Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Romanizarea dacilor a fost "fabricată" la Vatican

Data publicarii: 05.06.2016 16:56:00

[...]. La cumpăna dintre secolul al XII-lea şi al XIII-lea, în Europa exista Țaratul Vlaho-Bulgar. Era o mare forţă condusă de dacul Ioniţă Asan, zis „Caloianul” (Ioan cel Frumos). Papa Inocențiu al III-lea i-a trimis câteva scrisori, cerându-i să recunoască public descendenţa daco-românilor din etnia romanică a Romei.

Scopul acestei ,,înrudiri” era convertirea la catolicism.

Ioniţă Asan a refuzat politicos. Asta l-a costat viaţa. Dar, datorită lui și altor domnitori tari în credință, noi suntem şi astăzi ortodocşi.

 

Și totuși ideea romanizării a fost implementată.

Cum? Simplu. Scrisorile papei Inocenţiu al III-lea au rămas. Și cum Vaticanul n-a renunţat niciodată la ideea catolicizării dacilor (dovadă sunt ardelenii care au fost siliţi de ocupanţii austro-ungari să devină greco-catolici) s-au gândit măcar să-i ,,romanizeze”. Urmaşii dacilor erau foarte tari în credinţa lor. Dar dacă reuşeau să-i îmbrobodească cu ideea că „se trag de la Roma”, românii s-ar fi simţit obligaţi să treacă cu toţii la catolicism. Pe de altă parte, teoria romanizării era o armă cu care se puteau obține multe lucruri. Teritorii, de exemplu. Și atunci a fost preluată de legaţii papali și de ,,turiştii” cu misiuni de recunoaştere în Principatele Valahe. Ideea că românii vorbesc latina lăsată de legionari revenea, ca un refren, în discursurile lor.

  

Papa Inocențiu al III-le și monumentul fraților Asănești de la Velico Târnovo

 

Prin urmare, teoria romanizării nu s-a născut în Țările Române. Ea a venit din exterior.

În articolul Cercul vicios al jongleriilor ,,științifice” am arătat, invocând spusele lui Carlo Tagliavini, că Traian nu şi-a pus scopul să impună limba latină. Făcând paralele cu fenomene similare din istoria altor popoare, am demonstrat că legionarii nu puteau să romanizeze dacii chiar dacă ar fi vrut.

,,Dar papilor cum le-a reuşit chestia cu romanizarea?” va întreba cititorul.

I-au ,,romanizat” pe oamenii de ştiinţă.

Firește, nu prin rugăciuni.

 

Ei au continuat să scrie hârtii. Cum se apropiau turcii de porţile Europei, se și apucau să ,,corespondeze” cu ciobanii din Carpaţi, convingându-i că sunt ,,urmașii Romei”. Noul nostru ,,naş” de botez se numea papa Pius al II-lea. Era pe la jumătatea secolului al XV-lea. În timp ce Vlad Țepeș și Ștefan cel Mare se luptau cu Mahomed al II-lea la Târgoviște și Vaslui, apărând cu paloșul Europa de invazia otomană, părintele Vaticanului ne ,,romaniza” cu ajutorul condeiului. Ideile sale au fost preluate de cei intereseați ca dacii să dispară.

 

,,Şi istoricii au preluat ideea, fără s-o verifice?”

S-a mizat pe insuficienţa lor. Când cineva foarte inteligent, ca papa Inocenţiu al III-lea, strecoară o idee falsă în spaţiul spiritual al unui popor, el ştie că şi acel popor are oameni de geniu, care i-ar putea dezavua minciuna. Dar de aceştia nu se temea. De obicei, inşii geniali sunt reduşi la tăcere de hoarda mediocră. Când Hasdeu a publicat „Pierit-au dacii?” adepţii romanizării au declanşat atacuri violente nu numai asupra ideii daciste, ci şi asupra personalităţii scriitorului. Ministerul Instrucţiunii Publice și-a pus în plan: ,,refutarea nenaţionalelor şi pernicioaselor teorii” ale lui Hașdeu. Iar unul dintre fanaticii latinismului – Gheorghe Hrisoscoleo – l-a ameninţat cu lichidarea morală şi intelectuală (,,vom face cu d-ta cum am făcut cu barbarismele furişate în frumoasa noastră limbă”). În loc să i se recunoască meritul de a fi un deschizător de drumuri, i se pun în cârcă cele mai neverosimile păcate: e învinuit de propagandă filo-rusă, de porniri antinaţionale; e comparat cu nebunul ce a dat foc templului zeiței Artemis din Efes.

