- Editorial
- Salonul Refuzaţilor
- Modelul De Ţară
- VideoPoezii & VideoTexte
- emisiuni tv
- Arte vizuale
- Muzica
- Istorie
- Credinta
- ŞTIRI MILITARE
- Societate
- Antologia Poeziilor Frumoase
- De la lume adunate
- Bibliofilie
- Colectii Si Colectionari
- Presa
- Dezvaluiri
- Tema De Gandire
- Antologia Rusinii
- Europa Nostra
- Roman Foileton
- INFO
- Opinii
- Mărgele De Cristal
- Categorie Tmp
Despre primitivismul din politică
Despre primitivismul din politică
Deşi lumea modernă a evoluat mult din punct de vedere ştiinţific şi tehnologic, nu acelaşi lucru s-a petrecut în alte direcţii precum structurile sociale, modelul de organizare sau conducere a societăţii, managementul afacerilor şi educarea tinerilor.
Un exemplu în această direcţie îl vedem în comportamentul sacrificial, pe care îl găsim la cele mai primitive triburi ca şi în cele mai primitive comportamente politice. La triburile primitive exista credinţa foarte puternică în zeii ce trebuie îmbunaţi prin sacrificii, pe cât posibil umane, pe cât posibil al celor mai puri, mai valoroşi şi mai evoluaţi membri ai colectivităţii. Aceştia erau de regulă bătrânii şi copiii, deseori geniile, gânditorii, artiştii, oamenii de stiinţă şi cultură, cei inclusşi în categoria celor ce stau mai bine pe lângă zei, după sacrificare, decât printre oamenii de rând.
Astfel de atitudini le găsim şi în primitivismul politic actual. Sacrificăm bătrânii, prin diminuarea pensiilor, ca să facem economii la buget, în loc să amendăm frauda, corupţia şi încălcarea legilor statului. Culmea este că facem aceasta ca să îmbunăm zeii din FMI, deşi avem, categoric, şi alte variante.
Un buget se face din impozite, atunci când există activitate economică, sau din amenzi. Cei care nu au bani de amenzi fac de obicei muncă în favoarea comunităţii. Este important, evident, şi ce se amendează. Dacă se amendează corupţia şi frauda prin legea veniturilor ilicite (rămasă în vigoare de pe vremea comunismului, dar neaplicată) poţi supăra alţi zei locali, anume mafiile, care au făcut averi imense pe spatele statului, din afaceri frauduloase. Acestea au banii puşi în conturi din Elveţia şi vin acum cu o ofertă către muritorii ce vor fi sacrificaţi zeilor FMI. E o ofertă ipocrită şi cinică de ajutor, prin aducerea banilor în ţară, dacă li se şterg cu buretele infracţiunile, prin amnistie fiscală. Asta înseamnă că lupii de până acum îşi schimbă părul şi atitudinea fără teamă de consecinţe, căci banii lor, făcuţi pe spatele nostru, sunt în alte părţi şi nu-i putem amenda. Pe zei legea îi apără! Ca şi pe laşii care sunt gata să sacrifice pe oricine altcineva, ca să le fie lor bine, după principiul “ori să traim cu toţii, ori să muriţi cu toţii”, căci “ce-i al meu e al meu, iar ce-i al tău e tot al meu”.
De impozitat nu mai avem ce impozita, căci economia este slăbită şi bolnavă. De amendat nu putem, din cauza insuficieţei legilor responsabilităţii, a corupţiei sistemului public şi a proastei gestiuni a resurselor umane. În aceste condiţii, nu mai putem construi un buget şi ne îndatorăm la bănci ca să menţinem guverne ce se dovedesc nu doar inutile şi incapabile, ci şi primitive, gata să sacrifice diverşilor zei tot ce pot, doar-doar vor reuşi să rămână la putere.
