Sub titlul „Închipuitele persecuţiuni în contra evreilor" ,,Românul” publică două adrese, una a delegaţilor societăţii ,,Românizarea”, alta semnată de vro 20 de persoane, prin cari se desmint ştirile aduse de ziarele străine. 

Pentru noi cea dentâi e mai importantă, căci ni arată singura cale pe care evreii vor putea s-ajungă la egalitate cu cetăţenii statului român. Numai vorbind în familie limba românească, numai încrucişându-se prin căsătorii interconfesionale cu românii vor putea deveni cu vremea ajutători întru purtarea sarcinei de cultură a ţării româneşti, numai atunci vor intra în conmembraţiunea socială a românilor şi se vor preface în trup din trupul nostru. Până atunci însă naţia îi va simţi ca pe ceva străin în corpul ei, ca pe un parazit care usucă măduva străvechiului stejar.

Adăogim din nou că ni pare rău de acei relativ puţini, chiar dacă s-ar compune din 2-3.000, cari s-au identificat cu această ţară, şi totuşi trebuie să se vadă în aceleaşi condiţii de drept public cu imigranţii mai proaspeţi; ne pare rău de „evreii spanioli”, cari n-au nimic comun cu cei poloni, dar fiecare poate pricepe că, într-o armie străină care se apropie de noi, nimeni nu va căuta să deosebească pe puţinii amici, ce i-ar putea avea în acea armie. Şi evreii sunt o armie economică, o rasă de asociaţi naturali contra a tot ce nu e evreu.

A doua adresă spune adevărul, că evreii trăiesc în România fără a li se cauza nici cel mai mic rău, căci nu pot fi numite rele decât cele pozitive, iar nicidecum restricţiuni despre cari fiecine ştie că constituiesc singurul ,,modus vivendi” ce-l putem avea deocamdată cu seminţia evreiască. Dar această adresă - o ştim bine - nu va căpăta niciodată iscăliturile mai tuturor coreligionarilor din România. Aceasta e o frază ca multe altele din ziarele noastre, cari şi ele vorbesc întruna de naţie, de voinţa naţională, pe când fiecine ştie în fundul sufletului său că naţia românescă, cumu-i ea, nici n-au ajuns să-şi deschidă fiinţa sa la soare ci, esploatată de oameni şi de împrejurări, susţine cu sudoarea-i tot aparatul netrebnic al formelor străine de cultură introduse prin numeroasa clasă de proletari ai condeiului. Cari, îmbrăcându-se în ele fără să le ştie înţelesul, îşi găseşte pânea de toate zilele pe care n-ar putea-o găsi prin muncă, căci nu vrea să muncească.

[CURIERUL DE IAŞI, 9 ianuarie 1877]