Contimporan lui Carol cel Mare a fost Rurik, întemeietorul de state, împrejurul creaţiei căruia s-au grupat slavismul ameninţat în neatârnarea sa dinspre apus. Creştinismul nu-l primiră slavii de la Roma, ci de la rivalul Bizanţ, şi cei doi apostoli slavi Metodiu şi Ciril au avut să lupte tocită viaţa lor cu dorinţa de predominare şi intoleranţa germanilor. Socotind preponderanţa culturei şi civilizaţiei germanice, desigur slavismul şi biserica grecească n-ar fi putut să reziste agresorilor lor, dacă providenţa însăşi n-ar fi pus o stavilă puternică şi neînlăturabilă agresiunei germanismului spre Orient. Islamul (a cărui chemare istorică filozofii şi istoricii europeni o caută 'n zădar), Islamul a fost chemat să puie un veto curentului germanic spre Răsărit, spre a scăpa pe celelalte rase slavice de soarta Poloniei catolizate şi atrase în sistemul Europei apusene cu pierderea puterei dinlăuntru a vieţei sale... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

La popoarele mari ale Europei observăm mai cu samă un fel de slăbitoare lupte interne; oricât de însemnate ar fi succesele lor în afară, înlăuntru reapare după încheierea oricărei păci sămânţa vecinic vie a dezbinării; afară de-aceea statele europene, de câte ori sunt bătute, îşi mută oarecum curentul lor istoric, văd lucrurile cu alţi ochi decum le văzuse mai înainte... C-un cuvânt, statele Europei lucrează în mod cazuistic, se schimbă în afară cu orice schimbare dinlăuntru, nu au acea fixitate energică pe care-o manifestează Rusia. Această din urmă putere este poate unica care, bătând, s-au lăţit, bătută, n-au pierdut nimic, sau aproape nimic, căci înlăuntrul ei toate s-au făcut pe încetul, fără nici un fel de săritură; nici o bătălie pierdută n-a făcut-o să piardă ţinta fixată înainte de-o mie de ani încă, ea nu vede cu alţi ochi decât cu aceiaşi pe care-i avea la întemeiarea uriaşei sale puteri... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Numai vorbind în familie limba românească, numai încrucişându-se prin căsătorii interconfesionale cu românii vor putea deveni evreii, cu vremea, ajutători întru purtarea sarcinei de cultură a ţării româneşti, numai atunci vor intra în conmembraţiunea socială a românilor şi se vor preface în trup din trupul nostru. Până atunci însă naţia îi va simţi ca pe ceva străin în corpul ei, ca pe un parazit care usucă măduva străvechiului stejar. Adăogim din nou că ni pare rău de acei relativ puţini, chiar dacă s-ar compune din 2-3.000 , cari s-au identificat cu această ţară, şi totuşi trebuie să se vadă în aceleaşi condiţii de drept public cu imigranţii mai proaspeţi; ne pare rău de ''evreii spanioli'', cari n-au nimic comun cu cei poloni, dar fiecare poate pricepe că, într-o armie străină care se apropie de noi, nimeni nu va căuta să deosebească pe puţinii amici, ce i-ar putea avea în acea armie... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Comerţ şi capitalii în mânile lor, proprietatea fonciară urbană în cea mai mare parte în mâinile lor, arenzile de moşii în Moldova item, pe sub mână tot debitul tutunului şi a băuturilor spirtoase, negoţ de import şi export, c-un cuvânt toate arteriile vieţii economice cari se bazează pe speculă. În ce consistă grozava opresiune de care se plâng? Şi, dacă se plâng , de ce nu aleg alte terenuri decât România, alte ţări unde sunt egali în toate cu cetăţenii statului? De ce nu Austria, Franţa, Germania ş.a.? De ce? Pentru că nu există opresiune, pentru că nu există persecuţie, iar drepturile cîte nu le au, nici nu le merită. Ei singuri, cu totul deosebiţi şi având tendenţe deosebite de popor, vorbind în familii limba germană, abonaţi la ziare duşmane nouă şi hrănind împotriva noastră un spirit duşmănesc şi cuceritor, ei singuri nu compensează întru nimic munca poporului care-i susţine. Apoi sunt totdeauna o armă a străinilor în contra noastră... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

O seminţie care câştigă toate drepturile fără sacrifici[i] şi muncă e cea evreiască. La orice popor drepturile publice şi private au fost rezultatul unei munci seculare şi a unor sacrificii însemnate. Dacă exista aristocraţia, cu prerogative deosebite, acestea erau compenzaţia muncii războinice; dacă ţăranii, cari pretutindenea au fost aserviţi, au izbutit în urmă a se vedea stăpâni pe bucăţile lor de pământ, aceasta a fost oare - cum răsplata pentru că în vremi trecute ei singuri au purtat greutatea instituţiilor: dacă partea clerică s-a bucurat de prerogative, ea a şi împlinit o sarcină de cultură, pe care, în împrejurările date ale evului mediu, nu le putea îndeplini o clasă de raţionalişti. În Austro-Ungaria evreii au toate drepturile posibile şi imposibile, de ce vin la noi? În Rusia sunt egali cu ruşii - de ce vin la noi? În Turcia le zâmbeşte egala îndreptăţire - ce caută la noi? Au n-au ştiut ei sub ce condiţii numai pot trece în România?... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

