Mă numesc

Damian Ureche,

Şi atât.

Umblu pe străzi

Cu cerul descheiat la gât.

Dau de lucru sentimentelor

Să cunoască dragostea şi ţara,

Dacă i-aş coase nasturi vântului,

M-aş imbrăca cu el toată vara.

Statura mea

A-nvăţat elogiul plopilor să-l refuze

Şi totuşi,

Vorbele se ridică în vârful degetelor

Ca să-mi ajungă la buze.

Strămoşii mei

În Mioriţa şi-au plătit greşeala.

Poate de aceea vin stelele

Să-mi pască cerneala.

Bate un dor prielnic de plecare,

Şi soarele răsare, dar nu pot să-l aştept,

Fiindcă am pus prea multă-ncărcătură

Pe corabia stângă din piept.

                                      Damian Ureche, 1985