Una dintre problemele de care ne lovim permanent în ultimele două decenii este aşa numita “lipsă de voinţă politică”, asociată cu evaziunea fiscală, mafiotismul şi corupţia la nivel de vârf în politică.

Cauzele ce au condus la această situaţie sunt următoarele:

- Structura guvernamentală este permanent obligată să răspunda la urgenţe şi priorităţi, fără a avea resursele instituţionale de evaluare a ceea ce este important şi strategic.

- Ceea ce este important şi strategic constituie un domeniu ce ar trebui studiat şi transformat în programe concrete de către instituţii specializate. Acest lucru nu e posibil din două motive: primul este că, din cauza crizei economice, nu se pot face planificări pe termen mediu sau lung; al doilea este acela că, pentru a avea deschidere către strategiile şi studiile de impact aflate sub semnul importanţei, ar trebui ca guvernul să fie format din specialişti, nu din personaje puse pe criterii politice, care ascund grupuri de interes în spate. Din această cauză institutele de cercetări subordonate guvernului sunt insuficient solicitate de acesta pentru studii necesare luării unor decizii. În aceste condiţii, institutele se străduiesc să mai prindă unele granturi sau să-şi direcţioneze activitatea spre obţinerea de fonduri europene, pentru a putea supravieţui financiar.
 

Această situaţie duce la confuzii şi decizii nerealiste, după un mecanism la fel de clar si de imuabil ca şi legile fizicii. Situaţia nu este însă fără ieşire, dacă se iau în considerare şi se pun în aplicare bunele practici internaţionale. Mă refer, în acest caz, la relaţia cu partenerii de interese, la transparentizarea deciziilor şi a cheltuirii banului public, la mecanisme de intervenţie şi corectare în timp real, la mecanisme de management în timp real şi, în primul rând, la o “lege a lobby-ului” care să permită implicarea specialiştilor în actul decizional, chiar dacă aceşti specialişti nu aparţin mediului politic.
Bunele practici în această direcţie au apărut iniţial în ţările COMMONWEALTH, au fost transferate cu succes în statele din Asia de Sud şi Pacific şi în ţările OECD, apoi în statele puternice din spaţiul european, iar acum se simte necesitatea stringentă de introducere şi în ţările foste comuniste. Bosnia, Georgia, Lituania, Polonia, Cehia deja au introdus legi ale lobby-ului, plecând de la realităţile lor locale. Şi la noi a existat iniţiativa unei astfel de legi, dar a fost considerată o lege a traficului de influenţă, aşa că a fost blocată în Parlament.
 

Problema de baza în conceperea acestei legi stă în etica relaţiilor dintre structura politică şi grupurile de interese dintr-o anumită ramură economică, socială, culturală etc. De câte ori iniţiative minunate nu au fost înăbuşite în România? De câte ori iniţiatorii n-au ajuns la concluzia că nu merită să se zbată, pentru că nu-i ia nimeni în seamă? Comportamentul pasiv-agresiv al politicului, la adresa unor astfel de iniţiative, a fost în permanenţă lipsit de etica socială şi profesională.

Este de la sine înţeles că lipsa de etică poate apărea la fel de bine şi în sânul grupurilor de interese şi a mafiilor locale, care-şi pot impune punctul de vedere cu forţa. Din acest motiv legea lobby-ului trebuie să se structureze pe etica socială, etica corporatistă, etica politică, de mediu sau pe alte forme de etică, şi pe mecanismele care pot păstra echilibrul eticii în relaţia public-privat.

În elaborarea acestor reguli de etică, argumentul logic – susţinut teoretic şi validat practic - trebuie să aibă prioritate asupra argumentului puterii sau banului. Implicit, o lege a lobby-ului devine un instrument important de luptă contra corupţiei, însă pentru aceasta este necesară transparentizarea impusă legal. Atât la nivelul deciziilor, cât si la cel al punerii în aplicare a acestora, al rezultatelor concrete şi al nivelului de performanţă. Transparentizarea nu mai permite pescuitul în ape tulburi şi « tunurile » speculative.
 

Legea lobby-ului trebuie să introducă mecanismele “watch dog” – câinele de pază anti-fraudă, dar şi mecanisme de intervenţie civilă pentru controlul neregulilor autorităţilor sau funcţionarilor publici corupţi sau care fac abuz de funcţie. Atenţionarea publică este doar o parte necesară a acestor mecanisme de intervenţie, la fel ca şi votul, referendumul sau alte mecanisme ce pot deveni specifice unor situaţii concrete. Aceste mecanisme pot fi impuse cu greu de către politic, dar pot fi puse în practică prin societatea civilă.

