Profeţiile lui Brucan asupra celor 20 de ani de care are nevoie România ca să inveţe ce este democraţia se confirmă. Am avut parte de 20 de ani de ineficienţă şi risipă, hoţie şi corupţie, prostie şi neprofesionalism în management, minciuni şi manipulare, degradare morală şi lăcomie pe faţă, în care totul s-a învârtit în jurul a două valori, până când le-a demonetizat: puterea şi banii.
 

În acest moment, banii sunt în criză iar puterea este periculoasă. Ceea ce este însă extraordinar e faptul că a început să se manifeste corectarea, prin exerciţiu democratic, a sistemului de valori. Oamenii lipsiţi de banii de supravieţuire zilnică îi sancţionează pe politicieni, pentru lipsa lor de profesionalism, de capacitate administrativa, de competitivitate (aceasta fiind înlocuită cu mafiotism politic), de etică profesională, de capacitate organizatorică, de buna utilizare a potenţialului uman.

La acestea s-au adăugat lipsa de eficienţă în acţiune, incapacitatea de reacţie la nou, lipsa de patriotism, comportamentul social necivilizat, indecenţa în echilibrul bunăstării populaţiei, indolenţa, lipsa totală de creativitate în găsirea de soluţii economice, incapacitatea de a încuraja sectorul productiv, lipsa de prestigiu profesional, etc.

În acest moment, mişcările sociale s-au constituit, în sfârşit, în exerciţiul democratic de avertizare a puterii că este supravegheată îndeaproape şi obligată să modernizeze statul Român. Dacă acest lucru nu se va produce - prin selectarea unor politicieni care posedă valorile profesionale amintite - atunci exerciţiul democratic va face pasul următor, acela al schimbării componenţei politice şi selectarea unor profesionişti care au respect pentru acest gen de valori. Ei există şi pot fi promovaţi de acelasi sistem democratic, de data aceasta mai matur. Ar putea fi, în această perioadă de criză majoră cu perspective sumbre, un examen de maturitate, după douazeci de ani de ucenicie democratică.

În mod normal, o conducere lucidă ar proceda la formarea unui guvern tehnic format din specialişti recunoscuţi, care se vor sprijini de alti specialişti şi vor înlocui actualii politruci din sistemele existente. Acelaşi lucru se întâmplă acum în Anglia, unde premierul nou desemnat i-a invitat pe specialişti să participe la actul de proiectare a politicilor publice. Deşi, in paranteza fie spus, diferenţa dintre politcienii lor şi ai noştri este diferenţa dintre valoare şi nonvaloare... Sistemul care delimitează corect şi îmbină partea de “politics” (adică bătălie politică şi rezolvarea urgenţelor) şi cea de “policies” (adică proiectarea de politici publice şi rezolvarea caracteristicilor importante) s-a dovedit peste tot în lume cea mai adecvată strategie în managementul crizelor. Specialiştii nepolitici devin astfel “policy makers”, ei pot lucra în administraţie sau pot colabora cu administraţia, politicienii fiind astfel obligaţi să ia decizii în conformitate cu concluziile unor studii de analiză sau prognoza făcute de policy makers, nu după cum cred ei că este mai bine. Sistemul permite continuitatea programelor prin menţinerea structurii de specialişti şi înlocuirea periodică a politicienilor de la conducere prin sitemul democratic. (în paranteza fie spus, munca de decident politic este extrem de solicitantă şi nimeni nu rezistă prea mult timp fără a fi afectat).

Dacă sistemul nu se va aplică cu luciditate în urmatoarea periodă, tot exerciţiul democratic va conduce la schimbarea întregului set de politicieni căci, vorba ceea, asemănarea dintre politicieni şi sosete este că trebuie schimbaţi cu o anumită frecvenţă şi din aceleaşi cauze.
În acest caz, cei care vor veni pe această poziţie vor trebui să respecte şi alte valori decât cele enumerate şi anume: corectitudine decizională, expertiză politică, corectitudine în aplicare, capacitate de proiectare şi modelare a realităţii, profesionalism, respect faţă de experienţa altora, studii înalte de specialitate, calităţi organizatorice, calităţi inovative, atitudine etică faţă de mediul natural sau social, performanţă profesională şi altele.