'Timpul' reproduce, după 'Indepéndance belge', următoarele: Alianţa Universală a Izraeliţilor s-a unit de curând cu ideea unei conferinţe de izraeliţi a căria iniţiativă o luase nu de mult Anglo-Jewish Association. Această conferinţă, la care trebuie să ia parte delegaţii tuturor asociaţiunilor izraelite din Europa, are de scop de a asigura ovreilor din Turcia drepturile ce se propune a se acorda populaţiunilor creştine. Ea va avea loc la Paris, la 11 decemvrie (1876 n.C.), sub preşedinţa d-lui Crémieux, membru al Senatului şi preşedinte al Alianţei Universale. După Jewish Chronicle conferinţa ar fi adoptat deja un program elaborat de comitetul esecutiv al Anglo-Jewish Association şi asupra termenilor căruia delegaţii trebuie să se înţeleagă pentru a reclama în favoarea evreilor stabiliţi în provinciile Turcice toate drepturile civile, politice sau religioase ce se cer pentru supuşii creştini ai Porţii... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

Când laşi toate celea în sama libertăţii şi, prin urmare, a egoismului omenesc, nu va fi bine. De multe ori, în Anglia s-a dizbătut întrebarea dacă n-ar fi bine să se lucreze duminicele, şi se găsise economişti care să calculeze ce pierderi însemnate are industrialul englez prin ţinerea sărbătorilor. O fericire că biserica e acolo îndestul de puternică pentru a rezista unor asemenea tentative împotriva săracului, asigurându-i şi acestuia partea sa de odihnă şi bucurie, într-o lume pe care scriptura o numeşte cu drept cuvânt, 'Valea plângerilor'. La noi, în ţara absolutei libertăţi, este însă cu putinţă ca lucrătoriul să nu se bucure nici de duminecă, nici de sărbătoare, să nu se bucure nici de răgazul pe care scriptura îl asigură până şi animalelor. Mania de a trata pe om ca simplă maşină, ca unealtă pentru producere, este întâi tot ce poate fi mai neomenos; al doilea, dezastruoasă prin urmările ei... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

D. dr. Iulius Jung, docent privat la universitatea Innsbruck, a publicat în ediţie separată opul său, DIE ANFANGE DER ROMANEN, KRITISCH-ETNOGRAPHISCHE STUDIE ('Asupra începuturilor românilor, studiu critic-etnografic'), Viena 1876. În antiteză cu cunoscutul Rösler care, luându-se după două şiruri din Flavius Vopiscus, susţinea că toţi colonii romani trecuseră Dunărea în Moesia şi că Dacia Traiană a fost reocupată de români abia în secolul al 12-lea, d-nu[l] Jung raţionează, după analogia mutării altor popoare, şi susţine continuitatea şi stăruirea românilor pe pământul Daciei Traiane. Fiindcă adevărul e unul, ca şi linia dreaptă între două puncte, pe când părerile neadevărate, ca şi liniile strîmbe, sunt nesfârşit de multe, de aceea găsim cu multă satisfacere că monografia d-lui Jung dezvoltă un şir de idei aproape identic cu scrierea d-lui Xenopol asupra teoriei lui Rösler.
citeste tot >>

Lumea vorbeşte că Abdul-Hamid e mână spartă şi-i place oca mare, dar lumea n-are cuvânt; din contra, s-ar putea spune că leagă paraua cu şepte noduri şi are obiceiuri foarte simple; căci afară de femeia sa legitimă, are numai o singură ţiitoare şi nici bagă-n samă pe celelalte odalişce ale haremului său. Predilecţia sa pentru toate soiurile de dobitoace domestice, dar mai cu samă pentru păseri, e cunoscută; astfel are un cacadú, cu care petrece ceasuri întregi. Un interes iarăşi nu mic îi inspiră animalele împăiete: şerpi, şopârle, momiţe; ba-n vremea din urmă şi-au îndreptat zelul său de colector asupra gândacilor şi fluturilor. Afară de-aceea nu scapă nici un prilej pentru a cumpăra arme frumoase şi vrednice de mirare, aşa că are în palatul său de vară lângă Dardanele un mic arsenal preţios. Aici avea el obicei să trăiască cu nevasta şi cu copii, un băiet de şase şi o fetiţă de trei ani... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>

După faimoasele critice, în sine bine scrise, ale d-lui Maiorescu, trebuia neapărat să iasă la lumină şi o şcoală a sa de partizani care, minus spiritul de-o fineţă feminină şi minus stilul bun şi limpede al d-sale, să aibă şi ea aceleaşi defecte ce le are părintele, aceeaşi ridicare la nivelul secolului al 19, acelaşi aer de civilizaţiune şi gravitate cari din nenorocire sunt numai o mască ce ascunde adeseori numai foarte rău tendinţa cea adevărată şi ambiţiunea personală. Asemenea cum Kant cu sistema lui filozofică a ridicat ca din nimica o oaste de ex- şi aplicatori ai săi, tot aşa, în analogie, după criticele numitului domn, trebuia să se ivească o şcoală întreagă de critici sau criticaştri; singura diferinţă dintre amândouă şcoalele e doar asta, că partizanii lui Kant ştiau că baronia nu aduce de moştenire ştiinţa sau geniul şi că nu e destul ca să aibă cineva un privilegiu pentru ca să aibă la dispoziţiunea sa imperiul cel vast al ştiinţei... (MIHAI EMINESCU)
citeste tot >>