A începe cu stereotipul: ,,trăim în vremi grele şi nu ştim ce va aduce ziua de mâne" nu adaogă întru nimic înţelepciunea cititorului. Cu toate acestea, mai toate organele de publicitate vor da acest răspuns, pentru că este formularea vorbită a tăcerii şi o dovadă că omul poate, vorbind, să tacă, mai ales când n-are ce spune.

De aceea, lăsând toate combinaţiile la o parte, vom rezuma socotelele zilei astfel: Din nici o parte nu s-a desminţit pân-acuma ştirea că Rusia ar fi încheiat, cu direcţia drumurilor noastre de fier, o convenţie pentru ca acestea să transporte prin România, în curs de zece zile, un corp de armată de 250.000 oameni.
Pe de altă parte, e asemenea sigur că manevrele noastre de toamnă - foarte tomnatece - nu sunt simple manevre, asemenea că transportul mărfurilor cuvântătoare de mai sus nu se poate face fără învoirea guvernului nostru. Tratările pentru încheierea unui armistiţiu merg atât de bine şi repede, încât sârbii şi turcii a'nceput a se bate de-a binele pe toate liniile.

Cu toate acestea, puterile au intrat în tratări cu Poarta pentru condiţiile de pace şi generalul Ignatieff a avut audienţă la sultanul şi i-a prezintat scrisorile sale de acreditare. Precum se vede, lucrările pentru pacificare se deapănă cu aceeaşi repejune ca şi înarmările din toate părţile. De aceea, în loc de-a căuta ce vorbesc oamenii, să căutăm ce vor ei.

Turcii vor bună pace şi oricine ar zice contrariul voieşte s-o zică.
Austria vrea aseminea pace, căci doreşte să-şi rumege în linişte naţionalităţile şi să le asimileze cu sucul gastric maghiaro-german.

Germania are alte trebi de făcut; apoi, pe ea n-o interesează aproape defel Cestiunea Orientului, după cum zice tăcutul ei cancelariu. Ea n-are de gând de a-şi urni sabia din teacă pentru a apăra acţiunile împrumuturilor engleze, exportul austriac, englez şi francez, c-un cuvânt n-are gust să se bată pentru ochii frumoşi ai bancherilor din Londra.

Anglia nu se va bate pentru turci, căci un război e scump, şi unul pierdut chiar foarte scump.

Cine vrea bătălie? Rusia, nolens-volens, noi şi sârbii. Poate că şi Grecia va trimite câţiva căpitani de haiduci, ca să reprezenteze panhelenismul .

Dar toate aceste puteri, cari voiesc războiul, n-au bani, şi războiul se ştie că-i feciorul lui bani-gata ş-a lui mână-spartă. Rusia n-are, Grecia e bogată în măsline, noi... în deficit şi sârbii în capete sparte. O singură împrejurare e fericită. Turcul, duşmanul creştinătăţii, n-are nici atâţa lei vechi în hazna câte fesuri sunt pe câmpul de război.

Dintre toate, trebuie să ne intereseze ţinuta Austriei. Am pomenit în n-rul trecut că basul austriac a devenit acuma tenor, care secundează de minune larma războinică a amicului de la Neva . Austria va rămâne neutră şi va căpăta compenzaţie. Ziarele oficiale ale celor trei împărăţii de la miazănoapte ridică glasul lor în cor, pentru a lăuda trăinicia federaţiei celor trei împăraţi, a căror împărăţie nu va avea sfârşit. Prin urmare, turcul slăbeşte văzând cu ochii. Afară de oftările talmudistice ale Nouăi Prese Libere, afară de câteva lumânări de sâmbătă, încă şi acele, din cauza crizei şi „Krachului", numai de său, nu se aude glas care să comande foc pentru dânsul. Cu toate acestea şi noi oftăm, deşi nimeni nu ne aude; adică înghiţim suspinurile. Frumos, nu-i vorbă, să fii prieten cu împăraţii Răsăritului şi ai Apusului, dar vorba ceea - mai bine vrăjmaş c-o faţă, decât prieten cu două.

CURIERUL DE IAŞI, 13 octombrie 1876