Ca să nu fim sacrificaţi pe altarul relaţiei puterii politice cu aceşti zei, noi, ceilalţi, trebuie să devenim sclavi. Copiii noştri vor fi sclavii de pe plantaţie care vor munci ca să plătescă dobânzile la datoriile făcute de guvernele noastre primitive, fără să aibă posibilitatea să achite şi datoriile. Deci vor fi sclavi şi copiii lor, şi copiii copiilor lor.
Asta se întâmplă când nu sunt respectate regulile democraţiei participative, în care poporul are drepturi depline să controleze politicul care-l conduce. O astfel de posibilitate se creează prin legi ale lobby-ului, ale parteneriatului public privat şi printr-o constituţie bine gândită. Aceste trei legi sunt însă bine păzite (a se citi, îngropate, ascunse) de politicieni, care speră că, unde au mâncat o oaie, vor mai găsic încă una, mai târziu. Dacă nu găsesc, nu-i nimic, ei au deja conturile bine garnisite, în Elveţia, şi pleacă unde vor, lăsându-ne pe noi, bunii alegători, bunii soldaţi, bunii cumpărători, adică prostimea, să ne descurcăm, să muncim pe plantaţie pâna crăpăm.
Uităm, în general, că zeii la care se închină politicienii sunt tot forme fără fond. Uităm că oamenii pot avea conştiinţă, demnitate, organizare, inteligenţă, inventivitate, cooperare, creativitate, înţelepciune şi alte calităţi ce se dezvoltă în primul rând atunci când lucrurile merg prost, că pot acţiona apărându-şi interesele şi, mai ales, că organismele mari, internaţionale, precum UE, OECD sau altele pot acţiona doar în cazul în care primitivismul politic, cu toate efectele lui – corupţie, abuzuri, incompetenţă, inconsecvenţă, hoţie, etc. – se atenuează, este adus la limite rezonabile, poate fi ţinut sub control. Astfel că, desi nu sunt vizibili la nivelul « prostimii », exista aliaţi puternici, interesaţi să ne scoată din acest primitivism care ne arunca în negura istoriei şi ne desfiinţează, radiindu-ne şansele de viitor. Aceşti aliaţi există pentru că au interes să existe, în acest mare teritoriu numit România, parteneri de negociere. Dar parteneri reali, activi, care funcţionează organizat, după un sistem coerent, bine articulat. Care nu mai este demult statul român sau vreuna dintre structurile puterii.
Dovada acestui interes european – şi chiar mondial – o constituie următoarea listă de rezoluţii şi recomandări ale Uniunii Europene: Rezoluţia 1214/2000 (lupta parlamentelor împotriva corupţiei), Recomandarea 1516/2001 (finanţarea partidelor politice), Rezoluţia 1264/2001 si Rezoluţia 1546/2007 (etica corporatistă), Rezoluţia 1392/2004 (conflictul de interese), Rezoluţia 1554/2007, Rezoluţia 1547/2007, Recomandarea 1791/2007 etc.
Trebuie doar să învăţăm să ne organizăm în mod eficient, în loc să ne plângem că ne este greu şi că nu putem face nimic.
Avem oameni capabili pe care trebuie să-i preţuim şi să-i ajutăm să facă ceea ce (ne) trebuie, inventatori de geniu ce au posibilitatea să creeze tehnologii ce pot face ca economia să se revigoreze, tineri ce au făcut studii în afara ţării şi care vor să se implice în dezvoltarea şi ieşirea din criză a ţării, oameni harnici ce trebuie ajutaţi să-şi facă meseria. Avem sămanţa cu care putem obţine o noua recoltă, dacă o semănăm şi o îngrijim, în loc să o ardem pe altarul zeilor. Mafia din România şi structurile puterii (care în mare parte reprezintă unul şi acelaşi lucru) constituie forma fără fond.
Resursele umane ale României din interiorul şi din afara graniţelor reprezintă fondul fără formă. Iar forma acestui fond uriaş se numeşte MODELUL DE ŢARĂ.
MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu
Lazăr Lădariu
Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Ioan Roșca, Laurian Stănchescu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Dogaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