Printr-o astfel de lege a lobby-ului sunt anihilate aroganţa autorităţilor şi legea bunului plac, din nefericire foarte bine cimentate în tradiţiile noastre recente. Toate scandalurile din presă, datorate unor fraude de mari proporţii cu implicare politică la vârf, demonstrează cât de adâncă este problema la noi şi cât de multă implicare a societăţii civile este necesară pentru a ne putea echilibra. Dacă nu se pune în aplicare o lege a lobby-ului şi societatea civilă nu are legal posibilitatea de acţiune corectivă, se vor întâmpla două fenomene extrem de dramatice: (1)imigrarea în masă a celor care pot aduce corecţiile profesionale şi soluţiile tehnice, necesare dezvoltării economice şi managementului crizelor, şi (2)creşterea infracţionalităţii sau escaladarea extremismului.

O altă problema ce se poate rezolva printr-o astfel de lege este legată de reprezentarea democratică reală a celor ce au interese într-un domeniu profesional. În sistemul “democraţiei originale” pe care o practicăm cu succes de atâta vreme, am ajuns la un sistem de tip feudal, în care toate deciziile sunt luate de un grup de baroni locali sau de lorzi politici. Aceştia ăşi văd de interesele lor, după cum se vede cu ochiul liber, fără să le pese de restul populaţiei. Ei, bine, presupunerea că acest rest al populaţiei nu este capabilă de decizii sau de expertiză este fundamental greşită, majoritatea specialiştilor nefiind implicaţi politic, dintr-un sănătos sentiment de scârbă faţă de acţiunile şi luptele politice. Cu toată scârba de care e înconjurat, politicul are în continuare tendinţa să funcţioneze după principiul “câinii latră, caravana trece”. Problemele rămân nerezolvate, corupţia se măreşte iar populaţia disperă. Iar situaţia va persista atâta timp cât nu există o lege a lobby-ului care să dea specialiştilor cadrul organizat de reprezentare a populaţiei, pe domeniile lor de interes şi de corectare a defectelor sau abuzurilor.
 

Pentru ca o lege a lobby-ului sa devina functionala este necesar ca grupurile de interese să-şi prezinte clar şi transparent poziţia în mod public. În caz contrar, legea poate deveni o lege a traficului de influenţă şi o încurajare a mafiilor. În acest sens, instituţiile publice trebuie obligate prin lege să răspundă transparent şi argumentat la sesizările grupurilor de interese, iar acestea din urmă trebuie, tot prin lege, să-şi expună transparent interesele.
 

În cazul României există suficient de mulţi experţi în ţara şi în diaspora, cu interese în dezvoltarea naţională si corectarea mecanismelor instituţionale, ca să putem crea factorul de presiune argumentat tehnic, necesar ieşirii din crizele actuale. Există, la acest moment, şi o presiune din partea UE şi OECD pentru rezolvarea locală a problemelor economice, această presiune devenind tot mai puternică din cauza crizei mondiale.
 

Să facem o estimare sumară: dacă există presiune atât din interior, cât şi din afară, şi dacă avem cel puţin 1/10.000 de oameni (în cazul de faţă specialiştii în diferite domenii) care au o viziune comună cu factorii de presiune, înseamnă, simplu, că există condiţiile schimbării fundamentale, necesariă ieşirii din criză.
În aceste condiţii, devine inperios necesară crearea unei legi a lobby-ului, elaborată şi susţinută de către societatea civilă, dezbătută şi optimizată înainte de a fi înaintată, susţinută la nevoie de un referendum la nivel naţional - pe Internet - cu liste de subscriere a organizaţiilor civile şi a personalităţilor cu prestigiu profesional. În cazul în care un astfel de proiect de lege nu va fi luat în consideraree de către legislativ sau executiv, se va pune clar problema nereprezentativităţii politicului actual pentru societatea românească şi, la nevoie, schimbarea acestuia cu alţi reprezentanţi mai capabili profesional, care să reprezinte mai bine interesele naţionale.
 

Legea de bază a economiei este că un manager poate fi înlocuit de un manager mai bun iar acest lucru este valabil şi pentru managementul naţional.