La întrebarea: de unde să luam aceşti conducători perfecţi pentru interesul naţional? – răspunsul îl avem deseori în faţa ochilor: aproximativ 300.000 de tineri români au facut studii înalte în străinătate, cam 50.000 din ei se află înca la studii, iar mulţi dintre aceştia s-ar întoarce în ţară daca ar fi solicitaţi. Cei mai mulţi dintre ei sunt crescuţi şi şcoliţi în spiritul acestor valori, căci lumea în care s-au dezvoltat se hrăneşte din ele. Există şi în ţară oameni care au aceleaşi calităţi şi respectă aceleaşi valori. Nu au avut însă loc de oportuniştii politici care ne-au adus la momentul actual de criză.

Niciun imperiu nu a dăinuit veşnic. Contradicţiile interne şi crizele le-au măcinat şi le-au făcut să dispară. Niciun popor nu a rezistat în istorie fără să-şi schimbe principiile şi fără să-şi îmbunătăţeasca permanent valorile proprii. Nici noi nu facem excepţie de la această regulă.
Încotro se va duce mişcarea democratică de intervenţie actuală? Sunt doua direcţii evidente: crearea de locuri de munca, unde fiecare român să-şi poată aduce contribuţia socială, şi retehnologizarea ţării. Din acest punct de vedere am ajuns din nou la un decalaj enorm faţă de ţările rezistente la criza economică. Ambele direcţii conduc la cultul muncii, al calităţii lucrului bine făcut, al mândriei profesionale, al protecţiei sociale şi de mediu, la conservarea valorilor şi la oprirea risipei. Adică a sosit vremea schimbării.

P.S. Dacă aruncăm o scurtă privire pe MODELUL DE ŢARĂ vom constata că mecanismele de intervenţie, de supraveghere şi modernizare sunt simetrice faţă cu cele de calitate şi bună guvernare. Din punctul de vedere al Modelului de Ţară, proasta guvernare se echilibrează prin mecanismele de intervenţie, supraveghere şi modernizare. Direcţiile de acţiune, conform modelului, se duc către retehnologizare şi dezvoltarea de locuri de muncă din statul-bussiness, pe diversele direcţii ale acestuia.

Ca să se întâmple aceasta, trebuie să se aibă în vedere că realizarea retehnologizării se poate face prin tehnologii şi comportamente neinvazive, iar crearea locurilor de muncă din statul-bussiness se poate face prin mecanisme de management în timp real. Cu alte cuvinte, răspunzi din timp la problemele apărute, nu le laşi să se adune pâna când devin toxice; iar în cadrul tehnologiilor şi comportamentelor neinvazive, ai grijă să păstrezi echilibrele naturale sau sociale fără să te apuci să vinzi toate rezervele rămase şi fără să distrugi speranţele oamenilor în efortul tău de a schimba ceva pe viitor.

Aceste lucruri de bun simţ politic, chiar dacă nu trec prin mintea obtuză şi nepricepută a celor ce ne conduc la dezastru, pot fi uşor « scanate » de modelul de ţară, care poate gândi în locul guvernanţilor. Aceştia din urma trebuie măcar să ştie să citească.
Reacţia de revoltă a populaţiei se constituie în speranţa reală că poporul român este înca destul de plin de vitalitate şi de sănătos pentru a găsi o cale de ieşire din această criză. Moartea unui popor (sau a unei fiinţe) se face după parcurgerea mai multor etape: revolta contra bolii, speranţa de vindecare, apatia şi împăcarea cu destinul. După impăcarea cu destinul vine moartea. Atâta vreme cât avem în noi această revoltă, avem şi forţa de vindecare.