OTRĂVIRE

Un spiţer din Iaşi, după ce se despărţise de nevasta sa întâia, intrase în relaţii cu o fată de origine - cum se zice - polonă cu care a trăit mai multă vreme. Spiţerul, voind să se însoare din nou, a plecat în Rusia pentru a-şi căuta mireasă. La întoarcerea sa în ţară au declarat amorezei sale că a hotărît a se însura din nou, hotărâre cu care ea se vede că s-au arătat mulţămită. Alaltăieri, miercuri, spiţerul a petrecut sara împreună cu fata despre care e vorba, cu care ocazie se vede că îşi vor fi luat adio şi au băut împreună vin. După ce băuseră, fata-i spuse că de acum înainte tot ea are să fie nevasta lui, că tot cu dânsa se va cununa pentru totdeauna. Întrebată fiind ce voieşte să zică cu aceste cuvinte, ea-i declară cumcă i-a dat vin otrăvit şi că ea singură a băut asemenea din acel vin. Spiţerul alergă repede acasă, dar căzu înaintea porţii şi strigând după ajutor, fu pus de către calfele sale în pat, care-i şi deteră un antidot, încât până acuma încă trăieşte. Fata însă a murit chiar în acea sară de efectele otrăvii. Ea zace întinsă în bolta mortuară a spitalului Sf. Spiridon unde, după cât auzim, astăzi se va face autopsie.

(CURIERUL DE IAŞI, 4 iunie 1876)

RELATIV LA NOTIŢA OTRĂVIRE...

Relativ la notiţa Otrăvire, publicată în no. 62 al Curierului de Iaşi, medicul primar al spitalului Paşcanu, d-nul dr. Lukaszewcki ni trimite o dare de samă care rectifică notiţa şi răspândeşte lumină asupra modului în care d-sa a combătut veninul. D-sa spune că d-nul asistent al farmaciei a dat otrăvitului o cantitate mare de lapte, albuş de ou etc. şi că, în urmă, venind d-sa însuşi la faţa locului, au ordonat un vomitiv şi mai puternic şi, în urmă, au rânduit acid tonic şi cloroform, ceea ce avu de efect liniştirea bolnavului.

Ceea ce ne-a surprins însă în această rectificare este că ni se ia oarecum în nume de rău espresiile spiţer şi calfă de spiţer. Aceasta este mai mult un semn al timpului, un semn că mult trebuie să se fi corupt limba românească pentru ca fiecare cuvânt mai vechi să fie luat drept o espresie de de considerare, ceea ce - se 'nţelege - nici n-am avut de gând . De aceea d-nul dr. ni va ierta să-i spunem că spiţer este cu totul ecuivalent cu germ. Apotheker, iar calfă cu Gehilfe, iar vorba Apothekergehilfe id est calfă de spiţer nu ştim să se fi privit vreodată ca o espresie de dispreţ, decât doar din când în când, în conştiinţa nefericitului nostru secol, în care oamenii au început a se ruşina de numele onestei şi folositoarei lor meserii. Căci d-nul medic va concede că, oricâte titluri s-ar mai adăogi acestei meserii, ea rămâne ce este - o meserie (Gewerbe) şi nicidecum o ştiinţă, căci ea consistă în executarea mecanică a ordinaţiunilor medicilor şi judecata individuală joacă un rol foarte modest în acest ram de activitate.

Împrejurarea că în limba germană există mai multe expresii pentru activităţi analoge, că ajutatorii altor meserii se numeşte Gesellen, nu îndreptăţeşte defel de a pretinde şi de la limba românească deosebiri limbistice - după a noastră părere cu totul de prisos. Căci nouă ni se pare că oricât de identică ar fi expresia, nimărui nu-i va veni în gând de a confunda pe un maestru care fabrică sticle pentru telescopuri cu cel care fabrică sticle de vin, nici pe un spiţer, care-n zilele noastre trebuie să posedeze studii solide din ştiinţele naturale, cu vraciul evului mediu, a cărui arte consista mai cu samă în scoatere de măsele şi punere de bleasture. Natura acestei munci a devenit alta şi e mai nobilă, iar cuvântul au luat de mult înţelesul pe care i-l indică ea. De aceea credem a avea dreptul să nu ne speriem de rigoroasele farmaceutice şi să admitem neapărat numirile facultăţilor medicale pentru însemnarea tuturor activităţilor. Atunci am trebui să numim pe fiecare student (de ex. vir juvenis ornatissimus), care este asemenea o numire care nu are ecuivalent real.

Tot astfel diploma de farmaceut poate să conţie numiri măgulitoare, dar noi ştim că un candidat în teologie are nevoie de o cultură pregătitoare mult mai înseamnată în ştiinţele naturale chiar decât un farmaceut, căci de la cel dentâi se cere bacalaureatul, de la cel din urmă nu. Cu toate acestea recunoaştem îndreptăţirea oricărui profesionalist de a pretinde să fie numit după cum 'i convine mai bine şi rugăm pe onor. cetitori să 'nţeleagă asistent în loc de calfă.

(CURIERUL DE IAŞI, 6 iunie 1876)