Dorinţe de progres şi de libertate nechibzuite au introdus prea ades în mecanismul nostru politic fraza goală în locul realităţii. Nu credem ca cititorul să mai ceară probe pentru evidenţă. Înecarea cu străini a tuturor ramurilor vieţii noastre economice, reducerea românului în ţara sa proprie la rolul de simplu salahor agricol, căderea repede a tuturor meseriilor, stingerea industriei casnice şi înlocuirea ei prin producte industriale străine, lipsa absolută a unei legi de incolat, ceea ce permite ca gunoaiele societăţilor vecine din cîteşi patru unghiurile lumii să s-aşeze la noi, prefacerea, în fine, a acestor elemente în elemente politice care au umplut funcţiile statului şi se strecoară în reprezentaţiunea naţională, toate acestea dovedesc că ţara noastră nu mai e vechea Românie, ci e o Americă orientală deschisă tuturor imigraţiunilor, al căror principiu e Ubi bene ibi patria şi teoria de om şi om?... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră... Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică. Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului... Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare... Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine?... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

În nr. 39 al ''Apărătorului Legei'' un contribuabil comunal, voind a da o idee cum s-au risipit şi se risipesc banii contribuabililor, spune că fostul primar d. Gane, patronând Tipografia Naţională, la care este asociat, i-a dat toate imprimatele câte emanau de la autoritate fără formă legală de licitaţiune şi cu preţuri binecuvântate de D-zeu, şi că un tipograf evreu, d. Goldner - revoltat desigur de această precedare a primăriei - şi-au permis a o ruga ca să nu mai patroneze esclusiv Tipografia Naţională. Inesactităţile de detaliu ale ,''contribuabilului'' le vom reflecta una câte una, dar mai întâi premitem oarecari date istorice, spre a caracteriza interesul ce poate să-l aibă numitul tipograf pentru averea publică. D-l Goldner este acela care, pe calea protegiuirei personale şi fără licitaţie, a răpit pe la anul 1862 publicitatea oficială din mână bătrînului Gheorghi Asachi, o publicicitate care a fost creaţia acestui om venerabil... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Deşi cam târziu, totuşi ne îndeplinim datoria de a înştiinţa pe cetitorii noştri despre moartea renumitului filolog al limbilor romanice, Friedrich Christian Diez. Născut la Giessen la 15 mart 1794, şi-au făcut studiile sale de literatură clasică în oraşul său natal. La 1813 a luat parte ca voluntariu în războiul împrotiva francezilor, iar la 1816 îl vedem studiând în Göttingen limbele moderne. În urma îndemnărilor lui Gothe să fi studiat limba provensală. La 1830 deveni profesor la Bonn, la care catedră rămasă până la moartea sa, întâmplată la 29 mai 1876. În privinţa limbei româneşti Diez are meritul de a fi nimicit pe cale ştiinţifică toate basmele despre originea slavă a limbei româneşti, precum acele erau susţinute cu patimă de filologi de şcoală veche, slavoni, şi combătute în acelaş mod nedibaci de şcoala veche a filologiei româneşti... (MIHAI EMINESCU
citeste tot >>

Colinde, colinde!/ E vremea colindelor,/ Căci gheaţa se-ntinde/ Asemeni oglinzilor/ Şi tremură brazii/ Mişcând rămurelele,/ Căci noaptea de azi-i/ Când scânteie stelele.// Se bucură copiii,/ Copiii şi fetele,/ De dragul Mariei/ Îşi piaptănă pletele./ De dragul Mariei/ Ş-a Mântuitorului/ Luceşte pe ceruri/ O stea călătorului. (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Otetelişenii sunt cunoscuţi ca patrioţi ai Ţărei Româneşti şi de-aceea nu ne prinde mirarea de-a vedea la ce frumoase scopuri au destinat acest boier bătrân averea sa. Încă pe la anul 1830 vedem figurând un Otetelişanu în Societatea filarmonică, vedem cum începătorul teatru românesc tipăreşte repertoriul său, nepretenţios şi cu toate acestea ales, dintr-un fond al căminarului Otetelişanu. Uzufructul averei răposatului Ioan Otetelişanu, reprezentând o rentă de 150 până la 200 de mii de lei noi, rămâne după testament la dispoziţia soţiei sale. Iar după moartea acesteia, averea aceasta va forma un fond pentru crearea unui institut de fete cărora - zice testamentul - li se va da învăţătura şi creşterea ce se cuvine unor mame de familie fără pretenţii şi fără lux. Escedentul eventual al averei se va capitaliza şi va constitui pentru elevele acelui institut un fond de zestri, cari însă nu vor putea fi nici mai mari nici mai mici decât de două sute de galbeni... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Dacă vom lua lista revoluţionarilor de la Ploieşti vom observa că aproape toţi sînt azi în funcţii şi demnităţi ale statului. Ştim foarte bine că Domnul poate ierta asemenea lucruri, că statul are pînă la un grad facultatea de-a nu pedepsi rebeliunile cu toată asprimea cuvenită. Dar de la iertare pînă la recompensare e mare deosebire. Ei, bine, afară de nefericitul Comiano, încăput sub deplina greutate a justiţiei militare, toţi ceilalţi sînt favoriţi ai guvernului, sînt oameni mari. De ce oare Comiano - care trebuie să fie tot atît de nevinovat ca şi complicii săi - n-a fost înaintat în rang, nu e în graţia d-lui Brătianu, pe cînd alţii, pentru fapte identice, ba mai grave chiar, sînt recompensaţi? Toate acestea nu se fac într-un stat ce pretinde că aspiră la civilizaţie, nu se fac dacă nu voim să demoralizăm conştiinţa publică şi să-i inspirăm acea sceptică nepăsare care-i face pe oameni incapabili de-a distinge bine de rău şi drept de nedrept... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

''Curierul intereselor generale'', în unul din numerele sale, insinuă foii noastre voinţa de a apăra pe evrei. Abstrăgând cu totul de la confuzia de idei şi de la reua credinţă, dezvoltate în notiţa respectivă, declarăm că nici apărăm, nici am apărat vreodată direct sau indirect pe evrei, ţinta noastră este de a spune adevărul, pe care iată-l. La întrebarea dacă evreii pot pleda sau nu înaintea judecătorilor de pace, criteriul discuţiunei nu e nici legea advocaţilor, nici art. 7 din constituţie, ci art. 18 din pr. civilă. Legea avocaţilor e promulgată la 64, procedura la 75. Dacă autorul procedurei ar fi voit ca şi înaintea judecătorilor de pace să pledeze numai avocaţi, ar fi zis: ''Părţile se vor înfăţoşa în persoană sau prin avocat''. Însă în realitate zice: ''Părţile se vor înfăţoşa în persoana sau prin vechil''. La a doua întrebare: dacă evreii pot fi vechili? Trebuie să conceadă ''Curierul intereselor generale'' că nici o lege nu-i opreşte până acuma... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Se zice că, sunt acum două săptămâni, o domnişoară din hotelul Rusia, simţindu-se în stare anormală, a chemat şi consultat pe d. dr. Otremba, care a constatat o graviditate cam de trei luni; în urmă, consultând pe d. dr. Max, acesta, fără a ţine samă de împrejurări, au întrebuinţat un instrument metalic care a provocat avortare. Fătul, productul concepţiunei, se păstrează şi astăzi la d. dr. Ratcu, unde se poate vede. Dacă aceasta este adevărat, parchetul ar trebui să nu stea inactiv, căci faptul constituie un delict pedepsit de lege. În caz contrar să se constate că d-rul nu este culpabil şi că este o acuzaţiune nefundată ce i să aduce, ce[e]a ce nu trebuie să esiste... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Evreul Otto Max, unul dintre antreprenorii grădinei ''Chateaux aux fleurs'' este de-o impertinenţă rară. Deşi un public foarte numeros vizitează acea grădină, fiindcă e în mijlocul oraşului, acest tânăr se poartă într-un mod foarte necuviincios şi a dat până acuma loc la mai multe conflicte, din cari în genere a ieşit pălmuit. Un caz s-a mai întâmplat acum câteva luni, când a aruncat o garafă în capul unui consumator, delict pentru care a fost pedepsit cu 600 de franci amendă. Mai zilele trecute impertinenţa acestui tânăr evreu i-a atras câteva palme de la un căpitan. În fine, duminică sara a provocat din nou un conflict, căci a avut obrăznicia de-a pălmui, ce-i drept numai pe-un coreligionar al său, pe d-nu Moritz Brander, pentru că acesta se esprimase că jocul actorilor merită fluierat. Astăzi aflăm însă un ciudat detaliu asupra onorii evreieşti. Moritz Brander, agent al societăţii Dacia, s-a împăcat cu Otto Max, pentru 200 de franci ... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>