O foaie din Transilvania, organ oficial al P.S.S. Mitropolitului din Sibiu, cea mai moderată de peste Carpaţi, care urmăreşte cu stăruinţă politica modestă şi sigură a neuitatului Şaguna, espune într-o serie de articole tratamentul de care se bucură românii din partea fraţilor maghiari. De aceea redăm tot ce atinge materia de-a dreptul.

Ce au făcut maghiarii pentru câştigarea simpatiei şi inimei naţionalităţilor din patrie şi cu deosebire pentru prepararea unei alianţe sincere între elementul maghiar şi cel român, ca cele mai ameninţate în viaţa lor naţională? Un răspuns detailat la aceste întrebări ar umplea volume întregi, deci noi ne vom restrânge numai la puţine fapte, ca să nu trecem peste cadrul unui articol de jurnal. Unicul fapt ce dovedeşte o apropiere este: împăcarea cu Croaţia.
 

Deşi Croaţia totdauna a fost în mai strînsă legătură cu Ungaria decât Transilvania, fiindcă în acea ţară nu este element unguresc, de dragul portului Fiume i-a dat carta bianca şi i-a acordat o autonomie cu care majoritatea acelei ţări se vede a fi mulţămită, primind Ungaria a suporta chiar şi o însemnată parte din sarcinele ei; însă o considerabilă parte a locuitorilor Croaţiei nici cu aceasta nu este mulţămită, iar locuitorii Ungariei cu tot dreptul se pot supăra pentru primirea sarcinilor Croaţiei, când nici a noastre nu le putem suporta.
 

De aci încolo nici un fapt nu mai poţi afla care să fie îndreptat spre mulţămirea naţionalităţilor. Ca să înece şi puţinul spirit naţional ce se manifesta la slovaci, guvernul le-a desfiinţat ,,Matiţa” - societatea literară - şi gimnaziile slovace întemeiate şi susţinute prin poporul slovac. Persecutarea sârbilor este cu mult mai cunoscută decât să o mai descriem şi noi. Graniţa militară, a cărei locuitori (români şi sârbi) păreau mulţămiţi cu soarta lor, au desfiinţat-o şi, chiar în contra legei (art. V, § 55, 1848), o au organizat de ea fără ea, înainte de a fi reprezentată în Cameră.
 

Prin aceasta ş-a pierdut cea mai mare parte a pădurilor şi păşunelor ce le folosea mai nainte, au pierdut dreptul de a fierbe rachiu, li s-a introdus o administraţiune şi justiţie încurcată, care nime nu o pricepe, mânuită prin oameni străini care de fel nu cunosc împrejurările de acolo, care, în teritorul acela dedat la regulă şi pace, au semănat discordii şi nemulţămiri; abia după un an de administraţiune ungurească guvernul a fost silit să trimată comisariu guvernial acolo, ca să studieze situaţiunea şi oamenii, să demisiuneze şi să numească noi diregători. O cârpeală după alta, care însă toate nu vor produce mulţămirea poporului, pentru ca pe el nime nu-l consultă. Drept recompensă pentru armele luate, li s-au impus sarcini nouă cu mult mai mari decât cele de mai nainte, iar şcolile naţionale - şi prin urmare şi confesionale de mai nainte, făcute şi susţinute din averea lor privată - li s-au prefăcut în şcoli comunale, care peste voia proprietarilor sunt scoase de sub influenţa bisericei noastre.
 

Aici totul este stricat, iar în capul trebilor oameni fără tact, străini de limba şi interesul poporului. Au viaţa municipală fără drept de alegere; până când în celelalte părţi ale ţărei toate municipiele'şi aleg pe oficialii săi, aici toate posturile se ocupă prin denumire. Motivul nu poate fi altul decât că, nefiind pe acolo maghiari nici măcar de sămânţă, prin alegeri nu s-ar putea încuiba şi acolo maghiari, apoi o administraţiune fără maghiari nu poate fi admisă.
 

Unicul popor săsesc, ca cel mai mic, dar cu cei mai puternici patroni, aliatul privilegiat al maghiarilor nainte de 1848, au fost mai mult cruţat, în anul acesta, însă şi saşilor li se puse calpac pe cap şi pinteni la călcâie. Pe saşi-i supără şi aceasta, însă lor nu le va fi nimica. Fiindcă ei nu se află printre maghiari, ci printre români, lor tot li s-au lasat supremaţia faptică peste majoritatea teritorului unde sunt. Privilegiele de care s-au bucurat seculi întregi le-au dat avere şi inteleginţă multă faţă de foştii lor eloţi şi cu ajutorul acestor factori le este asigurată puterea şi în viitor. Însă, ca toate lucrurile ce nu au de bază dreptatea, nici chiar ecuitatea, nici reformele introduse în fundul regiu nu mulţămesc pe nimene.

CURIERUL DE IAŞI, noiembrie 1876