Poporul nostru mic este pus tocmai ca o muche de despărţire între furtuna ce vine din apus, pentru a întâmpina pe cea din răsărit... Cu părere de rău cată să constatăm că, cu toată bătrâneţea prematură a năravurilor, inteligenţa politică a acestei ţări arată uneori semne de copilărie. Ca un sfinx, mut încă şi cu ochii închişi, stă anul viitor înaintea noastră, dar ştim bine că multe are de zis, că cumplite sunt enigmele ce le va rosti, că în prăpastie va cădea cel ce nu va fi în stare să le deslege. Iar Edipul destinelor noastre se uită în faţa acestui sfinx, şi în loc de a fi pătruns de seriozitatea adâncă, tragică poate, a fizionomiei lui, el s'apropie de monstru pentru a-i răspunde cu... jucăriile noastre constituţionale... Fără îndoială, ceea ce are să se'ntâmple se va'ntâmpla, dar e păcat şi nu e demn ca atunci, când timpurile sunt foarte serioase, un popor sa joace mica comedie a luptelor sale dinlăuntru. (MIHAI EMINESCU) // citeste tot >>
citeste tot >>

Între mai mulţi prăşitori ţigani care lucrau cu nevestele împreună pe o moşie din ţinutul Cahulului se aflau doi în împrejurări foarte deosebite. Unul avea nevastă frumoasă, altul urîtă [...]. Noaptea, după ce se culcară toţi, danciul cu nevasta urâtă, îndrăgit foc de nevasta cea frumoasă [...] ocoli încet ceata celor ce dormeau şi se duse lângă nevasta străină. Aceasta, gândind că este barbatul său, nu zise nimic. Dar, îndată ce băgă de samă că nu este barbatul său, s-a simţit atinsă de acest abuz şi l-a denunţat pe nopturnul cicisbeo [...]. Bărbatul începu să-l mustre şi să-i zică că i-a siluit nevasta. Danciu răspunse că a fost cu a ei voinţă. Atuncea barbatul ridică sapa şi-i crepă capul cu ea şi astfel se plini tragedia asupra căreia Curtea cu juraţi va avea a se pronunţa... (MIHAI EMINESCU) // citeste tot >>
citeste tot >>

Colinde, colinde!/ E vremea colindelor,/ Căci gheaţa se-ntinde/ Asemeni oglinzilor/ Şi tremură brazii/ Mişcând rămurelele,/ Căci noaptea de azi-i/ Când scânteie stelele.// Se bucură copiii,/ Copiii şi fetele,/ De dragul Mariei/ Îşi piaptănă pletele./ De dragul Mariei/ Ş-a Mântuitorului/ Luceşte pe ceruri/ O stea călătorului. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

În Prusia sunt peste 150 şcoli de agricultură şi pomicultură; la noi, într-o ţară exclusiv agricolă, sunt numai cât 2; în Belgia sunt alte aşezăminte care favorează agricultura, precum comisiile provinciale; la noi în ţară - nimic. Exista un minister al lucrărilor publice şi al agriculturei în ţara noastră, dar în realitate este numai cât cu numele. Trecând apoi la istoria unora din industriele noastre, au arătat mai întâi încercările de a se introduce industria mătasei la noi. Pe la 1853 s-a înfiinţat în Bucureşti compania sericolă, care au organizat o fabrică, aducând vro 6 lucrătoare franceze şi întrebuinţând şi vreo 40 de românce. Fiind însă că se ivise o boală în sămânţa gândacilor de mătasă în Franţia şi în Italia, apoi neguţitorii franceji şi italieni veniră la noi în ţară căutând sămânţă. Această căutare a seminţei făcu pe sericultorii noştri ca să se ocupe mai ales cu producerea seminţei, care exclude pe aceea a gugoaşelor... (MIHAI EMINESCU) // citeste tot >>
citeste tot >>

O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa. Cetăţenii liberi, independenţi şi înfrăţiţi ai republicei universale, cari la noi sunt reprezentaţi prin partidul roşu, încearcă a răsturna toate formaţiunile pozitive de stat, şi dacă n'o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totuşi vor încerca s'o facă pe calea lor obicinuită a atentatelor, a scenelor de uliţe, turburărilor etc, iar acele încercări încep a-şi arunca umbrele de pe acum. Civilizaţia omenească se'ncepe oarecum din nou şi din fundament cu orice generaţie nouă care, dacă nu e silită a repeta anevoioasele cercetări, făcute de părinţi, totuşi trebue să-şi câştige prin propria memorie şi judecată cunoştinţele lor. Prin urmare, cercul de oameni într'adevăr culţi, cari conduc societatea şi au fost în stare să-şi aproprieze suma de cunoştinţe grămădite de părinţi, acest cerc e relativ foarte mic... (MIHAI EMINESCU) // citeste tot >>
citeste tot >>

Pînă la epoca fanarioţilor ideea de stat a fost democratică şi ne este destul să cităm că tronul nu era de drept divin, adică nu era expresiunea unei idei absolute, ci se alegea de boieri şi fruntaşii ţării. Cu alte cuvinte, voinţa naţională ca factor principal în alcătuirea şi conducerea statului. Sistemul electiv, care este o manifestare a ideei democratice, esista la noi chiar în timpul pe cînd aiurea domina ideea absolută şi pe cînd Ludovic al XIV[-lea] zicea: ''L'état c'est moi!''. Sîmburele ideilor democratice ce a esistat la noi istoriceşte se poate proba [...]. Şi noi sîntem liberali în marginile pe cari ni le permite armonia intereselor naţionale şi existenţa statului român ca individualitate deosebită; şi noi sîntem democraţi întru cît ajung a se esprima şi a stăpîni interesele demosului român. Ceea ce nu admitem e ca, în socoteala fiinţei noastre naţionale şi a intereselor deosebitelor clase, libertatea să fie o libertate de esploatare... (MIHAI EMINESCU) // citeste tot>>
citeste tot >>

Ce să vă spun? Iubesc acest popor bun, blînd, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc carte şi rezbele, zugrăvesc împărăţii despre cari lui neci prin gînd nu-i trece, iubesc acest popor care nu serveşte decît de catalici tuturor acelora ce se-nalţă la putere, popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşezăm pe umeri. Pe fruntea [lui] străinii scriu conspiraţiuni şi alianţe ruso-prusiene, pe seama lui se croiesc revoluţiuni grandioase ale Orientului a căror fală o duc vro trei indivizi, a căror martiriu şi dezonori le duce poporul, sărmanul. Aţi făcut din o parte din oraş tirana celorlalte cinci părţi ca s-aveţi alegători pe sprînceană, aţi scumpit hrana de toate zilele ca s-aveţi alegătorii voştri, ca în urmă acei puţini alegători să vă dea dreptul d-a vă croi diurne şi d-a împovăra într-un mod nemaiauzit în România... (MIHAI EMINESCU) // citeste tot>>
citeste tot >>

Caracterul obştesc al luptelor din viaţa publică a românilor e că în mare parte nu sînt lupte de idei, ci de persoane, că cei mai mulţi, în deplină necunoştinţă de ceea ce combat, dau într-un principiu oarecare c-o orbire şi c-un curaj demn de-o cauză mai bună, condamnă ceea ce nu cunosc, batjocoresc ceea ce nu vor să cerceteze, trezindu-se prea tîrziu c-au fost induşi în eroare de ambiţiile vreunei gaşte şi că a lovit într-o ţintă pe care ar fi respectat-o dacă şi-ar fi dat osteneala de-a o privi mai de aproape. Dacă un om e la noi într-adevăr atît de nefericit să profeseze o serie de idei, nu o listă de persoane, e în pericol de-a-şi vedea ideile întoarse şi răsucite de adversarii lui, pretinşi politici, după placul acestora, va vedea trăgîndu-se din ele concluzii nemaiauzite, cari lui nici prin minte i-au trecut vreodată, şi în fine se va vedea citat înaintea opiniei publice după şoapte, după calomnii acreditate prin repetarea papagalicească... (MIHAI EMINESCU) // citeste tot>>
citeste tot >>

Crăiasă alegându-te/ Îngenunchem rugându-te,/ Înalţă-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie;/ Fii scut de întărire/ Şi zid de mântuire,/ Privirea-ţi adorată/ Asupra-ne coboară,/ O, Maică prea curată/ Şi pururea fecioară,/ Marie!// Noi, cei din mila sfântului/ Umbră facem pământului,/ Rugămu-ne-ndurărilor,/ Luceafărului mărilor;/ Ascultă-a noastre plângeri,/ Regină peste îngeri,/ Din neguri te arată,/ Lumină dulce clară,/ O, Maică prea curată/ Şi pururea fecioară,/ Marie!... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

De la o vreme vedem că serviciile publice (ce-i drept rău ocupate) se declară de prisos. De ce? Pentru că funcţionarii sînt incapabili. Dar vor rămînea vecinic aşa daca se va urma înainte cu acelaşi sistem 1 de numiri, destituiri, permutări ca-n satul lui Cremene. Relele sistemului de azi sînt: 1) Amploiaţii nu sînt speciali, pentru c-au ocupat posturi în cele mai deosebite ramuri ale mecanismului administrativ. 2) Prin destituiri şi reintegrări pe cîte două luni devin neoneşti, căci cine-şi va da osteneala de-a rămînea om de treabă cînd ştie că bunul plac al ministrului sau al comitetelor de partid îl zvîrle mîni pe uliţă oricît de bun ar fi. 3) Înmulţirea clasei proletarilor condeiului, căci la venirea fiecărei nuanţe nouă se aşază un nou cîrd de postulanţi şi cumularzi pe spatele bugetului, cari, o dată numai să fi fost funcţionari, joacă în urmă rol de victime politice şi bat vecinic la uşile acelor miniştri cari sînt duşmani celui... (MIHAI EMINESCU) // citeste tot>>
citeste tot >>