Ziarul ,,Neue freie Presse" în no. său din 9 iunie aduce estracte după cum susţine autentice, dintr-o scriere a generalului Ignatieff intitulată: proiect pentru o soluţiune practică a Cestiunei Orientului. Proiectul e precedat de un studiu istoric şi politic în care se dovedeşte cumcă cea mai mare parte a provincielor Turciei europene e cuprinsă de populaţii de rasă slavă şi că a sosit vremea în care aceste ţări să se guverneze prin ele înşile.

Acest proiect, puindu-se în vederea marelui principe moştenitor al Rusiei, acesta a răspuns că îl aprobă întru cât înlocuieşte domnia turcească prin monarhi creştini, dar nu crede că o confederaţiune între rase atât de deosebite, unele înduşmănite chiar, ar fi înzestrată cu o mare putere de viaţă. Împăratul însuşi ar fi declarat că felicită pe autorul proiectului, dar găseşte că prezentul nu e potrivit pentru realizarea lui, sperează însă de a-l vedea într-o zi realizându-se.

Lăsând cu totul în sama ziarului vienez, nu totdeauna iubitor de adevăr, răspunderea autenticităţei actului publicat, reproducem după el punctele principale a proiectului în cestiune.

Pe ruinele Imperiului otoman se vor ridica următoarele regate:

I) Regatul Bulgariei, care va coprinde Bulgaria proprie şi vilaetul actual al Dunărei, Tracia afară de litoralul Bosforului şi al Dardanelelor, Macedonia şi o parte din Tessalia.

II) Regatul Albaniei, care va coprinde Albania şi Epirul afară de paşalâcul Prizrend.

III) Regatul Serbiei, consistând din Serbia proprie, paşalâcul de Prizrend, Herzegovina şi Montenegro cu Bocche di Cattaro.

IV) Regatul României, cuprinzând România actuală.

V) Regatul Greciei, consistând din Grecia actuală, partea de sud a Tessaliei şi insulele europene şi asiatice ale arhipelului turcesc, inclusiv Candia.

Regatul Bulgariei va avea suveran pe un principe din casa imperială rusască şi va forma un stat de 6,25 milioane locuitori. Regatul Albaniei va primi suveran pe un arhiduce din casa de Austria şi va forma un stat de 1,5 milioane locuitori. Regatul Serbiei se cuvine de drept principelui Nichita de Muntenegru, care astfel ar dispune de o populaţie de peste 3 milioane. În regatele României şi Greciei se mănţin suveranii actuali. Partea din Tracia esclusă din regatul Bulgariei, adică Constantinopolul cu Bosforul şi Dardanelele, cu ţărmurii asiatici împreună, intră în posesiunea Rusiei. Constantinopolul devine centrul şi avangarda unei nouă confederaţiuni slave, la care pot lua parte şi regatele României şi Greciei, însă sub condiţia cu totul specială de a se supune unei conduceri militare şi diplomatice comune.

Tot în privirea Cestiunei Orientului, N. Fr. Pr. mai publică următoarea scrisoare:
„Schimbarea din Constantinopoli a pus în mare încurcătură diplomaţia puterilor de nord, mai ales însă pe cea austriacă şi pe cea rusească. Diplomaţia acestor puteri se văzu în faţa unui factor a cărui greutate şi putere fuseseră ignorate şi ea recunoscu că nu numai nu are ţeluri cu perspectivă vastă, ci că n-are nici măcar bază pentru măsuri momentane; că ea, care-şi închipuia a dirije Europa, era însăşi împinsă şi stăpânită de întâmplarea oarbă. Urmarea nemijlocită a acestei cunoştinţe a fost o pripire ciudată, o neregulată îmbulzire spre a se scutura de nesiguranţa penibilă a situaţiei. Reprezentanţii puterilor de nord se pusese cu furtunoasă grabă în relaţii oficioase cu noul regim de la Cornul-de-Aur, fără a ţine samă, nici măcar de formalităţile obicinuite. Când reprezentanţii puterilor continentale primiră cele întâi ordine urgente ca să deie relaţii asupra intenţiilor noilor stăpânitori (în 1 iunie) ei erau mai toţi de acord, întrebau în mod confidenţial ce intenţii are guvernul turcesc, spre a sonda dacă e consult de a aplica Porţii renumitele propuneri. Răspunsul Porţii nu prea era încurajator. Ea promise a-şi îndrepta starea ei şi că va da libertăţi tuturor supuşilor ei, fără deosebire de confesie. A uşura pe creştini, fără a lăsa să participe la aceste avantagie şi stoarsa populaţie musulmană ar fi o nedreptate vădită şi greşală politică. Tot concursul moral pe care Europa l-ar da Turciei întru împlinire acestei grele misiuni a guvernului său acesta îl va primi cu mulţămire. În orice caz însă trebuie timp. Guvernul turcesc nu vroieşte a fi negligent, dar nici pripit. Acest limbagiu, plin de conştiinţă de sine, lăsa să ghicească că noua stăpânire are planuri bine răzgândite şi voieşte să le urmărească. Dar nu fu aprobată de toţi reprezentanţii. Între diplomaţii de la Bosfor se formară două tabere. Una primea rezoluţia Porţii ş-o încuraja, cealaltă păstra o rece rezervă. Dar cu câtă pripă se lucra din toate părţile putem judeca din împrejurarea că, la 1 iunie, se'ncepuse jocul de întrebări şi răspunsuri schiţat mai sus, iar la 8 iunie retragerea puterilor de nord era un fapt împlinit deja”.

Drept că, în vremea aceasta multe s-au întâmplat. Au fost un moment în care principele Gorciacoff au voit să rişte tot pe o carte. În 4 iunie el spunea unui diplomat că în decursul a opt zile se va fi întâmplat cea dentâi ciocnire între turci şi sârbi. Noul sultan era să nu fie recunoscut de către puterile de nord, chiar dacă celelalte trei puteri mari l-ar fi recunoscut. Austria avea să ieie iarăşi o poziţie binevoitoare faţă cu insurgenţi, adică să nu-şi prea păzească graniţele şi să închidă portul de la Klek, pe când Muntenegrul şi Serbia aveau să înceapă campania. Nu mai era vorbă despre aşa numitele garanţii, ci sultanul ar fi trebuit să primească în mod solemn memorandul din Berlin, care admitea intervenţia armată din partea puterilor. Gorciacoff voia să-şi pregătească o bază de drept pentru ceea ce voia să întreprindă mai târziu. Deci Rusia ţinea la planurile ci încă şi atunci când toată lumea le credea căzute, şi Gorciacoff ar fi stăruit asupra memorandului din Berlin, dacă nu s-ar fi făcut grave objecţiuni din partea Austriei şi a Germanei. Ţariul îi spusese cancelariului său că Rusia e destul de tare pentru a putea ceda, că el doreşte pacea şi concordia. Cancelariul observă că el va urma consiliile suveranului său, dar că Rusia trebuie să ţie pace de bunăvoie, că nu trebuie să se lese silită la pace, că trebuie să o mănţie memorandul din Berlin. Când sultanul îl va fi acceptat, atunci autocratul tuturor Rusielor poate să-şi manifesteze înaltele sale intenţii, să fie clement şi îngăduitor.

Gorciacoff ar fi paralizat poate dorinţa lui Alexandru de a face concesii, dacă celelalte două împărăţii n-ar fi venit în ajutorul ţarului împotriva propriului său ministru. Din Viena şi Berlin i s-au făcut la Ems comunicate limpezi, cari nu pomeneau cu nici un cuvânt despre amânarea alianţei, dar spuneau fără rezervă că, în aceste două oraşe, ar fi venit declaraţii peremptorii cumcă, dacă dorinţele lui Gorciacoff s-ar împlini, pacea europeană nu se mai poate mănţinea. Acestea avură efect asupra ţariului, căci în 7 iunie el spune unui diplomat italian cuvinte care-l vor face pe Gorciacoff să înceapă retragerea, dacă nu voieşte să piardă încrederea suveranului său.

Aşadar se poate spune lumei că alianţa între cele trei împărăţii stă, adică vegetează mai departe, şi acţiunea lor diplomatică e amânată.

(Curierul de Iaşi, 2 iunie 1876)