Poarta au comunicat prin o circulară dorinţa de a încheia un armistiţiu de şase luni de zile, adecă până la finele lui martie anul viitor. Ziarile austriaceşti şi multe din cele germane văd într-această propunere o îndemânatică trăsătură de eşec şi felicitează pe oamenii de stat de la Cornul de Aur pentru această fericită idee. Afară de aceea terminii în care a fost comunicată această dorinţă lasă atăta câmp liber acţiunii diplomatice, încât e lesne văzut că situaţia se va lămuri repede.

Într-adevăr, dacă Rusia voieşte războiul, ea nu va accepta propunerea din cauze foarte simple. O campanie de iarnă e în favoarea oştilor slave, fie din sud fie din nord; pe când natura trupelor turceşti, cărora nu li se poate disputa un estraordinar curagiu şi o deosebită energie în purtarea suferinţelor şi privaţiunilor, esclude totuşi campania de iarnă; căci pentru arab, egiptean şi alte rase de la miazăzi iarna e un duşman neînvins, pe care, după cum zice proverbul, nu-l mănâncă lupii. Din câte se vestesc asupra propunerii de armistiţiu vedem că Poarta nu doreşte războiul. Ar primi orişicând pacea, păstrându-se neschimbat statu-quo teritorial. Pe de altă parte, propuind un armistiţiu aşa de lung, ea a propus dezarmarea miliţienilor pe vreme de iarnă, întoarcerea la căminuri şi redeprinderea cu pacinicele ocupaţii, reintrarea pe câtăva vreme în liniştea obicinuită, aşa încât orişicând pacea ar putea ieşi definitivă dintr-un atât de ademenitori provizoriu.

Condiţiile armistiţiului sunt : 1) Serbia nu poate reocupa poziţiile care se află astăzi de facto în mânile turcilor (nu e esclus printr-asta ca ele să facă parte din zona neutrală). 2) Introducerea de arme şi muniţii în Serbia şi Muntenegru e oprită. 3) Intrarea de voluntari streini e oprită. 4) Nici Serbia nici Muntenegrul nu vor putea da ajutor provinciilor turceşti răsculate.
 

Totodată Poarta au comunicat puterilor, asemenea prin o circulară, că va introduce în cea mai scurtă vreme o sumă de reforme, şi anume: acele propuse de puteri numai pentru Bulgaria, Bosnia şi Herzegovina, ea le va introduce în imperiul întreg. Tocmai de aceea însă ea se roagă de a nu-i impune o îndreptăţire privilegiată a provinciilor numite, căci atuncea şi-ar pierde autoritatea; ci, din contra, aceste reforme să fie o emanaţiune a autorităţii statului turcesc şi să reîntărească în faţa supuşilor demnitatea ei. În orice caz, comparate cu răspunsurile evazive de până acum ale Porţii, aceste propuneri făcute în ton concesiv şi îmblânzit ar forma desigur baza unei acţiuni diplomatice clare şi temeinice - dacă toate puterile ar dori într-adevăr pacea precum o doreşte bietul turc. Aceste propuneri mai au avantajul că sunt echitabile, căci ne-am înşela dacă am crede că populaţiunea moametană se află mai bine decât cea creştină. Un ziar arab ce apare în Constantinopole face următoarea descriere:

Funcţionarii din vilaieturile Aleppo şi Damasc se servesc de orice nedreptăţire şi arbitrarietate şi comit toate vexaţiunile posibile faţă cu poporul. Cu fiecare poştă primim plângeri în contra funcţionarilor şi un număr mare de suplici s-au dat Porţii tot asupra acestui obiect. Înalta Poartă să ni permită a o întreba dacă aceste plângeri a unei populaţii întregi se consideră, sau se pun ad acta. Sigur este că această stare de lucruri produce o nemulţămire deosebită şi o mare neîncredere în populaţiile acelor două vilaieturi.

Iar foaia oficială a ministerului de război, ,,La Verite", luând act de acel articol, spune lucruri care par a fi icoana unor stări nu numai turceşti:
De când am început a maimuţi fără îndemânare mincinoasa civilizaţie a Europei, adecă am început de la Z în loc de-a începe de la A B C, s-au prăsit acei linguşitori mizerabili care au înşelat pe monarh asupra adevăratei stări a imperiului şi pentru a-şi ajunge la scop au făcut curte cafegiilor, ciubucciilor, bărbierilor palatului, ba până şi rândaşilor de la grajdi. Drept răsplată a supunerii lor aceşti oameni nobili au esercitat o nemărginită înrâurire asupra înaltei Porţi, favoritismul în întinderea sa cea mai mare a fost buruiana ce s-au prăsit pe această grămadă de gunoi; laşitatea a înlocuit curajul, minciuna, adevărul, hatârul aptitudinea. Cafegii, ciubuccii, bărbierii celor mari deveniră funcţionari, guvernori de provincii. În loc de a studia în colegiile şi şcoalele noastre bazele administraţiei, legea sfântă (seri), cei mai mulţi preferau de-a deveni sclavii cutărui efendi, pentru că acesta putea mai iute să le procure un post. Funcţionarii numiţi astfel se temeau de destituire, căci ce erau să înceapă, fără post? Cu cunoştinţele câştigate pe această cale puteau să moară de foame.

Aceste adevăruri, aplicabile şi la alte ţări unde se fac deosebiri între oamenii ,,cutăruia" sau ,,cutăruia", sunt urmate de imputări făcute făţărniciei presei şi diplomaţiei europene. Căci în faptă moametanii sufăr sub un asemenea regim tot atât, ba mai mult decât creştinii ,,căci aceştia se pot adresa la preoţi, la patriarhi şi, ca ultimă instanţă, la vrun consulat sau la vreo ambasadă; dar la cine se poate adresa moametanul?” În faptă starea aceasta de lucruri are multe analogii cu cea socială din România - mutatis mutandis însă. Rolul senzitivilor creştini îl joacă la noi străinii, evreii mai cu samă, rolul turcului - ţăranul român. Atingi urechea unui evreu obraznic? Toată presa europeană strigă. Dar această presă ocupatu-s-a ea vrodată de mizeria şi mortalitatea populaţiunei române?

Curierul de Iaşi, 6 octombrie 1876