 

La fel s-a întâmplat și cu Nicolae Densuşianu. Când a apărut Dacia preistorică, latiniștii au respins-o fără a lua act de mulțimea de argumente și informații inedite aduse de autor. Pârvan însuși a numit-o ,,roman fantastic”, ,,plin de mitologie și filologie absurdă”.

Al. D. Xenopol a fost și mai nemilos: ,,Teoria autorului, că dacii ar fi închegat întâia civilizație a omenirii arată că avem de a face cu un product al șovinismului și nu cu unul al științei”. Pentru a diminua valoarea științifică a Daciei Preistorice, romanizatorii invocă întruna aceste citate. Dar uită, ori poate chiar nu știu că Xenopol avea pică pe N. Densușianu, pentru că acesta, în 1885, în revista ,,Țera Noue”, Nr. 2 și 3, cu documente în mână, a combătut ,,cu deplin succes părerile istorice ale d-lui Xenopol: că Bulgarii în vechime ar fi domnit timp îndelungat peste Țara Românească, Moldova și Transilvania, și că țerile acestea s-ar fi numit odată «Bulgaria dincoace de Dunăre», temă pe care d-l Xenopol a și părăsit-o mai târziu”. (Dr. C.I. Istrati, Nic. Densușiani. Viața și opera sa).

 

Pârvan a numit Dacia Preistorică (în Getica, 1926) ,,roman fantastic”, ,,plin de mitologie și filologie absurdă”. Dar, tot în același an, publica în revista ,,Orpheus”, studiul Dacii la Troia. Vorbind de metalurgie (topoarele duble, securile de luptă și ceremonie din aramă sau aur), el afirmă: ,,În orice caz, o îndelungată evoluție aici în Carpați stă la baza tipurilor găsite în Troia”. Arăta, de asemenea, că istoricul H. Schmidt ,,constatase legăturile intime stilistice între civilizațiile bronzului din Transilvania, Troia și Mykene”. Dar atât Schmidt, cât și A. Bruckner, erau de părerea că stratul VII al Troiei ar avea origini trero-cimeriene, în timp ce Pârvan aduce dovezi că sunt de origine geto-dacă. Ideea este sprijinită și de vasele de ceramică și toponimie.

 

,,Astfel dară pe ruinele cetății myceniene, în care poetul cântase pe Hector eroul și Andromache cea tristă, Dacii năvalnici ridicară din nou, la câteva secole după grozava cădere, o altă cetate; și făurarii Nordului carpatic turnau acum arme de bronz și olarii getici modelau vase în pământ ars, ale căror modele fuseseră odinioară create în văgăunile munților noștri de pe malurile roditoare ale Dunării și Tisei”.

 

Menționăm că articolul „Dacii la Troia” începe cu afirmația: ,,Vechile tradiții elene, păstrate mai ales în ciclurile epice din care s-au inspirat tragicii, știu de o vreme, când Grecii, Thracii și Phrygii alcătuiau o singură mare familie, înlăuntrul căreia zeii, eroii și regii, marii cântăreți-profeți și marii preoți aparțineau oarecum în comun celor trei neamuri. Orpheus era trac, Pelos era phrigian; dar amândoi erau în aceeași vreme și eleni. Poemele homerice reprezintă aceeași stare de spirit. Descoperirile arheologice din ultima jumătate de secol au confirmat tot mai mult exactitatea vechilor tradiții elene. Se pare chiar că descifrarea inscripțiilor hitite ne pregătește încă mai mari suprize, începând a confirma monumental știrile epopeei.

 

Dacă n-am ști că aceste rânduri sunt scrise de Pârvan, am crede că sunt scoase din Dacia Preistorică a lui Densușianu. Cine știe ce surprize despre daci ne-ar fi oferit și Vasile Pârvan, dacă nu murea subit, peste un an (în 1927) de la scrierea studiului  Dacii la Troia. Și avea doar 45 de ani! Trebuie să menționăm că Pârvan era un arheolog de vocație. Un asemenea om are plăcere să descopere adevărul. Noile vestigii arheologice de pe teritoriul țării noastre l-ar fi îmboldit să spună adevărul despre preistoria Daciei, chiar dacă asta ar fi însemnat să-și anuleze unele păreri mai vechi. Căci asta înseamnă adevărata cercetare: călcând peste greșeli să ajungi la adevăr.

 

Pe de altă parte, sunt curioasă ce-ar fi zis Xenopol dacă ar fi auzit-o pe americana Marija Gimbutas localizând Vechea Europă în spațiul carpato-danubiano-pontic? Sau pe neamțul Harald Haarmann, pe italianul Marco Merlini, pe bulgarul Vladimir I. Georgiev, pe maghiarul Ianoș Makkay, pe americanii R. Schiller, Shan Winn, pe rușii V. Titov, A. G. Kifișin, N. Jirov, B. Perlov, Andrei Nadirov afirmând că Tăblițele de la Tărtăria reprezintă cea mai veche scriere din lume. Ar îndrăzni să-i învinuie și pe ei de șovinism românesc, așa cum l-a taxat pe Densușianu?! După o muncă epuizantă la un manuscris de o mie o sută cincizeci și două de pagini, Densușianu se înbolnăvește și într-o zi este găsit mort în locuința sa. Avea numai 65 de ani.

 

După moartea lui, istoricii oficiali, fie din invidie, fie din incapacitatea de a accepta adevărul în locul prejudecății, au supus Dacia Preistorică, și chiar numele marelui istoric, unui fel de damnatio memoriae. Mai mult, discreditarea lui Densușianu continuă și azi. Când, în secolul al XIX-lea s-au descoperit Tăblițele de Plumb de la Sinaia, în limba geto-dacă, în care se consemnau evenimente de pe timpul lui Dromichete, Burebista și Decebal și care demonstrau că latinitatea noastră este anterioară romanilor, agenții romanizării au elaborat imediat o strategie de discreditare a lor. Le-au declarat falsuri. Dar cum aceste ,,falsuri” erau prea adevărate, despre varianta unui falsificator simplu nu putea fi vorba. Atunci măsluitorii de istorie au implicat în discreditarea lor numele a doi mari savanți: B. P. Hasdeu și N. Densușianu. Fără niciun argument, au declarat că unul dintre ei este autorul ,,falsurilor” de la Sinaia. Astfel, prindeau doi iepuri deodată: discreditau și tăblițele, și pe cei doi istorici care s-au încăpățânat să spună, unul în Pierit-au dacii? și altul în Dacia preistorică adevărul despre strămoșii noștri.

 

 

Într-un interviu, Alexandru Vulpe, fostul directoral Institutului de Arheologie din București (decedat în luna februarie), spunea despre Tăblițele de plumb de la Sinaia: ,,Eu le-am preluat de la generația dinaintea mea drept «falsurile lui Hașdeu». Hașdeu a făcut falsuri, se știe. Ceea ce putem spune noi este că acela care a făcut aceste falsuri era un om de cultură… Hasdeu este suspectul principal, pentru că el a mai încercat să facă niște falsuri, chiar să vorbească de un alfabet getic, în disputa lui cu Grigore Tocilescu. Pentru a avea siguranța acestei ipoteze, ar trebui ca cineva să se ocupe, să caute în Arhiva Academiei, să găsească indicii. Dar Hașdeu nu e singurul suspect. Pe la 1880, a fost un adevărat curent de scoatere în evidență a culturii dacice. Tot atunci, Nicolae Densușianu a emis acea carte care a făcut vâlvă, Dacia Preistorică, și în care afirmă că noi nu suntem urmașii Romei, ci că romanii ar fi urmașii dacilor. Adică dacii vorbeau deja o limbă latină. E o absurditate. Evident, nici un om de știință nu ia această teorie în serios. În 1880, asemenea cărți erau destul de la modă în Europa…”

 

Numai că Dacia Preistorică a fost tipăriită în 1913... Iar oamenii de știință cu adevărat serioși și lipsiți de invidie au apreciat la justa lor valoare atât opera, cât și personalitatea excepțională a lui Nicolae Densușianu.

Iată ce spune Dr. I.C. Istrati, academician și președinte al Academiei Române, între anii 1913-1916: ,,Dacia preistorică e una din cele mai mari opere, dacă nu cea mai importantă, pe care a scris-o o pană ținută de mâna unui Român”.

Iar a susține public atâta amar de ani, fără nici o probă, că Hasdeu și Densușianu ar fi niște falsificatori, este cel puțin o lipsă de profesionalism, dacă nu chiar o foarte rea credință.

