Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

"TREZESTE-TE, GHEORGHE, TREZESTE-TE, IOANE!". Inventică si spiritualitate

Data publicarii: 26.04.2019 19:17:00

Emisiunea ''TREZEȘTE-TE, GHEORGHE TREZEȘTE-TE, IOANE!'' din 25.04.2019 de la 6 TV, realizată și moderată de Miron Manega. Tema emisiunii este „Inventică și spiritualitate” și îl are ca invitat pe cercetătorul și inventatorul DUMITRU GRIGORE, membru titular  al  Comisiei  de  Cibernetică  a  Academiei  Române. Dumitru Grigore (care a mai fost invitat în această emisiune, în decembrie 2016) este licențiat în fizică tehnologică, teologie și psihologie și doctor în mecatronică, pe o temă de cercetare din neuroștiințe: „Contribuții privind comanda și controlul de la distanță al mișcării în sistemele tehnice militare” (este vorba de controlul de la distanță nu prin telecomandă, ci prin puterea gândului). Precizare: Dumitru Grigore este și cleric (preot misionar ortodox, după ce, 20 de ani, a avut în grijă parohia din satul Găujani, județul Argeș), dar a renunțat, în favoarea cercetării științifice, la statutul de „preot de țară”, în care mai marii săi pe linie bisericească l-ar fi ținut, probabil, până la pensie....

 

Baza de plecare discuției științifico-spirituale o constituie invenția brevetată a părintelui Dumitru, „Echipament electronic şi metodă pentru determinarea rapidă a profilului psihologic”, invenție care a obținut marele premiu la salonul de inventică PATRIOTFEST în 2017 și, recent, medalia de aur la Salonul Internațional de Inventică de la Geneva.


Emisiunea a fost, ca de obicei, cenzurată. A fost eliminată, de pildă, secvența în care invitatul a formulat următoarea întrebare: „Ce s-ar întâmpla dacă, la alegeri, pe buletinele de vot ar exista un pătrățel în plus, pe care să scrie: «Să-ți fie rușine, clasă politică!». Oare câți alegători ar pune ștamplia pe acest pătrățel? Nu cumva vreo 80%? Și, în această situație, clasa politică n-ar trebui să iasă din politică?”...

Deviza emisiunii este „Ca să fii român, trebuie să poți!” (Grigore Vieru). Invitat special, permanent și tutelar: Dl. Mihai Eminescu.
 

Afisari: 1335
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: TARABOSSTES (Apr, Sat 27, 2019 / 03:54)
Exceptional!
Iata, mai curand decum puteam banui, suntem in posesia unei sanse de vindecare sociala!
Nu stiu care este pretul de achizitie al scanner-ului, era bine daca l-ati fi intrebat pe dl. Grigore (parintele Dumitru), dar acest aparat de evaluare al selectionatorilor ar trebui legifeat ca OBLIGATORIU!
IN TOATE CELE 4 ETAJE ALE PUTERII!
Ia, sa vedem cum aplicam precedentul creat deja -evaluarea psihologica la intocmirea dosarului pentru obtinerea permisiului de conducere auto, in evaluarea celor ce conduc societatile nationale si internationale!
IATA, INSTRUMENTUL SUFICIENT SI NECESAR AL CELOR CE LUPTA IMPOTRIVA CORUPTIEI, instrument ce anuleza demagogia, populismul!
Nume: Lucreția Brezeanu (Apr, Sun 28, 2019 / 18:56)
Sunt cuantificate sau coantificabile:
- POTENȚIALUL DE TRĂDARE și POSIBILITĂȚILE DE CONTAMINARE în acest domeniu!?!
- UNICITATEA FIINȚELOR reflectată în afectivitatea și fidelitatea spiritual religioasă?
-poate fi UTILIZAT ca detector de minciuni sau dacă sau făcut determinări în paralel pentru etalonare?

p.s. MECATRONICA este combinația sinergeticǎ ṣi sistematicǎ a MECANICII, electronicii ṣi a informaticii în timp real.
Nume: Mihai Floarea (Jun, Fri 14, 2019 / 09:24)
Excepțională emisiune! Felicitări, domnule Manega. Dar atenție la urarea "paște fericit", căci, iertați-mă: nu sîntem cu toții oi/berbeci!
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter