Anul trecut, în august, România era deja în faliment nedeclarat oficial, deoarece nu mai producea suificient pentru a se descurca din propriile venituri. Decizia politică a acelui moment a fost să ţinem România pe hrană artificială prin împrumuturi bancare. Banii, în loc să intre în programe de dezvoltare economică, au intrat în sacul fără fund al corupţiei politice, fără a se vedea nimic palpabil în creşterea economică. De atunci, situaţia a continuat să se înrăutăţească, dupa cum vedem cu ochiul liber în clipa de faţă, si am ajuns la momentul în care, plătind datoriile la bănci, nu mai avem bani de salarii.
Mecanismele inovării ce ar fi trebuit, în mod obligatoriu, să fie puse în funcţiune, au fost evitate de sectorul politic, iar in acest moment frauda politică ne-a adus în situaţia în care România este monitorizată de UE ca ţară infractoare, împreună cu Bulgaria. În urma acestei proceduri este foarte posibil ca României să i se taie finanţările europene, lăsându-ne astfel fără posibilitatea financiară de a mai dezvolta un sector economic. Din nou stima noastra şi mândria pentru iubiţii conducători.

Ca să punem însă punctual pe "i", în februarie, România, în ciuda performanţelor economice extrem de slabe, are toate şansele să intre în spaţiul Shengen. Cu alte cuvinte, în piaţa de muncă Europeană. În aceste condiţii, profesorii, medicii, etc. care sunt puşi în situaţia de a muri de foame în ţară vor pleca oriunde îşi pot găsi o pâine, iar România va rămâne fără aceste profesii. Vom avea astfel bucuria să scăpăm de grija bugetarilor, căci emigraţia va face ca profesori şi elevi, împreună cu familiile lor, să se ducă unde văd cu ochii. Din nou este extraordinar de vizibilă capacitatea politicului actual de a face faţă crizelor, vorba cântecului de pe vremea copilariei: “Partidul minte…, partidul minte…, partidul minte luminată...”.
Dacă stăm şi numărăm, vom descoperi că o mafie politică având în componenţă un număr relativ mic de şmecheri ce ar trebui băgaţi la puşcărie sau la casa de nebuni reuşeşte să alunge populaţia unei ţări. Vor rămâne bătrânii pe care nu-i mai vrea nicio ţară din Europa, care să moară de foame, căci nu va mai avea cine să le plătească pensiile.

Există totuşi vreo ieşdin această situaţie? Răspunsul este: DA, EXISTĂ! Iar acest răspuns conţine un pachet de măsuri, care însă trebuie aplicate. O scurtă listă este prezentată in cele ce urmează:
- reforma Constituţiei, astfel încât reprezentarea politică să fie făcuta de oameni ce se pricep şi care au confirmat în cursul vieţii capacitatea şi dorinţa lor de a face un bine public;
- demararea urgentă a procesului de inovare cu ajutorul programului RO-SBIR, prezentat in paginile acestei publicaţii;
- iniţierea procedurilor de vot online pentru toată lumea, inclusiv şi mai ales pentru românii din diaspora;
- încurajarea procesului de brain regain care, teoretic, poate permite crearea unei baze economice puternice, împreună cu procesul de inovare tehnologică. Câteva uzine super-moderne, cu piaţa asigurată pentru produse, ar permite suficiente venituri bugetare ca să nu mai ajungem la convulsii sociale;
- programe de antreprenoriat social şi dezvoltare comunitară care, odată iniţiate, ne vor permite să trecem greul;
- un guvern tehnic format din specialişti capabili să se dedice sectoarelor lor de activitate, fără să mai fie condiţionaţi de mafia politică.
 

Desigur, aceste măsuri nu se pot lua cu ajutorul acestei clase politice, aşa că va trebui să schimbăm radical clasa politică, dacă mai vrem să trăim în România. Oricum, eu consider că ar fi păcat să pierdem o ţară, doar pentru că au fost prost croite regulile de funcţionare a acestei ţări. Regulile se pot schimba. Ştim cum se pot schimba, doar că va trebui să le schimbăm noi, căci nu se schimbă de la sine. Eu, personal, vreau să mai trăiesc în România, căci aici am rădăcini. Şi nu România este de vină că se întâmplă ce se întâmplă, ci noi, românii!