Un ornitolog care a urmărit comportamentul privighetorilor a fost surprins de faptul că masculul acestei specii (deoarece numai el cântă), nu încetează să cânte zi şi noapte, timp de trei săptămâni, după ce puii au ieşit din ouă.

Acest lucru nu i-a mai dat pace savantului. Oare de ce cântă tatăl de privighetoare zi şi noapte? Nu e suficient să cânte numai ziua?...

A scos trei dintre puii masculi din cuib și i-a dus la el acasă, i-a hrănit şi a avut grijă de ei.

După trei săptămâni i-a reintrodus în cuib.

Puii au crescut până a venit vremea să părăsească cuibul. Dar cei trei pui, care crescuseră fără tată timp de trei săptămâni, scoteau  nişte ţipete  atât de stridente, încât au alungat toate femelele din preajma lor.

Într-o asemenea situaţie, cei trei masculi privighetoare nu au mai putut forma pereche, cuib, deci  nu au putut avea nici urmaşi şi nici continuitate. 

Acest animal mărunt, cu capul mic şi cu un creier minuscul, ştie totuşi, cumva, că are doar trei săptămâni  pentru a implanta în capul puilor lui acele melodii, care sunt absolut necesare pentru a asigura continuitatea, deci viitorul lor.

În mâinile noastre se găsesc, timp de 18 ani, copiii noştri, cărora suntem datori să le implantăm în suflete cântecul sau învățătura care le va asigura supraviețuirea și continuitatea.

Să luăm aminte de la privighetori, cum cântă  părintele puilor, timp de trei săptămâni, fără încetare, melodia supravieţuirii  speciei. O cântă neîncetat, până la epuizare.

Și numai după aceea le dă drumul în lume!

Astfel se formează perechi noi, care își construiesc cuiburi noi, depun ouă şi scot o nouă generaţie de privighetori, cărora masculul tată le cântă timp de trei săptămâni, până la epuizare...