Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Întrucât, din motive pe care nu le analizez acum, utilizarea acestui site îmi este blocată (nu mai am acces la modulul de administrare), am deschis o altă platformă, mai bine protejată, pe domeniul certitudinea.com. Site-ul de față, certitudinea.ro, rămâne în continuare funcțional, dar numai ca o arhivă a certitudinea.com. Așadar, postările noi le puteți urmări, de acum, pe site-ul certitudinea.com.
MIRON MANEGA – Ispravnic de concept

3 ZILE DE DOLIU NATIONAL

Data publicarii: 31.10.2015 22:30:00

Începând de astăzi, 31 octombrie 2015, Guvernul României va institui, timp de trei zile, doliu național. Această decizie a fost luată în memoria victimelor incendiului catastrofal izbucnit aseară în clubul Colectiv, din București.

Potrivit articolului 6 din legea nr.75 din 16 iulie 1994, privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice, 

Drapelul României în bernă* se arborează în zilele de doliu naţional, stabilite de Guvern.

De asemenea, instituțiile media și cele de cultură își vor adapta programul. Toate manifestările culturale, artistice și sportive programate pentru această zi sunt amânate.

Drapelul național poate fi arborat în următoarele condiții

Art. 2. - Drapelul României se arborează în mod permanent:
f) în timpul campaniilor electorale, la sediul birourilor, comisiilor electorale şi al secţiilor de votare. Art. 4. - Drapelul României poate fi arborat de persoane fizice la domiciliul sau reşedinţa lor, precum şi de persoane juridice, altele decât cele prevăzute la art. 3, la sediile acestoraa) pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice;b) la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură;c) la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional;d) ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.
Art. 3. - Drapelul României se arborează temporar:
a) cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, în locurile publice stabilite de autorităţile locale;b) cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, în locurile unde acestea se desfăşoară;c) cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, precum şi de înalte personalităţi politice reprezentând principalele organisme internaţionale interguvernamentale, la aeroporturi, gări, porturi şi pe diferite trasee;d) în cadrul ceremoniilor militare, conform regulamentelor militare;e) cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive, pe stadioane şi alte baze sportive;

Alte zile în care a fost instituit doliul național

26 iunie 2013 – Au fost comemorate cele 18 victime ale accidentului din Muntenegru
18 aprilie 2010 – Au fost comemorate victimele accidentului aviatic de la Smolensk, în care și-au pierdut viața 96 de persoane, printre care și președintele Poloniei, Lech Kaczynski
3 august 2007 – Ziua înmormântării PF Teoctist
8 aprilie 2005 – Ziua înmormântării Papei Ioan Paul al II-lea
14 martie 2004 – în memoria cetățenilor români, care au căzut victime ale atentatelor teroriste din Spania
în septembrie 2001 – după atacurile teroriste din Statele Unite.

*BÉRNĂ s. f. (În sintagma) Pavilion (sau drapelîn bernă = pavilion, drapel național coborât pe jumătate în semn de doliu. – Din fr. berne. (dexonline.ro)

- See more at: http://laclasă.ro/13-extra/28-ce-presupune-doliul-national#sthash.3Cjh8RFq.dpuf

*BÉRNĂ s. f. (În sintagma) Pavilion (sau drapel) în bernă = pavilion, drapel național coborât pe jumătate în semn de doliu. – Din fr. berne. (dexonline.ro)
 
Sursă: Laclasa.ro

Afisari: 1393
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter