Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

EDITORIALELE DOMNULUI EMINESCU

Data publicarii: 29.09.2009 17:22:00

Rubrică îngrijită de Miron Manega

 

 

 

Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Editorialele domnului Eminescu, din cadrul rubricii cu acelaşi nume, sunt fragmente extrase din articolele sale - apărute în publicaţiile Albina, Familia, Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) - şi din manuscrisele publicate postum.

Afisari: 656228
Autor: Manega Miron
Alte articole | Arhiva

TEORIA STATULUI ORGANIC (XVIII). Iluziile economice ale sectei socialiste

Data publicarii: 27.10.2012 13:11:00

O serioasă turburare socialistă ameninţă Europa. Cetăţenii liberi, independenţi şi înfrăţiţi ai republicei universale, cari la noi sunt reprezentaţi prin partidul roşu, încearcă a răsturna toate formaţiunile pozitive de stat, şi dacă n'o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totuşi vor încerca s'o facă pe calea lor obicinuită a atentatelor, a scenelor de uliţe, turburărilor etc, iar acele încercări încep a-şi arunca umbrele de pe acum.

 

Noi, cari suntem siguri că victoria principiilor liberale-socialiste însemnează moartea oricării culturi şi recăderea în vechea barbarie, vom combate tendenţele lor, ori în ce punct s'ar fi ivind.

 

Lucrul stă astfel. Cultura omenirii, adică grămădirea unui capital intelectual şi moral nu seamănă cu grămădirea capitalelor în bani. E drept, că cei ce trăiesc astăzi se folosesc de rezultatele dobândite de alţi cugetători înaintea lor, însă acele rezultate ei nu le capătă deodată ca o strânsură părintească, ci trebue să şi le aproprieze prin o nouă muncă intelectuală, prin studiu.

 

Civilizaţia omenească se'ncepe oarecum din nou şi din fundament cu orice generaţie nouă care, dacă nu e silită a repeta anevoioasele cercetări, făcute de părinţi, totuşi trebue să-şi câştige prin propria memorie şi judecată cunoştinţele lor. Prin urmare, cercul de oameni într'adevăr culţi, cari conduc societatea şi au fost în stare să-şi aproprieze suma de cunoştinţe grămădite de părinţi, acest cerc e relativ foarte mic; împrejurul acestui cerc e unul mai mare al publicului cult, care poate să priceapă şi să aprecieze munca învăţaţilor, fără însă de-a produce ceva pe acest teren. În afară de aceste cercuri, e massa sau incultă sau pe jumătate cultă, lesne crezătoare, vanitoasă şi lesne de amăgit, pe care oamenii cu cunoştinţe jumătăţite, semidocţi sau inculţi cu totul, caută a o asmuţă asupra claselor superioare, a căror superioritate consistă în naştere, avere sau ştiinţă. Cultura oricărei naţii e împresurată de-o mulţime oarbă, gata a recădea în orice moment în barbarie. Această mulţime nu se recrutează mai niciodată la ţară, între ţărani, ci tocmai în oraşe, între acei oameni produşi în condiţii nefavorabile şi trăind în ele, cari-s crescuţi închirciţi fiziceşte şi intelectual, cari n'au mintea clară şi sănătoasă a omului născut şi crescut în condiţii normale.

 

Socialismul industrial porneşte de la o iluzie economică. El ignorează pe deplin faptul că, chiar şi de s'ar împărţi averea toată, a claselor bogate între cele sărace, chiar de s'ar organiza altfel munca, mijloacele prime de existenţă nu se pot înmulţi în infinit şi că nevoile sociale trebue neapărat să consiste în renumita dispropor ţie formulată de Malthus, conform căreia populaţia se'nmulţeşte în progresie geometrică, adecă în pătrat, pe când mijloacele de traiu se'nmulţesc numai în progresie aritmetică. Contra acestei legi, în temeiul căreia omul e condamnat la muncă aspră, pentru a putea să-şi întreţie existenţa fizică, nu există remediu. Dar omul se distinge tocmai prin aceasta de lumea animalelor, că are o existenţă deosebită morală, că are o cultură a minţii şi a inimei, ale cării hrănitoare sunt puţin numeroasele clase avute. A le răsturna pe acestea sau a le

face existenţa imposibilă, însemnează a dărâma temelia culturei.

 

(Articolul apărut în TIMPUL, la 6 august 1878, fără titlu)

Afisari: 2879
Autor: MIHAI EMINESCU
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: Aldebaran (Nov, Tue 27, 2012 / 06:45)
Eminescu intr-adevar a fost un geniu.La 28 de ani sa scrii un asemenea articol,care si azi dupa 134 de ani sa fie tot atat de actual ca atunci cand a fost scris,este ceva extraordinar.Chiar se potriveste ca o manuse starii se fapt a ce se intampla azi.
Eminescu arata ca "superioritatea claselor sociale, superioare consta in nastere,avere sau stiinta" Acest aspect era valabil atunci,cand averea se obtinea prin truda,la fel ca si stiinta ,insa azi aceste doua aspecte cad,fiindca in Romania de azi inca mai exista oameni cinstiti care prin truda au facut avere si prin invatatura au acumulat stiinta,dar sunt foarte putini,iar daca sunt nu se arata,si daca se arata sunt ignorati ,ironizati ,defaimati si marginalizati.Iar cei ce azi sunt catarati in fruntea tarii sunt hoti,borfasi,inculti semianalfabeti sau in cel mai fericit caz semidocti.Nu e nevoe de munca,fiindca se poate fura,nu e nevoie de invatatura fiindca sub obladuirea glorioasei Academii a Romaniei,se pot "procura" diplome ,atestate si titluri academice contra cost.
Bravii si talentatii nostrii ziaristi sorin rosca stanescu,cornel nistorescu,ion cristoiu,sunt trecuti de 60 de ani dar nu cred ca au suficient intelect sa formuleze un asemenea articol.Apoi mai tinerii,emil hurezeanu si cristian tudor popescu,sunt buni primul de dat cu parerea si ctp ca si component al unei echipe de galagie.I-am scris cu litera mica,fiindca nu doresc sa-l supar pe domnul EMINESCU.Cu bine,Aldebaran
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu
Lazăr Lădariu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Ioan Roșca, Laurian Stănchescu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Dogaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter