Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Întrucât, din motive pe care nu le analizez acum, utilizarea acestui site îmi este blocată (nu mai am acces la modulul de administrare), am deschis o altă platformă, mai bine protejată, pe domeniul certitudinea.com. Site-ul de față, certitudinea.ro, rămâne în continuare funcțional, dar numai ca o arhivă a certitudinea.com. Așadar, postările noi le puteți urmări, de acum, pe site-ul certitudinea.com.
MIRON MANEGA – Ispravnic de concept

Spirala tăcerii sau cum să paralizezi o naţiune prin virulenţa josniciei

Data publicarii: 03.06.2011 00:00:00

Lenin spunea că, atunci când i-ai luat adversarului voința de a lupta, ai câștigat deja lupta. Dar în condiţiile moderne ale “războiului asimetric”, controlul opiniei publice a devenit mai decisiv decât obținerea victoriei pe teren militar.

 

Regula leninistă se transformă astfel automat în tehnica “spiralei tăcerii”: acum este vorba de a stinge din sufletul inamicului nu numai dispoziţia sa războinică, dar până şi dorinţa lui de a argumenta în propria apărare, simplul lui impuls de a spune câteva cuvințele timide împotriva agresorului.

 

Modalitatea de realizare a acestui obiectiv este laborioasă şi costisitoare, dar simplă în esenţă: este vorba de ataca onoarea nefericitului din atâtea părți, prin atât de multe mijloace de comunicare diferite şi cu o astfel de varietate de acuzații contradictorii, de multe ori intenţionat absurde şi ridicole, încât el, simţind lipsa de viabilitate a unei dezbateri curate, să ajungă să prefere retragerea în tăcere. În acel moment, el este defunct din punct de vedere politic. Răul a mai câştigat o bătălie.

 

Tehnica a fost încercată mai întâi în secolul al XVII-lea. A fost atât de grea încărcătura de scorneli, batjocuri, legende urbane şi simulacre de cercetare istorico-filologică ce a fost aruncată asupra Bisericii Catolice, încât preoţii şi teologii au ajuns a se gândi că nu merită să apere o instituţie venerabilă de acuzaţii atât de josnice şi răuvoitoare. Rezultatul: au pierdut bătălia.

 

Contrastul dintre virulenţa, josnicia, omniprezenţa propagandei anti-catolice şi dimensiunea redusă, timiditatea discursurilor de apărare sau de contraatac a marcat imaginea epocii până astăzi cu fizionomia triumfătoare a iluminiștilor şi revoluţionarilor. Mai rău, el i-a acoperit cu o aură de superioritate intelectuală pe care, la urma urmei, nu o dețineau absolut deloc. Biserica a continuat să dea învățătură, să se îngrijească de suflete, să-i ocrotească pe cei săraci, să-i ajute pe bolnavi, să producă sfinţi şi martiri, dar a fost ca şi cum nimic din toate acestea nu s-ar fi întâmplat.

 

Ca să vă faceți doar o idee asupra puterii de amorțire a “spiralei tăcerii”, este suficient să se constate că, în această perioadă, doar o singură organizaţie catolică, Societatea lui Isus, a adus mai multe contribuţii în ştiinţă decât toţi detractorii materialiști ai Bisericii la un loc, dar aceștia din urmă sunt cei care au intrat în istorie – şi sunt acolo până astăzi – în calitate de campioni ai rațiunii ştiinţifice în lupta împotriva obscurantismului. (Dacă această afirmaţie a mea vi se pare ciudată şi – aşa cum se spune în Brazilia – “controversată”, este fiindcă mai credeți în profesori semi-analfabeţi şi jurnalişti semi-alfabetizați. În schimb, ați face bine să ieșiți din îndoială citind John W. O’Malley, org., The Jesuits: Cultures, Sciences, and The Arts, 1540-1773, 2 vols., University of Toronto Press, 1999, și Mordecai Feingold, org., Jesuit Science and the Republic of Letters, (MIT Press, 2003).

 

Doar la aproape un secol după aceste evenimente, Alexis de Tocqueville a descoperit de ce Biserica a pierdut un război pe care avea toate șansele să-l câştige. Lui i se datorează prima formulare a teoriei “spiralei tăcerii”, pe care, în cercetări ample asupra comportamentului opiniei publice din Germania, Elizabeth Noëlle-Neumann a venit să o confirme pe deplin. A tăcea în fața unui atacator necinstit este o atitudine la fel de sinucigașă ca și încercarea de a-i respinge acuzaţiile în termeni “elevați”, dându-i o demnitate pe care el nu o are. Amândouă aceste lucruri te aruncă direct în vârtejul “spiralei tăcerii.” Biserica din secolul al XVIII-lea a comis aceste două erori, așa cum Biserica de astăzi le comite din nou.

 

Însăși murdăria, răutatea anumitor atacuri, sunt planificate astfel încât să constrângă victima, insuflând în ea repulsia de a se angaja în discuţii care îi sună degradant şi forţându-o astfel fie la tăcere, fie la o etalare de politeţe rece superioară care nu are cum să nu pară un simplu camuflaj improvizat al unei dureri insuportabile şi, prin urmare, o recunoaştere a înfrângerii. Nu poţi opri un atac refuzând să atingi cu un deget persoana agresorului sau demonstrându-i politicos că ceea ce face el este interzis de Codul Penal.

 

Lecţiile lui Tocqueville şi Noëlle-Newman sunt utile nu numai pentru Biserica Catolică. Împreună cu ea, comunităţile cele mai defăimate din lume sunt americanii și evreii. Primii ar fi în stare mai degrabă să plătească pentru crime pe care nu le-au făcut decât să recurgă la o lipsă de bună-creștere faţă de detractorii lor cei mai perverși. Cei din urmă se apără un pic mai bine, dar se simt inhibați atunci când atacatorii provin din rândurile lor – ceea ce se întâmplă cu o frecvenţă alarmantă. Nici o entitate din lume nu are mai mulți dușmani interni decât Biserica Catolică, Statele Unite şi naţiuniea evreiască. Pentru că au trăit în “spirala tăcerii” atât de mult timp încât nu mai ştiu cum să iasă din ea – şi chiar o cultivă din proprie iniţiativă, venind în întâmpinarea inamicilor.

 

Singura reacție eficientă la spirala tăcerii este aceea de a o sparge – şi nu poţi face acest lucru fără să spargi, împreună cu ea, imaginea de respectabilitate a celor care au fabricat-o. Dar cum să demaști o falsă respectabilitate într-o manieră respectuoasă? Cum să denunți răutatea, înşelăciunea, minciuna, crima, fără a depăşi limitele de simplei “dezbateri de idei”? Cei care comit crime nu sunt ideile, sunt oamenii.

 

Nimic nu ajută mai mult imperiul răului decât teama de a trece la “atacul la persoană” atunci când acesta este absolut necesar. Aristotel învăţa că nu se poate discuta cu cineva care nu recunoaşte – sau nu respectă – regulile căutării adevărului. Cei care doresc să menţină un “dialog elevat” cu criminalii contribuie la banalizarea crimei. Aceștia sunt primii care, în imposibilitatea unei dezbateri oneste, şi temându-se să cadă în păcatul “atacului la persoană”, se retrag în ceea ce ei își imagineaza a fi o tăcere onorabilă, predând terenul inamicului. Tehnica “spiralei tăcerii” constă în a-i induce să facă exact asta.
                                                                                   Diário do Comércio, 20 sep 2010

Traducere: Anca Cernea


Sursa:
În linie dreaptă
Titlul original: „Spirala tăcerii şi banalizarea crimei”

 

Afisari: 4369
Autor: Olavo de Carvalho
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: ioana... (Jun, Fri 03, 2011 / 20:23)
Stimata doamna Anca Cernea,
o traducere foarte interesanta! ... Stiu ca e foarte greu sa aduci, in calitate de traducator, textul original "nepervertit" in ochii si in inima cititorului...Oare cum ar suna in engleza, de exemplu, textul:
"Miorita laie, laie bucalaie"...sau in rusa? sau in chineza? sau in orice alta limba a pamantului?...
revenind la tema, inteleg revolta asupra tacerii privita din unghi...Un singur lucru nu inteleg...ce cauta spirala aici?...poate ar trebui sa dezvoltati putin subiectul, traducand...altfel tacerea ramane singura si...foarte inteleasa...
Nume: Algebra (Jun, Fri 03, 2011 / 23:24)
Va rog eu, nu mai comentati aiurea, doamna ioanatreipuncte.
Nume: ioana... (Jun, Sat 04, 2011 / 20:19)
va multumesc mult!...pentru marinimie...un foarte interesant "monolog" cu cititorul...dumneavoastra pentru cine scrieti?
(imi place cum m-ati botezat...ioanatreipuncte e o traducere inspirata...a subiectului in...obiect...)

cu respect,
ioanatreipuncte
Nume: ioana... (Jun, Sat 04, 2011 / 20:34)
unu si cu unu fac doi?...
Nume: costin (Jan, Sun 08, 2012 / 23:14)
ioana, Anca Cernea nu a vazut aceasta preluare a articolului original. Asta e motivul pentru care nu a raspuns.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter