Praga l-a refuzat pe poetul nostru naţional, dar un fotograf ceh l-a imortalizat pentru eternitate. Fotografia din 1869 a fost multiplicată în sute de milioane de exemplare.

Dintre cele patru fotografii-portret certificate ca fiind ale lui Eminescu, una singură a făcut „carieră“. Ea a ajuns să se identifice cu efigia poetului naţional, cu întreaga sa poezie, cu poezia romantică în general şi poate chiar cu întregul romantism european. Dacă am face o statistică riguroasă a tuturor multiplicărilor acestei imagini (ţinând cont de toate caietele şi manualele şcolare, de ediţiile populare ale poeziilor, de ediţiile critice si de lux, de afişe, pliante, plicuri, timbre filatelice si postale, bancnote, monede, medalii etc.) am ajunge la peste un miliard de exemplare.

„Careul de Aşi“

Eminescu este, fără îndoială, mai mult decât un brand. Este un simbol, oricât ar încerca unii să-l profaneze. Iar fotografia-blazon din 1869 s-a impus de la sine, prin eliminarea naturală a tuturor celorlalte. Cele patru portrete care alcătuiesc „careul de aşi“ al imagologiei Eminescu sunt, în ordine cronologică: cel din 1869, făcut la Praga, în atelierul lui Jan Tomas, cel din 1880, făcut la Bucureşti de Frantz Duschek, cel din 1884, făcut la Iaşi, de Nestor Heck, şi cel făcut de Jean Bieling la Botoşani, în 1887-1888. Încercarea de a consacra o imagine reprezentativă a poetului a făcut-o Maiorescu, ilustrând ediţia princeps „Poesii“ cu portretul din 1880, făcut de Frantz Duschek.

După moartea poetului, imaginea „livrată“ publicului a fost cea a lui Jean Bieling de la Botoşani, reprodusă pentru prima oară în volumul „Henriette si M. Eminescu. Scrisori către Cornelia Emilian“ (Iaşi, Editura Şaraga 1893). Fotografia convenea imaginarului unei epoci în care Eminescu era considerat filosoful pesimist, care a murit nebun, în mizerie. Portretul apare pe coperta primelor ediţii Şaraga, pe cărţi postale, însă această „emblemă“ va fi în scurt timp refuzată de contemporaneitate. Fotografia nu-l reprezenta pe poetul de geniu, ci, aşa cum spunea Ion Scurtu în 1903, „este potrivită numai pentru a nedreptăţi pe poet şi a falsifica în ochii publicului imaginea fizionomiei adevărate a lui Eminescu“.

 Fotografia lui Jan Tomas (1869) și cea a lui Frantz Duschek (1880)

Tomas sau Duschek?

Se făcea, aşadar, încă de pe atunci, referire la necesitatea unui chip ideal, model inconfundabil, absolut şi abstract. Cea de-a treia fotografie, realizată de Nestor Heck la Iaşi (1884), a avut o popularitate redusă. Criticii literari şi publicul larg au respins-o, deoarece au recunoscut în ea semnele bolii. Portretul a fost totuşi reprodus pe coperta ediţiei Şaraga a volumului „Versuri si proză“ (1890), pe prima pagină a unor numere consacrate lui Eminescu din reviste ca „Flacăra“ (1912) sau „Gândirea“ (1929), precum şi pe coperta ediţiei Botez din colecţia „Clasicii români comentaţi“.

Portretul executat de Frantz Duschek în 1880 pentru albumul Junimii (al doilea, în ordine cronologică) a fost considerat, de cei care l-au cunoscut pe poet, drept cea mai fidelă reprezentare a lui Eminescu, în sensul realist şi complet al cuvântului: un Eminescu frumos şi puternic, o figură uşor spiritualizată de luptător. Fotografia va fi reprodusă în ediţia princeps din 1883 a poeziilor eminesciene şi pe prima pagină a numărului de doliu al revistei „Familia“ (1889). Dar, contrar acestei accepţiuni teoretice a contemporanilor, privind imaginea „oficială“ a poetului, preferinţa artiştilor plastici şi a publicului s-a îndreptat, încet-încet, către prima fotografie, cea executată la Praga, în 1869, de Jan Tomas.

De la Praga la Viena

Cehii nu sunt conştienţi de impactul extraordinar pe care l-a avut una dintre fotografiile făcute de un conaţional de-al lor asupra culturii si constiinţei publice din România: poetul nostru naţional a fost consacrat, ca imagine emblematică, de fotograful praghez Jan Tomas (1841-1912). Un fotograf important al epocii, dar nu reprezentativ pentru istoria şi cultura poporului ceh. Sau, cel puţin, care nu e plasat la nivelul corespunzător prestigiului... Eminescu ajunsese la Praga în septembrie 1869, cu gândul şi dorinţa de a urma cursurile Universităţii Caroline, a doua ca reputaţie în Imperiul Austro-Ungar (după Viena). Ca să se poată înscrie, trebuia să-şi facă o fotografie. Un funcţionar excesiv de scrupulos a respins însă cererea poetului, pe motiv că documentul de absolvire nu era în regulă. După ce a stat o perioadă la fratele său, Şerban, care locuia la Praga, Eminescu a plecat în acelaşi an la Viena. Aici, funcţionarii Universităţii din capitala Imperiului i-au acceptat certificatul de absolvire şi l-au înscris fără probleme ca student auditor. Ca şi Eminescu însuşi, fotografia făcută la Praga a traversat toată Europa înainte de a fi celebră în România.

Pe urmele lui Jan Tomas

Vechiul nostru colaborator Dan Toma Dulciu, pasionat cartofil, a fost nu demult la Praga, cu gândul de a afla mai multe despre Jan Tomas, fotograful despre care nici studiile din ţară, nici cele din Cehia nu ofereau prea multe date. Practic, nu se ştia decât că era ceh, că avea un atelier la Praga, în Piaţa Sf. Venceslas nr. 7, şi că i-a făcut prima fotografie-portret lui Eminescu (6 exemplare) în 1869.

„Am poposit în aprilie 2008, la Praga, dorind să aflu mai multe despre locurile prin care a trecut Eminescu în toamna anului 1869, dar mai ales pentru a cunoaşte personalitatea acestui artist fotograf - povesteşte Dan Dulciu.  

Evident, atelierul lui Jan Tomas nu mai există de mult în Piaţa Sf. Venceslas nr. 7, acolo ridicându-se, de pe la 1910, un hotel impunător. Şansa a făcut să găsesc însă, la colecţionarii cehi, şapte fotografii de epocă purtând semnătura atelierului lui Jan Tomas. Ca şi în cazul celebrei fotografii de tinereţe a poetului, aceleaşi caracteristici tehnice şi artistice mi-au atras atenţia: cartoane fine, provenind de la Viena, cu intenţia de a pune în evidenţă trăsăturile delicate ale chipului reprodus în fotografie... Dar lucrul cel mai important este faptul că pe unul dintre portrete este menţionat numărul de identificare al plăcii fotografice originare, care se păstra în atelierul artistului, astfel încât, peste ani şi ani, să se poată reproduce, eventual, la cererea clientului, o altă serie de fotografii. Deci nu este exclus ca, pe lângă cele şase fotografii ale lui Eminescu, să mai existe una, pentru uz intern, şi cliseul numerotat. Întrebarea este: unde se păstrează, în prezent, arhiva Jan Tomas? Se mai păstrează oare?“.

Fotografii de Jan Tomas "recuperate" la Praga de Dan Toma Dulciu

“Studioul de producţie” al lui Jan Tomas

Dan Toma Dulciu a avut norocul să o cunoască, la Praga, pe Veronica Miclea (nicio legătură cu Veronica Micle!), directorul Centrului Cultural Român, cunoscătoare a limbii şi culturii cehe. Cu ajutorul acesteia, el a reuşit să afle mai multe date despre viaţa şi activitatea fotografului Jan Tomas, inclusiv faptul că acesta a locuit si în România.

Jan Tomas provenea dintr-o familie de agricultori, fiind al patrulea copil din cei cinci fraţi. A studiat chimia alimentară la Praga, iar apoi s-a angajat la fabrica de bere din Sadova. A lucrat în calitate de chimist şi la o fabrică de zahăr din Modrany. Potrivit documentelor de arhivă, Tomas şi-a început activitatea de fotograf în anul 1867, în Piaţa Viaceslav, pe locul unde fusese atelierul unui alt fotograf, Ambroz Stretti. Atelierul s-a transformat rapid într-un veritabil salon artistic, unde veneau celebrităţile vremii pentru a fi fotografiate sau... pentru a-şi imprima vocile pe plăci de gramofon (atelierul lui avea şi ceea ce am numi astăzi “studiou de producţie”).

Din cauza deteriorării construcţiei, atelierul s-a mutat în anul 1894 în grădina Casei Styblo, de lângă Grădinile Franciscane.
Pentru a face faţă concurenţei, Tomas s-a asociat cu alţi artisti fotografi: în 1871 cu Vaclav Donata apoi, în 1880, cu Jan Zamecnik. După încetarea colaborării cu acesta din urmă, firma sa a trecut în posesia lui Vaclav Donata.

Jan Tomas este important şi pentru că a îmbunătăţit tehnicile fotografice, ba chiar se spune că a patentat diverse moduri de procesare a fotografiei, ameliorând metodele de prelucrare a acesteia. Jan Tomas a vizitat multe locuri interesante: a fost de două ori în America, a locuit în Italia, în România, a vizitat Balcanii şi alte ţări din Europa. Cercetări ulterioare ne vor arăta când s-a aflat Jan Tomas în România şi cu ce prilej. Pentru bogăţia de întâmplări pe care a trăit-o, el a devenit chiar și erou al unui roman.