Iată, aşadar, ce este legea acea vestită de naţionalităţi pentru care toleranţa maghiarilor în ochii Europei nepreocupate este cel mai frumos fenomen a secolului. Este o lege făcută cu rezerva mentală de a nu o respecta, este sorgintea persecuţiunei naţionalităţilor şi, nu ne sfiim a zice, este sorgintea ruinărei patriei, pentru că printr-însa se dezrădăcinează, din inimele cetăţenilor statului, respectul cătră sfinţenia legilor, ce negreşit trebuie să conducă la demoralizarea generală.

Este într-adevăr un lucru curios, într-un stat liber şi civilizat, a esprima prin lege cum că: ,,naţionalitatea cuiva nu se poate considera de piedecă la nici o dregătorie sau demnitate din ţară" (vezi § 27). Şi astfel de articole nu mai vezi prin legile altor ţări, pentru că sunt superflue. Aici însă, în astă lege, tot ce este scris pentru aceea s-a scris, ca în faptă să se urmeze contrariul. Pentru că în faptă astăzi, naţionalitatea română este piedică la orice oficiu sau demnitate în ţara noastră!

Întreaga Transilvanie a fost rău împărţită în trecut, pentru că era fătul celor 3 naţiuni şi 4 religiuni privilegiate de nainte de 1848 şi era şi teritorialmente împărţită Transilvania conform interesului naţional al maghiarilor, saşilor şi secuilor; dar totuşi rămăsese ici, colea, câte un petec care încă pe atunci era grăniceresc şi, după desfiinţarea graniţei, devenise aceea ce era: românesc.

Însă acuma, după noua arondare, românii aşa sunt imbucătăţiţi printre elementele neromâne încât, cu ajutorul şi a legei municipale, nicăieri nu pot deveni hotărâtori în trebile municipale, decât numai în Făgăraş, unde însă prefectului îi este permis a călca legea, precum s-a dovedit, şi prin asta a paraliza majoritatea română.

Să mai vorbim şi de toleranţa socială a maghiarilor, mai cu sama transilvăneni, faţă cu românii? Nu o să facem aceasta, căci ne temem că ne-am pierde pacienţa de a o trata şi acea cestiune cu sânge rece.

,,Telegraful român" face deci întrebarea: cari sunt bazele pe cari un popor conştiu de demnitatea sa ar putea încheia o sinceră alianţă cu poporul maghiar, aşa precum ni se prezintă el astăzi? Să binevoiască a ni dovedi cu fapte, dar nu cu fraze, nici cu legi scrise cumcă: celea enumerate de noi nu sunt adevărate, căci noi zău nu aflăm nici o bază pe care s-ar putea realiza o adevărată şi sinceră frăţie intre noi şi ei, nu vedem egalitate numai în darea de bani şi de sânge şi afară de acestea pe toate terenele numai umiliri, de considerări şi persecuţiuni nedemne de fraţi.

CURIERUL DE IAŞI, noiembrie 1876