Sociologia nu este până acum o ştiinţa, dar ea se întemeiază pe un axiom care e comun tuturor cunoştinţelor omeneşti, adică întâmplările concrete din viaţa unui popor sunt supuse unor legi fixe, care lucrează în mod hotarât şi inevitabil. Scriitori care, în privirea ideilor lor politice sunt foarte înaintaţi, au renunţat totuşi de-a mai crede că statul şi societatea sunt lucruri convenţionale, răsărite din libera învoială reciprocă dintre cetăţeni: nimeni, afară de potaia de gazetari ignoranţi, nu mai poate susţine că libertatea votului, întrunirile şi parlamentele sunt temelia unui stat. De sunt acestea sau de nu sunt, statul trebuie să existe şi e supus unor legi ale naturii, fixe, îndărătnice, neabătute în cruda lor consecinţă... Nimic nu arată mai mult că spiritul public nu e copt, decât discuţii asupra teoriilor constituţionale. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

N'am cercat a dovedi nicăiri, că despotismul este fericirea şi progresul popoarelor. Tot ce am arătat, e că puterea statului, domnia concretă a legii, trebue să fie mai tare decât tendinţele claselor sociale şi să le înfrâneze. Unde această putere a statului e în vecinică mişcare şi lovită perpetuu în centrul său, acolo se naşte despotismul unei caste şi lipsa de drept a celorlalte clase sociale, se naşte despotul personal, care nu respectează nici o lege şi sfârşeşte rău, precum au sfârşit şi despoţii din istoria Românilor. C'un cuvânt am susţinut domnia absolută a principiului armoniei intereselor, în contra despotismului, a domniei unei caste sau a unei persoane pe seama celorlalte clase, lipsite de drept... N'am susţinut că e rău sistemul nostru constituţional, ci am arătat numai că acest sistem e lărgirea vechilor privilegii asupra progeniturii claselor privilegiate din trecut şi că nu corespunde cu clasele economice pozitive... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Vom avea de-acum înainte dominaţia banului internaţional, impusă de străini; libertatea de muncă şi tranzacţiuni; teoria de luptă pe picior în aparenţă egal, în realitate inegal. Şi, în această luptă învinge cel pentru care orice mijloc de câştig e bun. Urmare ei, capitalul, care ar trebui să fie şi să rămână ceea ce este prin natura lui, adică un rezultat al muncii şi, totodată, un instrument al ei, e, adesea, ca posesiune individuală, rezultatul unor uneltiri vinovate, a exploatării publicului prin întreprinderi hazardate şi fără trăinicie, a jocului de bursă, a minciunii. Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează în faţa bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc, zeii mor. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Fiecare constituţie, ca legea fundamentală a unui stat, are drept corelată o clasă cu samă, pe care se întemeiază. Corelatul constituţiilor statelor apusene este o clasă de mijloc, bogată, cultă, o clasă de patriciani, de fabricanţi industriaşi - care văd în constituuţie mijlocul de a-şi reprezenta interesele în mod adecvat cu însemnătatea lor. La noi legea fundamentală nu însemnează decât egalitatea pentru toţi scribii de a ajunge la funcţiile cele mai nalte ale statului. De aceea partidele noastre nu le numesc conservatoare sau liberale, ci oameni cu slujbă - guvernamentali - şi oameni fără slujbă - opoziţie. De acolo vecinica plângere că partidele la noi nu sunt partide de principii ci de interese personale Unde sunt la noi clasele pozitive? Aristocraţia istorică - şi ea trebue să fie totdeauna istorică pentru a fi importantă - a dispărut aproape, clasa de mijloc pozitivă nu există, golurile sunt împlinite de străini. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Ne mirăm cu toţii de mulţimea crâşmelor în ţara noastră - de mulţimea jidanilor - cauza e mulţimea rachiului, mulţimea velniţelor, dar oare această mulţime de unde vine? Sub domnia turcească exportul grânelor era oprit. Prin urmare, grânele neconsumate trebuiau prefăcute în obiect exportabil - în vite. S'au combinat lucrurile. Velniţa (distilerie primitivă n.r.) consuma prisosul şi da hrană vitelor. Velniţa producea rachiu, rachiul trebuia consumat şi era mult. S'au făcut multe crâşme. Pentru aceasta trebuiau crâşmari. S'au adus mulţi Evrei şi proprietarul impunea fiecărui din supuşii săi de a lua atâta rachiu pe an. Unele plăţi pentru muncă se făceau în rachiu. S'a întrodus exportul, într'adevăr, însă velniţele au rămas; în locul grânelor s'au luat cartofii, căci rachiul devenise o trebuinţă şi această trebuinţă cerea împlinire. Care au fost rezultatele ei? O populaţie nesănătoasă, fără energie de caracter, fără energie economică. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

De aceea să ne întrebăm fără părtinire, cum întâlnim pe poporul nostru în istorie, din momentul în care ea devine mai străvezie, adică de pe la începutul secolului al 14-lea. Îl găsim totdeauna dezbinat înlăuntru, dezbinat în politica sa, faţă cu vecinii. O teorie filosofică a istoriei nu ne pare de prisos aicea. Popoarele nu sunt producte ale inteligenţei, ci ale naturei - aceasta trebue stabilit. În începutul desvoltării lor ele au nevoe de un punct stabil, împrejurul căruia să se cristalizeze lucrarea lor comună, statul lor, precum roiul are nevoie de o matcă. Dacă albinele ar avea jurnale, acestea ar fi foarte legitimiste. Când mersul liniştit şi regulat al afacerilor este lovit în centrul, în regulatorul său, treaba nu poate merge bine. Şi cu toate acestea noi Românii de sute de ani n'am avut altă plăcere mai mare, decât a ne răsturna principii. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Imperiul Roman în decadenţă dedese naştere unei religii cosmopolite, care continua oarecum cultura şi ideile antice, deşi sub o formă foarte modificată. Aceasta era religia creştină - mai cu samă ramura catolică. Catolicismul întinsese peste Europa un painjiniş subţire de idei religioase, ostaşul îmbrăcat în fier al Romei vechi se schimbase în miles ecclesiae, îmbrăcat în rasă; astfel se formează o putere nevăzută, pretutindeni străină şi pretutindeni acasă, care încerca a realiza idealul imperiului universal. Imperiul, care se formează sub acest painjiniş, se numeşte Imperiul Roman. Casa domnitoare, care se pune mai cu succes în serviciul acestui ideal, este Casa de Austria. Dela Carol al V-lea se lăţise ideea unei monarchii universale a Creştinătăţii, cu moartea lui s'a amânat proiectul, dar familia n'a renunţat la culmea dorită, la răspândirea sfintei monarchii peste Europa întreagă. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Periodul al doilea al istoriei moderne, de la încheierea răsboiului de treizeci de ani până la revoluţia franceză, se caracterizează prin întemeierea puterii statului în persoana monarhilor. Or unde un monarh zicea ''L'état c'est moi'', el avea concursul populaţiunilor, sătule de rapacitatea multiplă a sutelor de mii de mici tirani feudali, din care fiecare era pe pământul său stăpânitor absolut. Aceşti reprezentanţi ai libertăţii absolute, ai liberului veto au ruinat statele, unde ei conduceau afacerile, pe când ideea monarhică, deprinzând comodele caste ale evului mediu la muncă, a consolidat statele unde ea a domnit şi le-a dat puterea uriaşă pe care o au astăzi în Europa. În acest period, pe care cu drept cuvânt îl numim al ideii monarhice, vedem în Franţa pe Ludovic al XlV-lea, în Prusia pe Frideric al II-lea, în Rusia pe Petru cel Mare şi pe Caterina a II-a, în Austria pe Măria Terezia şi pe Iosif al II-lea.
citeste tot >>

Suveranitatea şi legislaţiunea trebue să purceadă de la toate popoarele ca atari, şi puterea executivă trebue redusă la simplul rol de maşina fără voinţă proprie, în mecanismul cel mare al statului. Nimeni nu trebue să fie aicia stăpân decât popoarele însele, şi a trece suveranitatea în alte braţe decât în acelea ale popoarelor, e o crimă contra lor. Eu nu înţeleg aicia două popoare ori două coterii, ci pe toate. Dar pentru a efectua aceast reformare într'un stat, unde sunt atâtea rămăşiţe putrede ale trecutului, adică prejudicii fatale şi atâtea maşine vile şi fără de suflet, gata în orice moment de a susţine acele prejudicii, trebueşte o energie eroică, trebue cu dispreţul libertăţii şi a vieţii tale să proclami ceiace ai datoria de a proclama. În această operă, ce pare a se pregăti, Românii trebue să joace un rol eminamente activ. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Cine nu ştie acuzaţiunea ce ni se face nouă, Românilor, pentru că solicităm pentru noi ceea ce Ungurii au solicitat pentru dânşii? Ce întoarsă, ce minunată trebue să fie acea glavă, care face altuia o crimă, din aceea ce el pentru sineşi croieşte o virtute! Şi cine nu-şi aduce aminte, cum au schimbat numele indivizilor din districte întregi, încât bieţii locuitori nemţeşti nu ştiau în urmă cum îi chiamă. Astfel cu aparenţa, cu numele maghiar, ei vor să mintă fiinţa germană ori română. Dar toată lumea ştie, că Ungurii chiar în Ungaria proprie sunt în minoritate şi că numai prin influenţări materiale la alegeri o au putut improviza acea adunătură ce se pretinde Adunare. Noi nu ne putem pune în relaţiune de domn şi aservit, nici putem intra în transacţiuni cu oameni, care pentru noi nu sunt competenţi nici de a lucra ceva, decât doar prin puterea brută ce li-o pune la dispoziţiune imperiul, nu însă prin esenţa dreptului... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>