Trăim într-o ţară ciudată şi nu e zi în care să nu putem repeta, când cu mâhnire, când cu indignare: Ca la noi la nimeni.

Multe am văzut, multe am îndurat de când avem fericirea de-a vedea la cârma ţării pe oamenii marelui partid cari promiteau să aducă în această ţară mult încercată Domnia Virtuţii.

Ei bine, ceea ce nu văzusem încă era ca, în intervalul abia de două săptămâni, „Monitorul oficial” să conţie cele mai grave insulte aruncate într-o zi naţiunii întregi de d. prezident al Consiliului, într-alta armatei permanente de prezidentul Camerii legiuitoare a României.

Dacă cuvintele d-lui D. Brătianu n-ar fi trecut peste marginile acestei ţări puţin ne-ar păsa: noi românii ne cunoaştem unii pe alţii şi ne esplicăm foarte lesne cuvintele d-lui prezident al Consiliului, care, vorbind majorităţii sale şi reprezentaţiunii ţării, compuse de dd. Serurie, Pătărlăgeanu, Sim. Mihălescu, Carada etc., zice cu durere: „În ţara aceasta nu se găsesc oameni cinstiţi!”. Lucru firesc într-adevăr. Acei oameni aşa mult s-au obicinuit a striga că ei sunt ţara şi numai ei, încât în cele din urmă au început s-o crează şi, căutând imaginea naţiunii în acea oglindă mincinoasă în care nu se văd decât diurne, gheşefturi, recompense reversibile şi capitalizate, Warşawschy, rechiziţiuni, misiuni, cumul etc. strigă cu mirare: „În ţara aceasta nu sunt oameni cinstiţi!”

Dar iată că acele cuvinte, rostite de un ministru prezident în discursul său program, de la înălţimea tribunei, nu răsună numai în cercul restrâns al cititorilor „Monitorului Oficial”; ele cad în urechea reprezentanţilor puterilor străine, ele intră în dosarele cancelariilor lor spre vecinică pomenire; ele trec peste graniţele României şi iată că glasul puternic al publicităţii moderne, ca un eco formidabil, repetă în toată Europa, duce peste ocean, răspândeşte în lumea cea nouă ca şi în cea veche această condamnaţiune a unui neam întreg, pronunţată de cel mai înalt reprezentant al acelei ţări: „În Ţara Românească nu se găsesc oameni cinstiţi!”.

Iată ce zice „Figaro”, cel mai răspândit organ de publicitate din Franţa; iată ce au putut vedea astăzi în toată Europa 200 000 de cititori ai acelui jurnal român.

„Nu e de crezut, dar cu toate astea e lucru autentic. Iată un pasaj al discursului-program al d-lui Dim. Brătianu, prezidentul Cabinetului, la redeschiderea Parlamentului”.

Urmează reproducţia textuală a acelei părţi a discursului d-lui Brătianu, cu vestita frază că în ţara aceasta nu se găsesc oameni cinstiţi. „Figaro” nu adaugă decât această simplă reflexiune:

Închipuiţi-vă asemenea cuvinte rostite înaintea unei Camere franceze !(„Figaro”, sâmb. 21 mai 1881).

 Ei bine, aceasta nu era de ajuns. Gloria d-lui prezident al cabinetului se vede că turbura somnul d-lui prezident al Camerii, care într-o bună zi şi-a zis: D. Brătianu a insultat naţiunea; pe cine aş putea să insult azi şi eu la rândul meu? Altă dată aveam un subiect interesant, un izvor nesecat; Domnul, Doamna, tatăl Domnului cu tot neamul lor, până şi domnişoarele Curţii M. S. Doamnei; azi nu mai merge. Pe cine aş putea insulta? [...].

Terminând, fie-ne permis a adresa o umilită rugăciune d-lui prezident al Consiliului şi d-lui prezident al Camerei. Ca români, oricare o fi partidul din care facem parte, suferim şi ne simţim umiliţi când vedem că cei mai înalţi reprezintanţi ai puterii executive şi legiuitoare în această ţară rostesc asemenea vorbe în Camera României, în auzul străinilor, care ne văd şi ne ascultă şi care nu ne pot judeca decât după reprezentaţiunea noastră oficială. Ar fi bine ca să nu uite niciodată d-lor unde sunt, unde vorbesc şi cine sunt, oricât de mare ar fi mirarea d-lor de-a se vedea ajunşi unde sunt, ca acel doge din Genua care, întrebat fiind ce i se păruse mai remarcabil la Versalia, răspunse: Că m-am văzut aci. Poate atunci se vor pătrunde d-lor de acest mare adevăr: La parole est d’argent; mais le silence est d’or.

[TIMPUL, 16 mai 1881]