmpului. Numele se întipăreşte în câmpul bioenergetic şi depinde de karma celui al cărui nume îl poartă copilul. Înainte, nu întâmplător, copiilor li se dădeau nume de sfinţi. Karma luminoasă, pură, a sfinţilor se unea cu karma copilului, îl proteja şi acţiona în favoarea lui.

Dându-i copilului numele unei rude riscăm, deoarece greşelile şi viciile sale va trebui să le ispăşească cel care a luat odată cu numele şi o parte din karmă, adică copilul. O bunică în anii săi de tinereţe a iubit un om, însă nu a dorit copilul şi a făcut avort. Pentru uciderea iubirii şi a copilului a trebuit să plătească fiica şi nepoata, adică urmaşii ei. În cazul unei lovituri cu pumnul suferă unul singur – vinovatul, în cazul lovirii bioenergetice, întrucât omul este la nivelul biocâmpurilor, într-o conexiune directă cu toate rudele sale, cu copiii săi, lovitura traversează întregul lanţ de rudenie. Şi, ca recul, vine pedeapsa împotriva agresorului şi a familiei acestuia.

O femeie şi-a sfătuit prietena să facă un avort, la rândul lui bărbatul a insistat ca soţia să avorteze. Această dorinţă, exprimată în cuvinte sau în gând, de a nimici viitorul copil, este o încălcare a legilor, pentru care omul plăteşte cu sănătatea şi cu soarta sa. O femeie şi-a abandonat copilul în spital. Prin aceasta ea a săvârşit o crimă atât de mare încât nimeni n-o putea absolvi de pedeapsă. Dragostea faţă de copii face parte din cele mai înalte legi ale universului şi, de aceea, orice formă de încălcare a acestei iubiri, exprimată prin renegarea copilului, refuzul de a avea copii sau de a purta o sarcină, nemaivorbind de avort, în special în fazele înaintate, renegarea omului iubit cu faptele, cu vorba, chiar şi cu gândul, poate duce la urmări din cele mai grave.

Sub nici un motiv să nu spui unui copil: eşti leneş, nu eşti bun de nimic, eşti prost etc., fiindcă aceasta creează în el cusurul ce i se reproşează. Mama care spune copilului: uite, dacă ai să fii cuminte, dacă ai să înveţi bine, îţi cumpăr cutare lucru, face din copilul său un sclav al cărui stăpân va fi lucrul promis. Dacă părintele îndeplineşte toate capriciile copilului şi începe să depindă de acesta, copilul se transformă într-un tiran sau, şi mai rău, poate muri.

Dacă copilul este ocrotit în permanenţă, el se va deprinde a nu se mai păzi singur şi, în acest mod, îşi va pregăti primejdii în viitor. Mamele care se sacrifică până la umilinţă pentru binele copiilor lor sfârşesc într-o mare amărăciune. La fel şi copiii, de a căror naştere părinţii nu s-au bucurat, sunt profund nenorociţi, întrucât trăiesc într-un chin spiritual.

Copiii trataţi cu asprime nu devin buni. Ei vor vedea în părinţii lor adevăraţi duşmani, când aceştia întrebuinţează continuu pedepse şi ameninţări.
 

Afisari: 3168
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter