Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Întrucât, din motive pe care nu le analizez acum, utilizarea acestui site îmi este blocată (nu mai am acces la modulul de administrare), am deschis o altă platformă, mai bine protejată, pe domeniul certitudinea.com. Site-ul de față, certitudinea.ro, rămâne în continuare funcțional, dar numai ca o arhivă a certitudinea.com. Așadar, postările noi le puteți urmări, de acum, pe site-ul certitudinea.com.
MIRON MANEGA – Ispravnic de concept

FLORIAN COLCEAG: "Oamenii au nevoie de crize pentru a se trezi"

Data publicarii: 28.08.2015 23:32:00

"Este nevoie de o altă paradigmă, intrăm în altă eră, oamenii trebuie să aibă conținut uman, toleranță, creativitate, bunătate..."

“Oamenii au nevoie de crize pentru a se trezi. Doar în mijlocul unei mari crize omul se schimbă“, afirmă profesorul Florian Colceag, în cadrul unor serii de seminarii pe teme de educaţie (şcolară, economică, a mediului, a gândirii, etc).

Criza ne pune în faţă o alegere: fie ne schimbăm în totalitate şi redevenim oameni, fie continuăm ca şi până acum şi ne îndreptăm spre distrugere.

Acesta e marele moment istoric pe care îl trăieşte omenirea, moment în care omenirea descoperă puterea de a da şi de a lua”, ne face atenţi Florian Colceag, în preambulul acestei discuţii-interviu.

 

R: Unde greşim cel mai tare, că părinţi, că profesori?

F.C: Câte minute pe zi i se cere unui copil să fie genial? Dar unui adult?

Câte minute pe zi unui elev i se cere să fie uman? Dar unui adult? Câte minute pe zi i se cere să fie sensibil la problemele altora? Dar înţelept? Dar empatic, intuitiv? Câte minute pe zi, societatea, sistemul de învăţământ cere elevilor să aibă calităţi? V-a cerut vreodată societatea? Crizele vă cer asta, catastrofele, pentru că altfel nu se poate rezolva o catastrofă.

Unde greşim? Abordarea noastră e greşită. Dacă nu le cerem să-şi dezvolte calităţi, copiii nu cresc în valoarea lor personală. Nu cresc, nu dezvoltă aceste calităţi, nu sunt solicitate, nu sunt hrănite. Dacă nu remarcăm aceste calităţi, dacă nu le lăudăm, nu le ridicăm la un anumit grad, nu îi învăţăm să le folosească în mod corespunzător, copilul se aplatizează. Noi ce-i cerem de fapt unui elev? Să fie obedient, să fie punctual, să-şi facă bucăţica de temă fără pasiune, să reproducă, să fie un magnetofon.

Deci facem un prost managemant al crizelor în clipă în care nu cultivăm caracteristicile înalte ale copilului, care înseamnă darurile cu care s-a născut.

Aici e marea schimbare de paradigmă, care se duce până la nivel foarte tehnic.

Trebuie să ne gândim că proiectăm educaţia pentru 20 de ani. De ce fel de calităţi va fi nevoie în 20 de ani? Trebuie să le dăm posibilitatea să-şi împartă calităţile celorlalţi, să-i grupăm în aşa fel încât, pe abilităţi, să se completeze între ei, să se ajute reciproc. Iată o schimbare de paradigmă. Stilul de învăţare trebuie respectat, înţeles şi cultivat.

R: Numiţi trei valori în care credeţi.

F.C: Eu nu cred în valori. Valorile sunt cantităţi perisabile. Cred în capacităţile umane de a ajunge oricât de departe şi cred în coerența acestui univers care e dincolo de valori. Şi mai cred în echilibrul general al lucrurilor, dar în sistemul de valori umane nu pot să spun că cred foarte mult pentru, că timpul le schimbă. Le schimbă profund. Un exemplu în direcţia asta ar fi cavalerismul, care era valoarea numărul unu a secolelor trecute şi care s-a deteriorat până la dispariţie. În loc de cavalerism avem măgărie.

R: Şi totuşi cum reaşezăm o scară a valorilor care astăzi pare răsturnată? Este nevoie de nişte valori care să ne ghideze.

F.C: Le re-inventăm. Valorile sunt un sistem măsurabil, iar orice este măsurabil devine contradictoriu. Există o celebră teoremă care spune că orice sistem axiomatic finit cu o metrică inclusă, deci măsurabil, e contradictoriu. De fiecare dată când punem în valoare, să vindem, să preţuim, să preţăluim, stricăm echilibre. O entitate oarecare, om, o plantă pe care încerci să o valorifici şi-i schimbi locul în care ea s-a hrănit şi crescut şi-i schimbi atmosfera care i-a permis să aibă tot ceea ce are extraordinar, o omori.

Dar noi gândim comercial, din păcate, în loc să gândim uman. Din cauza asta nu doresc valori. Ceea ce doresc e ceea ce face să crească totul şi acestea sunt calităţile.

Calităţile sunt cele mai importante pentru că, pe măsură ce le împărţi, cresc. Inteligenţa este o calitate. Împarţi inteligenţă, creşte inteligenţă. Bunătatea e o calitate. Împarţi bunătate, creşte bunătate. Înţelepciunea e o calitate. Împărţi înţelepciune, creşte înţelepciune. Omenia e o calitate.

Banii sunt o valoare: îi împărţi îi pierzi. Faima e o valoare, O împarţi, o pierzi. Nu te poţi duce să te baţi cu cărămidă în piept fără să te deteriorezi, ca faimă, ca imagine.

Valorile sunt perisabile. Calităţile sunt nemuritoare.

R: De ce ne este atât de greu să facem trecerea, schimarea de paradigmă?

F.C: Ne vine greu pentru că noi suntem forţaţi de societate să ne adaptăm unor nişe înguste, în care nu ni se cere să facem minuni. Din contra, ni se cere să facem puţin, deseori nici măcar bine. Suntem forţaţi, într-un fel, să ne deteriorăm ca spirit, ca gândire, ca personalitate, iar atunci ne pierdem orizontul, ne pierdem suflul. Ajungem ca nişte gâște domestice care doresc să zboare. Mai dau din aripi un pic, se mai înalță puţin deasupra drumului, dar aterizează înapoi, pentru că sunt domestice şi sunt grase, îngrăşate. Nu mai avem puterea să ne schimbăm cu uşurinţă decât dacă ne dorim foarte tare. O gâscă domestică, dacă se străduieşte în fiecare dimineaţă şi munceşte mult până slăbeşte şi îşi întăreşte muşchii, poate zbura, dar e un efort pe care nu toată lumea e dispusă să-l facă. Ca să te schimbi, să te dezvolţi, să te transformi, să devii zburător e un efort adevărat. E mai confortabil, mai călduţ să te târâi cu burta pe pământ şi să te faci că, din când în când, vrei să zbori.

R: În sistemele de educaţie Montesori şi Waldorf se construieşte pe tendinţele naturale ale copilului către explorare, muncă şi creativitate. De ce nu există o extindere mai mare a şcolilor de acest tip sau o pondere mai mare a acestui mod de gândire în sistemul clasic de învăţământ?

F.C: Tendinţele naturale de creştere ale copilui nu se potrivesc cu artificialitatea lumii sociale în care trăim. Trebuie să fim convinşi că trăim într-o lume totalmente artificială şi iraţională în care înlocuim adevăratele calităţi ale universului în care trăim cu valori episodice, care deseori nu înseamnă decât o formă de manipulare a societăţii. De exemplu banul. Banul care reprezintă, de fapt, măsura administraţiei, nu reprezintă o valoare adevărată. O administraţie competentă este în măsură să dea valoare banului. Altfel, într-o admistratie incompetentă, banul îşi pierde orice urmă de valoare şi ajunge să fie ban inflaţionist. Deci este o lume artificială a banului. N-aţi văzut nici o floare făcând bani. Ceea ce este adevărat şi realmente preţios în Universul ăsta e gratis. Aerul e gratis, frumuseţea naturii e gratis, bunătatea oamenilor e gratis, înţelepciunea e gratis. Dar noi învăţăm să cumpărăm plăceri, care nu sunt gratis.

R: Aici aş adaugă că se promovează în societate pe scară largă o aşa-zisă libertate de a face orice, de parcă scopul existenţei noastre ar fi plăcerea şi evitarea durerii. Televizorul, prin faptul că te hipnotizează să stai pasiv să-l priveşti, fără să te supună la vreun efort de gândire, e o altă “realitate”, care poate induce ideea urmăririi plăcerii ca scop în sine.

F.C: Da, e o lume artificială, nu e o lume adevărată. Pentru nevoile noastre, noi nu am avea mult de cheltuit şi mult de făcut. Noi însă ne irosim viaţă pe tot felul de plăceri care îngraşă nişte oameni de hârtie, care fabrică bani şi manipulează pe alţii cu bani, în loc să ne uităm la nevoile celorlalţi, să-i ajutăm cu puterile noastre.

R: Suntem încă tributari comunismului, în România?

F.C: Desigur. Orice formă de viaţă conservă istoria prin care a trecut anterior. Nu se pune problema să scăpăm vreodată de urmele comunismului. Ele au rămas şi se manifestă din plin: suspiciune, ne-muncă, profituri necinstite pe seama altora, minciună, demagogie, lipsă de omenie. Dar se pot micşora în clipă în care noi creştem. Este ca o pată pe hartă: dacă harta este cât pata, atunci harta devine neagră, dar dacă harta creşte, devine imensă, pata respectivă devine nesemnificativă. Depinde de noi să creştem, să devenim noi mari, distingându-ne conştiinţa, distingându-ne personalitatea şi atunci, în istoria noastră, acel punct care înseamnă comunismul nu va mai conta prea mult.

R: Cum ar trebui să intre profesorul la clasa?

F.C: Cu sinceritate, în primul rând. Apoi cu multă omenie. Pentru că, dacă nu are sinceritate şi omenie, nu va recunoaşte niciodată că nu ştie tot, că nu poate răspunde la toate solicitările, că are nevoie de sprijinul elevilor. În momentul în care elevii îl sprijină, toată lumea profită. Şi copiii profită, pentru că au în faţă lor un om care a învăţat să fie om, care îi poate inspiră. Iar profesorul profită, pentru că înţelege unde sunt nevoile copiilor şi le poate aduce ceea ce au ei nevoie.

Ce dă un profesor elevului? Dă ceea ce are.

F.C.Dacă profesorul a învăţat să-şi cultive calităţi, îl va învăța şi pe copil să-şi cultive calităţi. Ei devin gifted. A fi gifted nu ţine numai de bagajul nativ, ci ţine de modul de hrănire a acestor daruri pe care, dacă le hrăneşti, cresc. Cresc în tine, cresc în cei din jur. Se transmit, se duc mai departe.

 

Sursă: TheEpochTimes

 

Afisari: 2184
Autor: Lidia Melinte
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter