Între mai mulţi prăşitori ţigani care lucrau cu nevestele împreună pe o moşie din ţinutul Cahulului se aflau doi în împrejurări foarte deosebite.  Unul avea nevastă frumoasă, altul urîtă.

Cel cu nevastă urîtă putea să cînte:
Cîtu-i ţara şi lumea
Nu-i nevastă ca şi-a mea,
Cu cînepa cea de vară
Se joacă cînii pe-afară;
Cea de iarnă-o bagă-n tău
Şi mă pune s-o scot eu.
Untura-i pe podişor,
Capul ei cît un cuptor;
Untura-i pe căminiţă,
Capul ei cît o căpiţă;
Acum c-un an încheiat
De cînd nu s-a periat
Şi la umbra capului
Şede turma satului.
Ce haz am să merg acasă
Cînd n-am nevastă frumoasă ?
Strîng în braţe-o mohîndeaţă
Şi sărut un sloi de gheaţă.
De-aceea şi-a fi gîndit şi el:
Să rămîn viţel mînzat
Lîngă cei[ce] s-o-nsurat,
Că bărbaţii au femei,
Doar nu m-or lăsa să piei.

Noaptea, după ce se culcară toţi, danciul îndrăgit foc de nevasta cea frumoasă gândi :
Pentru ochi ca murele
Ocolii pădurile...

Ocoli încet ceata celor ce dormeau şi se duse lângă nevasta străină. Aceasta, gândind că este barbatul său, nu zise nimic. Dar, îndată ce băgă de samă că nu este barbatul său, s-a simţit atinsă de acest abuz şi l-a denunţat pe nopturnul cicisbeo. Acesta a fi gândit el în sine:
Cine dracu-a cunoscut
Grădină fără cărări,
Dragoste fără mustrări,
Grădină fără pârlaz ,
Dragoste făr-de năcaz...
şi aştepta cu oarecare linişte esplicaţia cu bărbatul legitim.

Bărbatul începu să-l mustre şi să-i zică că i-a siluit nevasta. Danciu răspunse că a fost cu a ei voinţă. Atuncea barbatul ridică sapa şi-i crepă capul cu ea şi astfel se plini tragedia asupra căreia Curtea cu juraţi va avea a se pronunţa. De se întâmpla istoria asta între franţujii noştri, atunci am fi avut a înregistra: 1) o despărţenie , 2) un duel în care bărbatul legitim cădea mort, 3) căsătoria între cicisbeo şi cucoana văduvită. Dar atuncea unde ar fi deosebirea între o tragedie ţigănească şi una... franţuzească?
 
[16 iulie 1876]