Din punct de vedere penal se cheamă CALOMNIE!

Oare cu asta trebuie să se ocupe istoricii ,,serioși”?

 

Deci există un suspect principal și unul de rezervă. Dacă o fundație ,,B.P. Hasdeu” îi dă în judecată pe calomniatorii marelui cărturar și câștigă procesul, rămâne alt suspect: Nicolae Densușianu. Numele căruia poate fi terfelit până-n veacul de apoi de către măsluitorii de istorie. Doar marele istoric e mort și nimeni nu-l apără. [...].

 

În cartea Scrisul s-a născut în Europa?, marele prieten al Scrisului Danubian, italianul Marco Merlini arată că multe vestigii găsite de baroana von Torma au fost împrăștiate în muzee și colecții private din toată Europa: ,,Astfel, abia în anii ’60 s-a aflat, de exemplu, că sute de idoli deținuți de Muzeul Colegiului Bethlen de Nagyenyed (Ungaria) au fost «uitați» și niciodată catalogați. În acest caz «norocos» vestigii însemnate au fost re-descoperite după un secol, dar alte sute s-au volatilizat pentru totdeauna. De exemplu, nimeni nu știe unde se află un obiect descris în notele baroanei ca «deținătorul unui simbol asemănător cu unul găsit la Troia și care amintește ideograma akkadiană a zeului Anu»”.

 

Nu găsiți o asemănare izbitoare între ,,uitarea” și necatalogarea vestigiilor scrierii Turdaș în Ungaria și necatalogarea și aruncarea Plăcilor de la Sinaia cu scris geto-dacic în subsolul Muzeului de Arheologie din București, al cărui director este academicianul Alexandru Vulpe? Care au fost inventariate, doar după ce Napoleon Săvescu din America a sesizat Poliția de Patrimoniu care a obligat, conform legii, conducerea muzeului să înregistreze cele treizeci și patru de tăblițe rămase din aproape cinci sute câte au fost la început.

 

Aceasta demonstrează că nu există, în mediul istoricilor oficiali, dorința de a descoperi adevărul, ci mai degrabă de a-l oculta.

Nu există activitate de cercetare cu adevărat serioasă și responsabilă, ci una de discreditare a  celor care se încăpățânează să cerceteze. Cum a fost Nicolae Densușianu.

Un agent de influență al romanizării scrie pe internet că Densușianu era ,,cunoscut în branșă doar ca un jurist exaltat”. N-am fi invocat acest citat revoltător de absurd, dacă el n-ar fi unul caracteristic prin care istoricii oficiali caută să ne prezinte imaginea lui Nicolae Densușianu.

 

 

 

Adevărul este că Densușianu era un cercetător extrem de serios și bine documentat. Academicianul C. I. Istrati, care l-a cunoscut, scrie: ,,Modest, inteligent, cunoscător profund al limbii latine și eline, al germanei, francezei, italienei și ungarei; înzestrat cu o voință de fier și cu o răbdare și perseverență extraordinare, omul acesta te uimește prin ceea ce a făcut și prin chipul cum a făcut”.

 

La anul 1880, Densușianu era ocupat cu cercetarea bibliotecilor și arhivelor din Ungaria și Ardeal. Timp de 15 luni a cercetat 12 biblioteci și 16 arhive. După care înaintează Academiei Române un raport intitulat Cercetări istorice în arhivele și bibliotecile Ungariei și ale Transilvaniei. În total, a adunat și analizat 783 de documente referitoare la revoluția lui Horia din 1784 și 125 cu caracer diferit de la 1290 până în secolul al XIX-lea.

În 1880 este ales membru corespondent al Academiei Române.

 

În 1884, publică lucrarea Revoluțiunea lui Horia în Transilvania și Ungaria. 1784-1785, scrisă pe baza documentelor oficiale. Cartea este interzisă în Ungaria. Autorul este aspru criticat de istoricii maghiari. Densușianu răspunde cu demnitate, cerând să i se arate măcar un pasaj din lucrare care să nu fie bazat pe documente.

În 1886 publică 6 volume din Documente privitoare la Istoria Românilor, 1199-1345, culese și însoțite de note și variante. În total, 4822 de pagini format mare.

 

Pentru Revoluțiunea lui Horia primește premiul Academiei în valoare de 5 000 de lei, pe care îi folosește pentru a se documenta pentru cartea vieții sale, Dacia Preistorică, la care începe să lucreze în 1885. Cercetează arhive și biblioteci din Dalmația și Croația, studiază tradițiile și limba românilor de aici. La Roma lucrează în arhivele Vaticanului. Ajunge până în Sicilia, unde iarăși se interesează de arhive și tradiții vechi.

S-a documentat, cum s-ar zice, până-n dinți. Oare istoricii noștri au decăzut așa de jos pe scara cercetării, încât adevărata documentare o consideră exaltare?

 

A lucrat la Dacia Preistorică timp de 26 de ani și a folosit o metodă cu adevărat înaintată: cea a colaborării dintre științe. Pentru a înțelege evenimente și fenomene din preistorie, s-a adresat lingvisticii, etnografiei, folclorului, portului popular, tradițiilor, legendelor și credințelor vechi. Despre această metodă a scris peste decenii arhemitologa americană Marija Gimbutas. Dânsa era de părere că scrisul sacru, prin care Vechea Europă comunica cu Marea Zeiţă acum 7.500 de ani, va putea fi descoperit doar dacă „arheologii se vor decide să colaboreze strâns cu lingviştii şi specialiştii în mitologie şi folclor”.

 

Orice istoric serios, după ce studiază viața și activitatea lui Densușianu, își dă seama că el nu avea timp pentru a se ocupa cu falsuri. Fiecare clipă a vieții sale era consacrată documentării minuțioase și scrierii lucrărilor.

Scorneala că ar fi putut crea niște falsuri o poate spune doar cineva care nu este de statura acestui istoric de geniu. Cineva care nu știe ce înseamnă a răscoli prin biblioteci și arhive. Cineva incapabil să aducă omagiul cuvenit unui înaintaș întru știință. Dimpotrivă, ține cu tot dinadinsul să-i păteze imaginea.

 

Adică dacă n-ar fi răscolit bibliotecile Europei și n-ar fi stat de vorbă cu bătrânii știutori de tradiții vechi, ci și-ar fi scris lucrările copiind din Sfinții Părinți ai Romanizării, cum fac savanții pe puncte de azi, ar fi fost un istoric serios și profesionist. Dar dacă în 15 luni a răscolit 12 biblioteci și 16 arhive, iar pentru Dacia Preistorică a ajuns tocmai în arhivele Vaticnului și la românii din Croația și Dalmația, înseamnă că era un ,,jurist exaltat”.

Nu-mi rămâne decât să mă rog: ,,Dă-ne, Doamne, cât mai mulți asemenea «juriști exaltați», că numai cu ajutorul lor vom putea ieși din mlaștina romanizării!”

Dacă scria lucrări despre altceva decât despre daci, ar fi fost un istoric serios. Dar dacă a scris o capodoperă de 1.152 de pagini despre preistoria Daciei, la care a lucrat 26 de ani, este neserios și susceptibil de a fi autorul unor falsuri.

 

Nu există nicio dovadă la această învinuire absurdă și iresponsabilă. Cu toate acestea un academician din mileniul trei continuă să repete implacabil că Nicolae Densușianu este suspect de falsul Tăblițelor de la Sinaia. Care nici ele nu sunt falsuri. Dar istoricii ,,serioși” caută să ne convingă că trebuie considerate așa, pentru a nu pune în pericol teoria romanizării.

Pe de altă parte, urmând logica căutării insistente a unui falsificator, ne putem întreba: ,,Da’ poate Zsöfia von Torma a făcut falsurile tăblițelor de la Sinaia?” Că ea chiar a luptat să convingă comunitatea științifică internațională că scrisul a apărut pe teritoriul Ardealului înainte de cel sumerian. Nu, nu era nevoie să fie implicată. Ea nu s-a ocupat de daci. Ș-apoi era din Imperiul austro-ungar. Trebuiau discreditați cei doi mari istorici de geniu români, Hașdeu și Densușianu, împreună cu acele vestigii de o valoare inestimabilă, care demonstrează că dacii își consemnau evenimentele istorice pe tăblițe, de aur sau de plumb, și că limba noastră avea rezonanțe latine înainte ca romanii să prade avuțiile Daciei.

