Trăim o perioadă extrem de interesantă, în care se fac bilanţurile pe 22 de ani. Dacă facem un astfel de bilanţ şi interpretăm corect rezultatele, obţinem următoarele informaţii relevante:
 

- S-au vândut pe nimic şi şpăgi politice sau administrative peste 1.200 de fabrici, au fost păstrate unele dintre cele mai poluante care, de curând, au şi început să fie revalorificate, otrăvind mediul şi populaţia locală (vezi Codlea);

- S-a furat din România o sumă uriaşă de bani în această perioadă, peste 1.000 de miliarde de euro; în momentul actual se scot la vânzare resusele naturale, tot pe nimica toată, deşi acestea au fost, până în prezent, garanţiile noastre pentru împrumuturile făcute la marile organisme financiare internaţionale. Fără aceste bogăţii, nu vom mai avea cu ce garanta împrumuturi, în cazul în care vom intenţiona să începem să ne dezvoltăm economic. Datori suntem oricum, pe o perioadă de zeci de ani, cât ba trebui să strângem cureaua ca să plătim conturile grase ale „specialiştilor” în politici mafiote şi hoţie stilată, ce consumă şi puţinii pe care-i mai produce naţiunea. Deviza acestora: “după mine potopul”! ;

- Pe fondurile europene ce puteau constitui şansa noastră de ridicare economică s-au făcut presiuni enorme, prin mecanismele repartizării acestora la diferite ministere ce dădeau mai departe banii către autorităţile de management. Sistemul, din nefericire, permite să se încurce puşculiţele cu bani astfel încât, dacă fondurile bugetare devin insuficiente, să se poată băga mâna în alte fonduri. Sistemul este practicat cu succes demult şi, astfel, multe fonduri ce ar fi trebuit să fie independente de buget (ex. Fondul de pensii de stat) au fost sifonate mai mult sau mai puţin la vedere. Problemele sociale cauzate de această practică nu au contat, căci acestea urmau să fie preluate, calde, de următorul. În cazul fondurilor europene asta va însemna returnarea banilor ce nu s-au cheltuit, plata fiind făcută de stat sau, cel mai probabil, de către cei ce s-au înhămat la dezvoltarea programelor europene în beneficiul tuturor. Orice faptă bună trebuie pedepsită...;

- Procedurile administrative au devenit atât de complicate şi de încurcate încât totul merge extrem de dificil sau nu merge deloc. Aceasta are două consecinţe simultane, creşterea corupţiei (există căi de a ieşi basma curată pentru orice problemă) şi nenumărate întârzieri ce paralizează economia, sau anumite fonduri europene.

- Lipsa de calitate în administraţie care vine în primul rând de la sistemul de indicatori preponderent cantitativi, utilizaţi în evaluarea funcţionalităţii sistemului. Aceasta este o decizie politică ce permite integrarea în funcţiile de conducere sau administraţie a multor oameni de slabă calitate, numiţi politic, care se supun şefului, nu scopurilor sustenabile ale instituţiei. Ce se evaluează se conduce, este principiul de bază în administraţie, aşa că este mai uşor să măsori decât să gândeşti soluţii. Cred că această măsură, dublată de politizarea diferitelor instituţii, a făcut mai mult rău decât toate celelalte la un loc, căci a corupt intim tot ce se putea corupe şi a alungat valorile umane şi profesionale din ţară. Perversitatea acestei măsuri este fără margini şi reeditează, din păcate, perioada proletcultistă şi directivele NKVD. Ea ne poate distruge definitiv dacă nu o stopăm, chiar dacă am supravieţuit comunismului. Mai rămâne să se introducă închisorile politice ca să fie tacâmul complet.
O consecinţă eliminării calitativului din administraţie este neglijarea programelor sociale sau de mediu ce nu pot fi apreciate decât calitativ şi prin studii de impact. Programele POSDRU europene sunt în pericol de a fi oprite, ca şi alte programe cu componente calitative. Un alt exemplu de atac la calitate este uriaşa rezistenţă la programele de management al calităţii, care stau, totuşi, la baza oricărei societăţi competitive;

- Scăderea programată a competitivităţii, făcută prin blocarea sau descurajarea programelor inovative (exemplu ROSBIR, ce permite încurajarea IMM-urilor inovative şi high tech), este “compensată” cu înmulţirea cârciumilor sau a altor asemenea unităţi comerciale, ce nu produc salturi în dezvoltarea economică. Aceasta este o consecinţă secundară a incapacităţii politicului şi administrativului în înţelegerea şi gestionarea problemelor complexe create de programele de dezvoltare. Această incapacitate este dublată de interesul altora ca noi să fim doar o piaţă de desfacere, eventual o groapă de gunoi a a celor care vor să scape de poluanţii industriali proprii, prin introducerea lor în subsolul nostru. Otrăvirea prin poluare şi atacul permanent la nivelul de trai pot fi în egală măsură consecinţa unui experiment de mari proporţii sau a ticăloşiei şi incompetenţei celor care ne conduc.

Această scurtă listă, departe de a fi exhaustivă, dă doar un contur genral al problemelor create prin alegerea în funcţiile de conducere a unor amatori, eventual a unor infractori ce s-au perfecţionat în furtul cu acte în regulă a patrimoniului naţional.
Beneficiem acum de analfabetism, corupţie, abuzuri şi încălcări ale drepturilor omului sau ale drepturilor copilului, hoţie la toate nivelurile de la stat. Nu pot fi cuantificate, la nivel de populaţie, niciun fel de beneficii obţinute în urma supra-impozitărilor şi amenzilor. Nu mai avem decât câteva întreprinderi care încă funcţionează suficient de bine ca să aducă bani la buget, în schimb avem o mulţime de oameni ce cheltuie banii prin asistenţă socială fără să muncească undeva. Alţii fură în afara ţării ca să-şi facă palate în ţară, dar tot se prezintă la banul nemuncit dat de asistenţa social. Şi îi obţin, pentru că “nevoia” de avea votanţi de orice fel o impune...

Ce se poate totuşi face ca să ieşim din acestă situaţie?

1. Prima măsură este crearea de reţele profesionale care să impună măsurile corecte sectorului politico-administrativ. Forţa soluţiilor gândite de profesionişi poate schimba soluţia dacă este luată în seamă de politicieni şi de administraţie. Pentru asta e nevoie, în primul rând, ca politicienii să nu fie doar nişte mafioţi îmbrăcaţi elegant, ci tot oameni cu experienţă profesională, capabili să recunoască o soluţie corectă.

2. O a doua măsură este transferarea de bune practici, de exemplu urmărirea îndeaproape a modelului polonez în absorbţia şi derularea fondurilor europene. Acestea sunt gestionate de un singur organism, nu de toate ministerele, şi corelează programele europene de programele de dezvoltare economică, socială tehnologică şi de mediu ale ţării.

3. O a treia măsură este programul brain regain, adică atragerea de specialişti, preferabil de origine română, cu experienţă reală internaţională, care vor putea veni cu soluţii ce au fost validate anterior în alte părţi. Fără o administraţie inteligentă şi fără politicieni profesionşti şi oameni morali nu prea mai avem şanse să ne mai revenim.

Aceste trei măsuri generale vor genera potenţialul găsirii soluţiilor şi generării de alte măsuri, mai punctuale şi mai locale.
Cu toate acestea, este de prevăzut că lucrurile vor merge la fel de prost, dacă voturile populaţiei se vor cumpăra prim sistemul de mită electorală, dacă fondurile europene vor fi la mâna ministerelor şi sub semnătura miniştrilor neprofesionişti, numiţi pe criterii clientelare, sau atâta vreme cât conducerea va fi manevrată prin corupţie sau comandă directă de diferite state ce au interese proprii la noi în ţară.
Avem din nou o şansă, care poate fi ultima! Dacă o pierdem, este posibil să ne merităm soarta. Căci, nefăcând nimic, nu putem obţine nimic.