Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

EDITORIALELE DOMNULUI EMINESCU

Data publicarii: 29.09.2009 17:22:00

Rubrică îngrijită de Miron Manega

 

 

 

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Editorialele domnului Eminescu, din cadrul rubricii cu acelaşi nume, sunt fragmente extrase din articolele sale - apărute în publicaţiile Albina, Familia, Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) - şi din manuscrisele publicate postum.

Afisari: 656193
Autor: Manega Miron
Alte articole | Arhiva

REFORMA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

Data publicarii: 31.07.2012 18:12:00

De la o vreme vedem că serviciile publice (ce-i drept rău ocupate) se declară de prisos. De ce? Pentru că funcţionarii sînt incapabili. Dar vor rămînea vecinic aşa daca se va urma înainte cu acelaşi sistem de numiri, destituiri, permutări ca-n satul lui Cremene.

Relele sistemului de azi sînt:

1) Amploiaţii nu sînt speciali, pentru c-au ocupat posturi în cele mai deosebite ramuri ale mecanismului administrativ.

2) Prin destituiri şi reintegrări pe cîte două luni devin neoneşti, căci cine-şi va da osteneala de-a rămînea om de treabă cînd ştie că bunul plac al ministrului sau al comitetelor de partid îl zvîrle mîni pe uliţă oricît de bun ar fi.

 

3) Înmulţirea clasei proletarilor condeiului, căci la venirea fiecărei nuanţe nouă se aşază un nou cîrd de postulanţi şi cumularzi pe spatele bugetului, cari, o dată numai să fi fost funcţionari, joacă în urmă rol de victime politice şi bat vecinic la uşile acelor miniştri cari sînt duşmani celui ce-au destituit pe victima în cestiune.

 

De-aceea trebuie să zicem odată ,,quousque" şi să pretindem statornicirea lucrurilor din ţară. Cine este amploiat numai prin praxă îndelungată să rămîie ce este, dar să nu mai înainteze; iar acei ce vor dovedi regulaţii lor douăzeci de ani de studiu (clasele primare, liceu, universitate) să poată înainta. Nici un jurist ce s-ar prezenta din nou să nu fie numit direct într-un post vacant, ci mai întîi într-unul inferior, pentru a face praxă de 3, 4 ani. Spre a opri înmulţirea peste măsură a advocaţilor să se îngreuieze foarte mult intrarea în această clasă, se-nţelege că fără [a] jigni pe cei cari sînt deja. După un termin de zece ani de ex. să nu se mai numească preste tot alţi oameni în funcţii, decît acei cari-şi vor avea studiile complecte.

 

În fine trebuie introdusă o lege disciplinară, pentru ca un funcţionar să nu fie destituit sau permutat din cauză de neglijenţă relativă sau pentru greşeli de formă cari n-aduc nimărui o pagubă. A destitui sau a pune în disponibilitate pe un om capabil şi harnic care a comis greşală de formă faţă cu Stan sau Bran sau pentru că profesează cutare opinie privată este nedrept şi periculos, căci se va pune în locu-i un om mărginit, care va îndeplini exact formele, dar va fi departe de a realiza înţelesul funcţiunei administrative. Să luăm de ex. cazuri cum ele se pot întîmpla. Un director la ministeriul finanţelor, om de ştiinţă în puterea cuvîntului, cunoscînd economia politică, finanţele, statistica, administraţia, istoria ţării şi mai cu samă a dezvoltării institutelor din ţară, cunoscînd resursele statului, comite greşeli în legea de comptabilitate generală, o lege curat formală, a cărei cunoştinţă nu-l face pe om nici statistic, nici financiar, nici econom politic. El e destituit şi înlocuit - prin cine? Printr-un cenuşeri ce aplică riguros toate faimoasele articole, dar, cînd vine vorba de-a se crea un impozit, te pomeneşti cu practicianul că-ţi aşază dări ruinătoare, cari istovesc ramuri întregi ale producţiei naţionale.

 

Va să zică, într-o nouă stare de lucruri, destituiri, permutări, puneri în disponibilitate n-ar trebui să se întîmple decît un proces disciplinar în regulă.

 

Altfel, creeze-se zece legi de responsabilitate, ele nu vor avea decît un efect foarte mic. Căci nu persoana ministrului e lucru de samă, mai ales într-o ţară constituţională, unde fiecine calc-a ministru, pentru a schimba apoi deşertăciunea unei zile cu întunericul şi amărîrea bine-meritată a restului vieţei. Lucru de samă e calitatea funţionarului mic; dacă acesta va fi bun în toate ramurile, atunci toate vor merge bine. Fie generalii genii, dacă ofiţerii sunt răi, oastea va merge de râpă.

 

Şi aceşti ofiţeri par a fi răi; atât de răi încât organe mari de publicitate, ca ,,Românul", cer desfiinţarea subprefecturelor. E drept că în forma lor de azi ele sunt simple biurouri de corespondenţă între prefecturi şi primării, dar oare, dacă aceşti oameni ar şti a administra, ar fi tot de prisos? Desigur că nu.

 

Din MANUSCRISE (Manuscrisul 2264, 1877)

Afisari: 1634
Autor: MIHAI EMINESCU
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: ion dragos sireteanu (Aug, Sun 12, 2012 / 22:31)
crimele minore la primariile de sector-
capu face capu trage

- se pot concesiona ronduri de flori- aduc un venit excelent - curata si infrumuseteaza orasu

sau

servicii publice retribuite-
in California se da munca obstesca-

in crimele minore statul se recunoaste semivinovat- nu are colaborare cu electoratul- sub Ronald REGAN
( citat- m-as pisa pe lira voastra-)
Nume: uEmfKazISgmQiam (Jan, Tue 01, 2013 / 19:16)
De 1964 nu am cum sa-mi aduc aminte, nu ma naeucssm inca. Totusi, una din primele amintiri ale mele sunt troleibuzele 84 si 93 cu care ma ducea maica-mea la gradinita dupa ce-l lasam pe frate-miu la cresha. 93 era rotunjor, rotunjit. 84 avea forme mai unghiulare. Ambele cred ca erau marca Tudor Vladimirescu. Vorbesc de anul 1976, sau 1975 iarna, parca. Din 1986 imi aduc aminte Cernobeelul si cutremurul, ambele in august. Nu se vorbea deloc de acel dezastru, dar s-au repartizat pastile de iod (cred) care probabil se combina mai usor cu particulele radioactive si se eliminau mai repede. Un vecin fizician a veit cu un contor Geiger-Mueller si era evident ca in camera de la bloc, in dreptul ferestrei erau de 3 ori mai multe particule pe secunda decat in fundul camerei, care oricum depasea valoarea considerata acceptabila. In 1986 Bucurestiul se afla in perioada cea mai neagra de care am cunostinta. Demolarile erau in toi, o me2zga de noroi/pra de culoare gri maronie acoperea toate strazile. Autobuzele erau pline mereu, cu calatori atarnand pe scara. Se platea datoria externa, iar mancarea se obtinea greu, dupa lungi cozi in fata (sau spatele) vreunui magazin. Chiar si copiii si adolescentii deveniseram experti in a face doua sau mai multe cozi simultan. Se dadea benzina cu tzaraita, si tot timpul erau cozi de masini pe care le impingeau (ca sa nu mai porneasca motorul) diversi indivizi, de obicei pensionari. Aparusera adaptarile Daciei pentru butelie sau pentru neofalina. Se termina Canalul Dunare Marea Neagra. Se fabrica Rombac 111. Steaua castiga Cupa Campionilor, iar campionatul mondial din Mexic il transmiteau bulgarii noaptea tarziu. Aveam deja uniforme de garzi patriotice, si facusem deja practica de tir cu o flinta patetica, dar cu muntie reala (la 13 ani!). Prin iunie am avut niste ore de asa-zisa pregatire pentru aparare civila, unde se vorbea de tipuri de munitie si ce-i de facut in caz de atac nuclear din partea inamicului de la est(?). Avea sau avusese loc scandalul cu istoria Ardealului publicat de academia maghiara, urmat de o intrevedere acra la Arad intre Ceausescu si reprezentantii R.P. Ungara. Mi se pare ca pleca Andropov si venea Gorbaciov. Reagan incepuse o perioada de cheltuieli in armament salbatice (asa-zisul razboi al stelelor), la care sovieticii n-au facut fata. Iar in Bucuresti, prosperau cei care dadeau ore de karate si kung-fu prin salile de sport ale scolilor, sau cei care aveau pe mana vreo discoteca sau restaurant. Era si epoca seratelor de video, unde plateai 25 de lei si vedeai 3-4 filme (Chuck Norris, Madonna, Richard Gere) si aveai ca consumatie un Pepsi cumparat de la restaurant in navete de 12 sticle. Daca nu era Pepsi era bem-bem, sau Brifcor. Prosperau cei care vindeau si cumparau pe valuta din shop sau consignatie, la fel cei care lucrau pe la vama sau prin Irak si Libia. Lumea isi punea prin vitrine, intre bibelouri, cutii goale de coca-cola, sau sticlute de whisky de pe avion, semn de occidentalizare. Cine avea mergea pe strada cu punga de plastic de la ALDI, di Germania. Daca nu, mergeau si alea de la Comaliment. Se cautau pachetele de RT si Salem, Cromatic, Elcrom sau Telecolor, Lastun, Dacia 2000 (pe lista de asteptare), adidasii albi, iegarii, burlanele, jambierele, pulovarele lasate si cravatele inguste de piele de la fondul plastic. Tuturor le-a intrat pe mana macar o data un catalog Neckermann, dar erau unii care chiar cumparau, pentru revanzare, evident. Mai erau placile de inmatriculare cu 3 cifre, daca era 2B sau 4B inseamna ca era securist. Cele cu 12B erau de bicei BMW-uri sau Mercedes (bot de cal) in stare jalnica, la stilul Beirut sau Gaza, de obicei cu 2, 3 sau 4 studenti (?) arabi inauntru. La televizor rulau filme cu George Motoi si Vistrian Roman, Gheorghe Cozorici si Constantin Diplan. Se vindeau pe sub mana tzoale sau alte bunuri refuzate la export , iar tigancile vindeau seminte la cornet si gume cu surprize turcesti. Cumparam japoneze un mic colac impletit, oranjada pe care o mancam direct din plic, si drajeuri CIP. Parintii mai cumparau din cand in cand prin casa de comenzi, o chestie care nici in ziua de azi nu am inteles ce era, pentru ca faceai rost de alimente care nu se gaseau in magazine (lamai, bomboane cubaneze, ciocolatele chinezesti, banane, DERO automatic, HELLAS, smochine presate, etc.) Bref, niste vremuri urate, gri, aducatoare de nefericire, griji pentru ziua de maine, si frustrari continue. Nu se vedea nicaieri iesirea din tzarc. Totusi, avea un oarecare sharm. Deceniul anilor 80 i-a dat Romaniei lovitura de gratie la nivel de mentalitate colectiva, iar pentru Bucuresti a reprezentat libanizarea definitiva, in care se ineaca si in ziua de azi. Eu, acum, dupa aproape 25 de ani, consider ca am avut o copilarie prea scurta, prea lipsita de culoare, de jucarii, de joc, iar timpurile ce au urmat au continuat sa fie apasatoare pana tarziu prin 96-97 aproximativ. De prosperitatea relativa de dupa 2000 n-am avut parte pentru ca am plecat din tara, iar azi vedem cu totii cum stau lucrurile oriunde te-ai afla.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu
Lazăr Lădariu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Ioan Roșca, Laurian Stănchescu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Dogaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter