Trăim vremuri interesante, în care suntem cu toţii puşi la încercare. Vedem cum reacţiile comportamentale create de harta mentală a fiecărui om ne determină modul de a privi lucrurile. De exemplu, modul în care este privită economia, este de-a dreptul paradoxal. Dezvoltatorii din România, au plecat în afara ţării, rămânând aici doar negustorii. De aceea, în spaţiul public se cultivă doar ideea de economisire, nu şi investiţia în dezvoltare. Iar faptul că la cârma ţării stau vechii comunişti, sau urmaşii lor, face ca singurele reacţii comportamentale în privinta economiei să fie tot economisirea, tăierea în carne vie, nicidecum dezvoltarea economică.
 

Este, într-adevăr, mult mai simplu să gândeşti negustoreşte şi să apelezi la speculaţii şi jaf la drumul mare, la reduceri şi tăieri de salarii, decât să gândeşti la o economie consolidată şi puternică, mai ales dacă ai în spate o ideologie care te-a învăţat fie să furi, fie să strângi cureaua, să te baţi pentru supravieţuire. Deşi vechii comunişti sunt ieşiti la pensie, copiii lor gândesc la fel, deoaraece sistemul de educaţie nu le-a format alte deprinderi de gândire. Şi aici, ca şi la şcoală, trebuia să « împuşti nota », să te umileşti pentru o notă de trecere, etc. şi aşa reflexele continuă sa existe şi să persiste, cu efecte catastrofale.
 

La noi, cine are bani mulţi este automat un hoţ. Se vede asta din reacţiile comportamentale ale presei vis-a-vis de liderii de sindicat, sau de profesorii universitari. Dacă un lider de sindicat dezvoltă un număr mare de programe europene ce pot atrage fonduri destinate refacerii mecanismelor economice, câştigând, evident, şi el, atunci acesta este automat suspect, căci învârte bani mulţi. Dacă cineva dezvoltă, în mod profesional, o diplomaţie de frontieră, ce aduce beneficii statului, poate fi imediat interpretat ca fiind corupt. De fapt, lipsa noastră de discernământ nu permite minţilor cu hărţi mentale subţiri să discearnă subtilităţile, ci îi face să gandească potrivit unor şabloane pre-definite, chiar dacă, prin absurd, aceste minţi pot fi bine intenţionate.

Dacă privim alte culturi, vedem cum copiii învaţă să facă un plan de afaceri de timpuriu deprinzând automat respectul faţă de proprietate, faţă de munca bine făcută, faţă de relaţia cu partenerul. La noi, încă nu s-au dezvoltat aceste calităţi, planul de afaceri fiind deseori un plan de a ţepui pe ceilalţi, nu de face ceva în beneficiul clientului. Cum putem să ne explicăm altfel faptul că noi facem negoţ cu banane, dar nu dezvoltăm obiective economice, că suntem gata să investim în cârciumi, dar nu în relaţii bilaterale inteligente. Ne batem ca tâmpiţii între noi, acuzându-ne în permanenţă unii pe alţii şi incercăm să ne distrugem reciproc, în loc să cooperăm pentru bunăstarea comună. Ne preocupă mai degrabă defectele altora decât calităţile lor, dispreţuim, în loc să preţuim.

La acest capitol ne surclasează ţiganii. Ei au învăţat să coopereze, să trimită cei mai capabili membri ai comunităţii în zona decizională (şi am vazut unii de o cultura şi de un grad de civism extraordinar), în timp ce noi îi alungăm în continuare pe cei mai inteligenţi în afara ţării. Deh, asa ne-a învăţat cândva tot comunismul. Nu-i nimic, ţiganii vor prospera, căci pe ei nu i-a virusat comunismul, în timp ce românii vor pleca în bejenie sau vor pieri de sărăcie. Chinezii au învăţat lecţia preţuirii şi au ajuns departe, românii nu au învăţat-o şi nici nu ştiu dacă a mai au timp suficient ca să o înveţe.

Avem în continuare spiritul idiot de gaşcă de incapabili ce se sprijină reciproc, în loc să avem respectul pentru valoarea profesională ce este promovată la decizie şi ne ferim ca Dracul de biserică să punem tehnocraţi în funcţie, sau să aducem tinerii bine pregătiţi în ţară. A fi hoţ sau şmecher este o vocaţie în România. A fi inteligent, deştept sau înţelept reprezintă un mare risc. Suntem, din cauza acestei mentalităţi stupide ce ne distruge definitiv, încă printre ţările în care a fi un om de bună calitate şi cu valoare profesională înaltă este un criteriu de a fi dat deoparte şi te expune unui risc social ce te împinge spre o viată de privaţiuni. A fi şmecher este o şansă de a ajunge într-un post politic bine plătit, unde poţi fi respectat pentru cât ai furat… Apropo, aţi văzut cumva politicieni acuzaţi de corupţie? Nu, doar vameşi, poliţişti şi sindicalişti care, ce-i drept, întăreau economia prin acţiunile lor.

Mentalitatea primitivă de pitecantrop pus să se lupte pentru poziţia de mascul alfa, pe care o au încă cei virusaţi de comunism (vă amintiţi de poporul conducător, de vicleniile distructive ale lui Stalin, etc) ne conduce în mod automat către imposibilitatea de a depăşi crizele actuale. Tot frustrarea dată de incapacitatea de a fi independent şi autonom ne face să gândim mai degrabă la plăcere decât la funcţionalitate. De aceea, un stadion într-un sat devine mai important decat un IMM inovativ ce dezvoltă industrii high tech.

Am început să evit televizorul, cel puţin pe canalele de ştiri. Urmăresc mai cu plăcere documentarele despre animale, care arată aceleaşi comportamente. Dar la ele comportamentul e natural, în timp ce pe noi ne-a hărăzit Dumnezeu cu mai mult creier. Din păcate, nu ne-a obligat să-l şi folosim. Cum altfel se poate explica faptul că, în acest momento, se doreşte eliminarea uneia dintre structurile ce pot da un feed-back puterii şi organiza o reacţie la greşelile pe care această putere o face din prea multă hartă mentală comunistaă înfiptă în viscere?
 

Riscăm orice, inclusiv dezastrul economic, pentru satisfacţia de a vedea cum moare capra vecinului. Iar comporatmentul derivat din cultara locului, manifestat prin cooperare şi schimb de Maruri, îl transformăm în reţea mafiotă... Dar, cine ştie, dacă insistăm prea mult pe acest subiect, poate se va şi transforma în aşa ceva… Căci Mafia a fost iniţial o mişcare de eliberare patriotică de sub jugul unei alte puteri, ce vindea Sicilia şi pe sicilieni. Abia după ce au pus mâna pe arme şi au început să lupte pentru independenţă au început să fie percepuţi ca o primejdie şi să fie temuţi.