 

Consecvența cu care cei doi istorici sunt acuzați de fals este revoltătoare. Și, culmea, domnul academician nu admite prezumția nevinovăției. El ține morțiș la ipoteza unui Hasdeu-falsificator. Și a lui Densușianu ca suspect de rezervă. Nu admite că înaintașii săi ar fi putut greși. El regretă doar că nimeni nu s-a ocupat să găsească indicii. ,,Pentru a avea siguranța acestei ipoteze, trebuie ca cineva să se ocupe, să caute în arhiva Academiei, să găseascî indicii”. Observați metoda: nu există dovezi, dar ipoteza este de beton. Chestiunea asta cu indiciile, pe care cineva trebuie musai să le găsească pentru ,,a demonstra” ipoteza oficială, îmi amintește de spiritul cinic al ,,justiției” comuniste: ,,Spuneți-ne pe cine să învinuim, că noi găsim un articol cu care să-l facem să înfunde pușcăria”.

 

Văzând nivelul la care a decăzut știința istorică oficială, nu mă mir că ,,specialiștii” din mediul academic se întrec în a născoci porecle și etichete pentru a intimida daciștii și a distrage atenția tinerilor curioși de la adevăr. În loc să cerceteze vestigiile pe care pământul le scoate în fiecare zi la iveală și care strigă într-un glas ceea ce a dovedit Densușianu în Dacia Preitorică și ceea ce îi sperie atât de mult pe romanizatori: noi nu suntem urmașii Romei. Suntem geto-dacii mileniului trei și venim dintr-o cultură străveche, care a dat lumii prima scriere și limba latină, cultul zamolxian și medicina holistică.

 

Pe de altă parte, Vasile Pârvan, vorbind într-o lecție studenților din Cluj despre ,,fabricile de cultură care sunt Universitățile și Academiile”, menționa: ,,Cu foarte mare părere de rău Pontificii înțelepciunii dogmatizate încep să recunoască neputința lor de a crea altceva decât niște docili papagali intelectuali și niște gelatinoase vertebrate etice. Școala oficială începe să recunoască că toate doctoratele în știință și diplomele de artă ale lumii nu pot face dintr-o maimuță cu dar suficient de imitație un creator de valori noi spirituale”.

 

Tocmai pe acești ,,papagali intelectuali”, ,,vertebrate gelatinoase” și ,,maimuțoi cu dar suficient de imitație”, incapabili să accepte adevărul descoperit de oamenii geniali, au contat nașii noștri de la Vatican. Ei discreditează adevărata cercetare și adevărații cercetători, hărțuindu-i cu critici și amenințări, până aceștia părăsesc scârbiți lumea academică, cum a făcut Hașdeu. Sau mor subit în floarea vârstei, cum s-a întâmplat cu Densușianu.

 

Inșii mediocri nu pun la îndoială o idee absurdă, când aceasta vine de la o autoritate înaltă. Or, papalitatea era pe atunci o autoritate foarte înaltă. Când s-a făcut istoria limbii şi a poporului român, în secolul al XIX-lea, ideea romanizării dacilor a fost pescuită din scrisorile papilor și pusă în manualele de istorie.

Aşa s-a făcut romanizarea dacilor.

Nu de către legiunile lui Traian, ci de penele şi cerneala papilor de la Roma? [...].

 

Nu-i mai întreb pe stimații ,,specialiști” de ce sunt așa de convinși că dacii au dispărut, dacă nu știu cauzele și modul în care s-a întâmplat această paranormală dispariție.

N-au să recunoască, dar răspunsul e acesta: așa spune dogma romanizării. Și istoricii tari în credința romanizării nu schimbă o iotă în teoria care-i hrănește și le dă atâtea avantaje, mai ales cel de a nu cerceta și a nu dovedi nimic. Chiar dacă li s-ar aduce o mie și una de argumente că și-au irosit viața, iar unii chiar inteligența, slujind o teoria falsă, ei se vor baricada în buncărele romanizării și vor mitralia daciștii până la ultimul glonte. [...].

 

 Sursă: Adevărul despre daci

 

 

Afisari: 22639
Autor: Prof. Dr. Iulia Brânză Mihăileanu
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: IOAN COSTESCU (Oct, Fri 13, 2017 / 16:41)
TOCMAI DE ACEIA TARA NOASTRA TREBUIE NEAPARAT SA DEINNA DACIA CARE ESTE NNUMELE REAL!! NOI SINTEM DACI TARA NOASTRA ESTE DACIA ETERNA !!! NNU CEDAM PINA CINND NNU NE SCHIMBAM NUMELE TARII IN CEL ORIGINNAL
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter