Se caută soluţii pentru ieşirea din criză a României. Cică n-ar fi (soluţii). Cică nu sunt bani. Cică… Un om cu mintea întreagă ar râde, dacă n-ar fi de plâns. Dacă n-ar fi dramatic. “România nu de bani duce lipsă, ci de gospodari” – spunea Mugur Isărescu, în urmă cu un an. Şi avea dreptate. Trebuie să fii tâmpit sau leneş - zicem noi - pentru a nu fi în stare să gestionezi o bogăţie uriaşă gata constituită, plus resursele şi potenţialul.

Şi totuşi se întâmplă. Se întâmplă nu fiindcă iubiţii noştri conducători ar fi fost sau sunt retardaţi, ci pentru că sunt hoţi. Adică au furat sau au vândut (ceea ce este, în fond, acelaşi lucru) la preţ de dumping tot ce se putea vinde din ceea ce numim generic - ţară. Au vândut-o cu toptanul şi paralâcul, cui s-a oferit s-o cumpere. Iar noi îi plătim ca să ne fure mai bine (În timp ce scriu, Adriean Videanu vorbeşte la televizor despre moralitate şi de faptul că România a ieşit din criză)…

În sfârşit, lucrurile acestea, şi multe altele pe aceeaşi temă, s-au tot spus şi continuă să se spună, de douăzeci de ani…
Întrebarea care se pune este, totuşi: ce-i de făcut? Şi derivatele ei: mai este ceva de făcut? Există soluţii? Răspunsul este: DA. Există şi resurse, şi soluţii. Le vom prezenta pe rând, de câte ori vom avea ocazia, chiar în “paginile” acestui site. Şi nu doar vom semnala, ci şi vom face. Dar, toate la rândul lor…

Să începem cu începutul, adică cu resursele. Cea mai mare, cea mai importantă şi cea mai profitabilă resursă a României este creierul uman. Creierul românesc. Deşi exploatarea lui ar fi mult mai ieftină şi mai puţin solicitantă decât un complex industrial de extragere a aurului la Roşia Montană, n-o facem. N-o facem deloc. Mai mult, am distrus şi ceea ce funcţiona în timpul comunismului. Sistemul educaţional, practic, nu mai există. A dispărut prin “modernizări” succesive. Şi totuşi, paradoxal, continuă să se nască valori, parcă în ciuda acestei agresiuni concentrate, venită din toate părţile. Se nasc spontan, sălbatic, neobservate, neajutate, nemeritate.
Nu există nicio speranţă că situaţia s-ar putea redresa cu sprijin instituţional sau bugetar. Douăzeci de ani au demonstrat-o din plin. Speranţa vine din altă parte…

Trăieşte în România un om care nu numai că a observat existenţa acestui rezervor imens de resurse, dar s-a şi apucat să-l prelucreze, să-l optimizeze şi să-l ducă la nivelul maxim de performanţă. Numele lui este Florian Colceag iar ceea ce a reuşit să creeze în România, prin resurse proprii, se numeşte IRSCA Gifted Education. S-ar putea numi însă foarte bine “fabrica de supradotaţi”. Nu-i creează el, bineînţeles, ci doar îi pune în funcţiune. Graţie lui Florian Colceag lumea e mai bogată, mai inteligentă, mai supradotată. Lumea, dar nu şi România. În România, nimeni nu dă doi bani pe cea mai scumpă materie din lume: materia cenuşie…
(VA URMA)