Dacă direcția literară către care am onoarea a mă alătura ar profesa cosmopolitismul, ar trebui ca tot ce-am scris și vorbit ca să fie scris și vorbit în sens cosmopolit. Am scris puțin și tocmai de-aceea rog de iertare pe cititor dacă-i dau osteneala de-a se familiariza cu scrierile a căror cuprins mi-au adus numirea de cosmopolit.

În articolul „Ecuilibrul“, publicat în Federațiunea (no. 38 și 39 - mai 1870), am susținut autonomia Transilvaniei, fărâmarea dualismului, a unei forme ce contrazice natura obiectivă a monarhiei, dreptul ce-l are fiece popor de-a-și determina voința prin legi și de-a avea un propriu organ pentru formularea acestor voințe, o legislatură. Acest articol a dat însă procurorului public din Pesta prilejul de-a mă cita la judecătoria de instrucțiune. 

Tot în acea lună am publicat un articol asupra conchemării unui congres, care se sfârșește în modul următor: „în caz dacă opiniunea publică și popoarele Austriei ar cere schimbarea sistemei constituționale de azi (a dualismului), 

1) românii, spre a fi factori eminamente activi întru formarea imperiului, să provoace conchemarea unui congres general al lor, care să decidă atitudinea națiunii românești față cu situațiunea cea nouă ce împrejurările par a i-o impune imperiului. 

2) Congresul să se declare solidar cu națiunile ce urmăresc aceleași interese ca și cea română.  

3) Congresul să-și aleagă reprezantanță a sa, care va comunica tronului voința națiunii românești, cerând a ei satisfacere. Aparițiunea acestui articol a fost anunțată printr-un telegram din Pesta în Noua Presă liberă“.

Când am scris primele linii în privința serbărei de la Putna (V. Convorbiri an. IV/ no. 14) am spus că frecările din viața politică și spirituală la români nu-și au cauza lor pe atâta în interese personale (precum o susțin unii), ci mai mult între profunda scisiune dintre direcțiunile pe cari au apucat unii pe de-o parte, alții pe de alta; că, pentru a nu se perpetua, moșteni și mări acest rău, generațiunea tânără are trebuință de o singură direcțiune spirituală și că încercarea de-a organiza viața viitorului va putea fi făcută de către junimea română cu ocaziunea foarte nimerită a serbărei de la Putna.

În epistola deschisă către d-nul Dumitru Brătianu  (Vezi Românul din august 1871) ce-am trimis-o împreună cu fratele Dan în numele comitetului central, am spus cumcă în munca generațiunilor trecute - care-au pus fundamentele largi și nobil intenționate a edificiului național - în acea muncă este deja cuprinsă toată ideea activității noastre din generațiunea jună, că numai în continuitate cu lucrările trecutului, în prourmarea consecuentă a celor bine începute consistă misiunea generațiunii viitoare. Oamenii cari au început regenerarea națională ne-au dat ideea întregului ce noi avem a o realiza.

MANUSCRISUL 2257 (perioada 1866-1877)

NOTA ISPRAVNICULUI. Așa cum se știe, Eminescu este acuzat de naționalism, xenofobie, antisemitism și alte „nenorociri”. Ceea ce nu se știe este faptul că în timpul vieții era acuzat de opusul acestor incriminări, adică de filosemitism și cosmopolitism. Am publicat în CERTITUDINEA nr. 14, unul dintre textele prin care a trebuit să se apere de acuzația că ar fi protector al evreilor („Nu pe evrei îi apărăm, ci adevărul”), apărut, pentru prima dată, în CURIERUL DE IAȘI din 7 iulie 1876. Iată, acum, o însemnare în care demontează absurditatea acuzației de cosmopolitism. Este de neînțeles când și cum s-au inversat acuzațiile. Pentru că e imposibil să fii filosemit și antisemit în același timp. Sau xenofob și cosmopolit...