Istorie

Cum este să scrii o carte despre tatăl tău, condamnat la moarte şi executat? Nu mi-a fost deloc uşor să mă apuc de scrierea acestei cărţi, ), o întreprindere oricum dificilă, pentru care s-ar fi cuvenit să am o minimă experienţă a scrisului şi mai ales a cercetării istorice. Sunt atâţia care ar putea s-o facă mai bine decât mine! În plus, eu, ca fiu al celui despre care va fi vorba în paginile ce urmează, sunt pur şi simplu ''condamnat'' să am o perspectivă (prea) personală asupra subiectului. Să fiu, vrând-nevrând, de partea tatei.
citeste tot >>

''Statele nu au prieteni, au doar interese''. Cuvintele lui Charles de Gaulle sunt, de fapt, o parafrază după faimoasa afirmaţie a Lordului Palmerston, premier al Imperiului Britanic în secolul al XIX-lea: ''Anglia nu are prieteni eterni, nu are duşmani permanenţi, Anglia are numai eterne şi perpetue interese''. Maxima s-a potrivit, de-a lungul ultimilor 150 de ani, felului în care Franţa a abordat relaţiile cu România.
citeste tot >>

Cu aceste cuvinte se încheia un articol ce-ar fi trebuit publicat în ziarul ''Faclă'' din 9 august 1940, articol rămas nepublicat în urmă unor interese obscure, altele decât cele ale națiunii române. Articol ce urmă să apăra în preajmă odiosului Dictat de la Viena impus României în 30 august 1940. Migratori ai căror urmași consideră astăzi că au drepturi depline asupra Transilvaniei, cerând autonomie, alipirea la Ungaria și alte cereri halucinante ce n-au nicio legătură cu europenismul, dreptul internațional și bună vecinătate, toate acestea, din păcate, sub ochii nepăsători ai autorităților noastre.
citeste tot >>

Stema Transilvaniei pe care ne-o propun ''autonomiștii'' datează de la 1659, cînd a fost adoptată de Dieta Transilvaniei. Conform acestei steme, cîmpurile de pe scutul heraldic au fost împărțit între națiunile privilegiate: acvila care iese îi simbolizează pe unguri, cele şapte turnuri pe saşi iar elementele astrale (soarele și luna) pe secui. Propunerea românilor de a se include în stemă, ca alt cîmp, la mijloc între cele existente, nu a fost acceptată, deși erau singurii aborigeni din Transilvania şi, în acelaşi timp, cea mai numeroasă populaţie a acesteia.
citeste tot >>

Cultura Tartaria s-a dezvoltat in mileniul V i.C. in arealul actualului judet Alba, de-a lungul malului stang al Muresului si a fost descoperita de cercetatorul clujean Nicolae Vlassa. Religia practicata este una solara, evidentiata de simboluri sacre care dainuie pana in prezent, atat in forma imagistica, dar si ca forme de ritual ramase in traditia folclorica romaneasca. Ceea ce deranjeaza cel mai mult pe istoricii ''clasici'' este stramutarea primei civilizatii din spatiul mesopotamian - asa cum se instituise la nivel international prin recunoasterea primordialitatii civilizatiei sumeriene - in spatiul carpato-danubiano-pontic.
citeste tot >>

Numele ţării noastre este unul vechi, provine din limba latină şi apărea în texte latine încă de la sfârşitul antichităţii şi din perioada Evului Mediu. Istoricul Ioan-Aurel Pop spunea, într-un discurs rostit la Academia Română, că numele de ''Ţara Românească'', cum era intitulată provincia istorică de la sud de Carpaţi, este ''absolut identic cu acela de România''. ''Numele unui popor şi numele unui stat sunt uneori aproape la fel de importante ca existenţa propriu-zisă a poporului respectiv şi a statului în cauză'', adaugă acesta.
citeste tot >>

În opinia mea, cei mai mulţi dintre politicienii români nu au înţeles ce înseamnă integrarea europeană. Slugarnici şi lipsiţi de coloană vertebrală, aceştia nu au negociat cu adevărat aderarea României la Uniunea Europeană, ci au acceptat tot ce li s-a cerut, pentru a demonstra că sunt ''democraţi'' şi deschişi spre ''economia de piaţă''. Aceasta este principala explicaţie a faptului că, după aderare, România nu numai că nu şi-a consolidat statutul internaţional, dar a devenit o ţară fără o politică naţională, preocupată doar ''să facă frumos'' în faţa Bruxelles-ului.
citeste tot >>

În ultima parte a domniei lui Alexandru Ioan Cuza nemulțumirile politicienilor cresc. Reformele pe care le înfăptuise (în special legea agrară) le afectau interesele. Acţiunea împotriva Domnului Unirii a căpătat o formă de manifestare concretă în vara anului 1865, moment în care acesta se pregătea să părăsească ţara pentru a merge la băi la Ems, în Germania. În dimineaţa zilei de 3/15 august, profitând de nemulţumirea negustorilor de fructe şi legume din Bucureşti cărora le-a fost interzisă vânzarea produselor lor prin comerţul ambulant, ''monstruoasa coaliţie'' a organizat o rebeliune.
citeste tot >>

Trebuie să recunosc că am fost surprins să descopăr într-un fragment de documentar realizat de italieni o perspectivă corectă (cel puțin pe aspectele pe care le voi sublinia mai jos), cu elemente deosebit de interesante, unele inedite, despre războaiele daco-romane din vremea lui Decebal și Traian. Dacă astăzi încă sunt istorici ageamii prin România care îi consideră pe daci doar niște înapoiați, incapabili de a produce ceva, italienii îi contrazic. Într-un colaj video (pe care îl puteți vedea mai jos) ce combină fragmente din mai multe documentare, veți putea descoperi și perspectiva pe care o au astăzi unii istorici italieni asupra dacilor, a lui Decebal și a războaielor daco-romane.
citeste tot >>

Personalitatea ieșită din comun a lui Vlad Țepeș a mai fost semnalată pe aceste site, într-un context în care era vorba de paradoxala supremație militară a Țărilor Române (Țara Românească și Moldova) în Europa secolelor XIV și XV. Principalul argument luat în considerare era unul statistic, și anume, pe de o parte, valoarea numerică a forțelor militare angajate în marile bătălii ale Europei, comparativ cu cele din Țările Române, iar pe de altă parte raportul de forțe dintre oștile moldovenești sau valahe și cele turcești în marile bătălii antiotomane de pe teritoriul țării noastre (sursele acestor statistici fiind cronici străine, nu autohtone). Tot atunci subliniam faptul că marele Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului (Mohamed Fatih) ''a mîncat bătaie'' la modul cel mai umilitor, la o distanță de 13 ani, atât de la Vlad Țepeș (în 1462) cât și de la Ștefan Cel Mare (1475).
citeste tot >>