În genere toată societatea secolului al XVI-lea şi al XVII-lea se poate caracteriza scurt: Datoria se preface în drept. Noi la începutul veacului acestuia am fost încă în veacul al XVII-lea. Datoria de a fi slujbaş al ţărei, o datorie foarte grea şi periculoasă sub domniile vechi, devine un drept de a sluji ţara, de-ar vrea ea sau n-ar vrea. Şi aceşti îndreptăţiţi de a o sluji se'nmulţesc din zi în zi, căci izvoarele de puteri ale societăţii curg spre un singur punct, spre acest privilegiu, părăsind vechea şi neatârnata lor albie. Negustorul vrea să fie boier, ţăranul - fecior boieresc, boierul mic - boier mare, boierul mare - domn. Şi boierii mici cum se formează? Prin meritele personale ce le au pentru stăpânii lor, nu prin slujbe făcute ţărei. Camardinerii, comişii de la grajdiuri, vechilii de moşii, vătajii, se boieresc toţi şi au o progenitură foarte bogată... (MIHAI EMINESCU) // citeste tot>>
citeste tot >>

Natura poporului, instinctele şi înclinările lui moştenite, geniul lui, care adesea, neconştiut, urmăreşte o idee pe când ţese la războiul vremii, acestea să fie determinante în viaţa unui stat, nu maimuţarea legilor şi obiceielor străine. Deci, din acest punct de vedere, arta de-a guverna e ştiinţa de-a ne adapta naturii poporului, a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare în care se află şi a-l face să meargă liniştit şi cu mai mare siguranţă pe calea pe care-a apucat. Demagogia e, din contra, ideologică şi urmăreşte aproape totdauna realizarea unor paradoxe scornite din mintea omenească. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să fie, daca nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate şi născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă... (MIHAI EMINESCU) // citeste tot >>
citeste tot >>

Nu există, după a noastră părere, nici o deosibire între rasa română din Muntenia, Moldova, din cea mai considerabilă parte a Ardealului şi a Ţării Ungureşti. E absolut aceeaşi rasă, cu absolut aceleaşi înclinări şi aptitudini. Dar în Bucureşti şi în oraşele de pe marginea Dunării s-au ivit un element etnic cu totul nou şi hibrid care ne-au furnizat generaţia actuală de guvernanţi. Acestea sunt rămăşiţele haimanalelor de sub steagurile lui Pasvanoglu şi Ypsilant şi resturile numeroase ale cavalerilor de industrie din Fanar. Toată spuma asta de fanarioţi novisimi, cari s-au pripăşit în ţară de 50-60 de ani încoace, formează naturalmente elementul de disoluţiune, demagogia României. Ceea ce sunt pentru Moldova evreii sunt pentru Ţara Românească aceste venituri cari, prin identitatea religiei, au ştiut să se strecure printre români, să-i amăgească şi să ajungă a-i stăpâni... (MIHAI EMINESCU) // citeste tot >>
citeste tot >>

Ar fi absurd din parte-ne a pretinde ca Statele Unite ale Americei să fie conduse de-o aristocraţie istorică, când ea nu s-a putut nici naşte pe pământ american; ar fi absurd a o pretinde chiar pentru împărăţia Braziliei şi pentru orice stat născut în urma acelei primăveri etnice care se numeşte evul mediu. Nici pentru ţara noastră n-am gândit vreodată de-a propune un sistem care să învieze veacul al XVII-lea, epoca lui Matei Basarab. Cu toate acestea, oricine va voi să definească marele mister al existenţei va vedea că el consistă în împrospătarea continuă a fondului şi păstrarea formelor. Forme vechi, dar spirit pururea nou. Astfel vedem cum Anglia, care stă în toate celea în fruntea civilizaţiei, păstrează şi astăzi vechile sale forme istorice, pururea reâmprospătate de spiritul modern, de munca modernă. De aceea o şi vedem rămâind ca granitul, măreaţă şi sigură în valurile adâncelor mişcări sociale de cari statele continentale se cutremură..... (MIHAI EMINESCU)/ citeste tot >>
citeste tot >>

Nimic în limba românească nu se poate scrie; nimic ce e scris în limba românească nu poate să treacă graniţa fără de a da loc la presupusuri şi persecuţiuni; ba oamenii de condiţie se feresc de a vorbi în casă româneşte, pentru ca nu cumva o slugă să-i denunţe; într-un cuvânt, orice manifestaţie de viaţă românească e oprită, rău privită şi chiar pedepsită. Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română. Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice [...]. Un stat român înconjurat de state slave poate să fie pentru vrăjmaşii poporului român o iluziune plăcută; pentru români însă el este o nenorocire, care ne prevesteşte un nou şir de lupte, o nenorocire, pentru care nu ne mângâie decât conştiinţa trăiniciei poporului român şi nădejdea de izbândă... (MIHAI EMINESCU) // citeste tot >>
citeste tot >>

Orice stat are nevoie de o seamă de condiţii indispensabile pentru ca să poată exista de pe o zi pe alta. La statele cu trecut istoric sau cari şi-au avut în curs de sute de ani obiceile lor juridice şi administrative, lucrul merge de la sine. Moravurile fără legi pot totul, legea fără moravuri aproape nimic. E un adevăr acesta, atât de general, aplicabil tuturor formaţiunilor de stat, încât se va vedea că statele în care există şi mai multă justiţie şi mai multă libertate cetăţenească sunt acelea unde obiceiul vechi, datina, ţine loc legilor scrise, unde acea datină nici a fost codificată vreodinioară. Cu totul altfel în Bulgaria. Lipsită din veacul al XIV-lea de o autonomie oricât de restrânsă, dreptul public şi cel privat au fost îngropate sub ruinele Cetăţii de Spini, împreună cu dinastia şismanizilor din Bdyn, încât mişcarea de emancipare a popoarelor orientale i-au găsit egalizaţi de sabia păgână... (MIHAI EMINESCU) // citeste tot >>
citeste tot >>

În statele demagogice se formează o clasă de politiciani, de patrioţi de meserie, fără trecut, fără tradiţii, cari fac din politică o speculă, un mijloc de trai; în statul oligarhic există o clasă de oameni cari, ab antiquo, are sarcina de-a împăca formele trecutului cu exigenţele viitorului, asigurând statului continuitatea de dezvoltare, ferindu'l de sărituri şi de întreprinderi aventuroase şi înlăuntru, şi în afară. În Senatul Romei putem urmări modul în care se creau legile romane. Străbunul propunea reforma, bunul o susţinea în acelaşi Senat, tatăl întrunea deja o mare minoritate, abia fiul o vedea realizată. Trei generaţii treceau până să se voteze o reformă, care apoi intra în adevăr in succum et sanguinem . La noi, lucrurile se traduc din franţuzeşte într-o noapte şi sunt votate a doua zi cu drumul de fier. De aceea tâmpirea cu care ele se votează, de aceea lipsa de încredere în eficacitatea lor, de aceea multe legi sunt născute moarte. (MIHAI EMINESCU) // citeste tot >>
citeste tot >>

Tot sistemul acesta este atît de vicios încît din nenorocire numai cestiuni de-a dreptul vitale, cestiuni unde nimicirea existenţei naţionale e evidentă pînă în cele mai mici amănunte, e în stare să zguduie opinia publică şi încă nici atunci cu destul folos. Cînd vedem deci că partizile devin un stat în stat, că totul atîrnă de la ele iar statul adevărat, acel al claselor pozitive, nu e decît o masă impozabilă şi exploatabilă, atunci întrebăm daca nu e o superinfluenţă de cutezare, de cinism chiar, de a tăgădui lucruri cari izbesc vederile oricui, lucruri despre cari sînt convinşi şi guvernamentalii în acelaş grad în care sîntem convinşi noi. Cu singura deosebire că noi le spunem pe faţă, nefiind nici în interesul nici în maniera noastră de-a le ascunde, pe cînd, din contra, interesul de căpetenie al adversarilor a fost pururea şi trebuie să fie de-a ascunde aceste adevăruri şi de-a ameţi lumea cu fraze sforăietoare... (MIHAI EMINESCU) // citeste tot >>
citeste tot >>

Orbit trebuie să fie acel guvern care nu-şi dă seamă de simptomele politice ale acestei stări bolnăvicioase de lucruri. În toate unghiurile României se formează grupuri de nemulţumiţi cu mersul actual al lucrurilor. Sînt deosebite numirile ce aceste grupuri adoptă; un lucru însă le este comun tuturor: sentimentul de indignare şi de exasperare de cele ce se petrec zilnic.Şi această indignare nu e decît prea justificată. Ruşine chiar trebuie să-i fie unui român cînd se pronunţă numele obscure a acelor naturi catilinare cari formulează voinţa statului său în paragrafe de legi, indignate cată să simţă cînd vede creaturi fără principii, fără umbră de cultură, avînd numai instincte rele, jucînd pe reprezentanţii voinţei suverane a ţării. Nimeni nu întreabă dacă-şi ţin făgăduinţele ce le-au făcut înainte de-a fi aleşi... (MIHAI EMINESCU) / citeste tot >>
citeste tot >>

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,/ Al morţii rece spirit se strecura-n tăcere;/ Un singur glas îngână cuvintele de miere, Închise în tratajul străvechii evanghelii./ C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,/ Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă,/ Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,/ Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada./ O muzică adâncă şi plină de blândeţe/ Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:/ ''Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,/ Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe,/ Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,/ Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,/ În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase/ A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg''... MIHAI EMINESCU / citeste tot >>
citeste tot >>