Una dintre marile probleme ale momentului actual este generată de o imprecisă înţelegere a structuruii şi a rolului statului în societatea modernă. Ca să înţelegem aceasta, este nevoie să avem o viziune istorică asupra evoluţiei în timp a statului.

Primele forme de guvernare de tip tribal cuprindeau trei direcţii şi trei tipologii umane: direcţia acţiunii de tip militar, care cerea un lider carismatic, capabil să însufleţească oameniii; direcţia rezolvării problemelor legate de spiritualitatea locală, care impunea un lider organizatoric, capabil să organizeze viaţa socială a oamenilor; direcţia asigurării hranei şi a conditiiolr de trai – lider tehnic, capabil să asigure generarea de activităţi care ţineau de asigurarea hranei şi supravieţuirea fizică.

Acest tipde stat de stat “tricefal” datează din vremea paleoliticului, fiind completat ulterior, în neolitic, de încă trei funcţii, mai elastice: funcţia de negociator - ce completează si se opune funcţiei războinice, funcţia de făuritor de unelte - ce completeaza şi se opune funcţiei celui care asigura hrana, şi funcţia de educare şi creşterea nivelului de conştiinţă şi emancipare - ce completează şi se opune funcţiei organizatorului.

Această structură mai elastică a permis apariţia şi dezvoltarea statului modern. Exercitarea funcţiilor specifice a creat însă, în permanenţă, coliziuni între atribuţiile structurii, coliziuni ce au fost semnalate încă de pe vremea lui Platon. Puterea – căutata în primul rând de structura războincă - şi averea – căutată de structura tehnică de producţie - au avut tendinţa de a diminua rolul implicării sociale (reclamat de structura organizatorică), al competenţei (cerut de structura de emancipare), al responsabilităţii (cerut de structura de negociere) şi al calităţii - cerut de structura făuritoare de unelte.

Epoca modernă, în statele cu structură echilibrată, a introdus necesitatea dialogului, asumarea delegării de funcţionalitate, descentralizarea activităţilor statului clasic de tip centralist, introducerea feedback-ului în relaţiile dintre structuri, partajarea deciziilor prin consultare publică, precum şi alte mecanisme care permit statului, modelat în neolitic şi actualizat prin diferenţierea fiecărei funcţii, să aibă o funcţionare mai bună.

Această funcţionare se bazează atât pe structura piramindală clasică, cât şi pe structura reţelelor de competenţă, create pe diverse domenii (şi între domenii) şi aplicate, prin programe specifice, tuturor domeniilor de interes.

Strucutra piramidală este necesar să se mentină deoarece asigură, potenţial, urmatoarele: viteza de interventie, acumulări de fonduri necesare intervenţiilor în regim de urgenţă, o reţea umană cu un anumit grad de specializare, care poate lucra pentru crearea unei viziuni de dezvoltare şi poate menţine continuitatea programelor.

Instrumentul principal, pe care structurile piramidale statale pot realiza aceste obiective, este banul ca simbol al statului. Acesta are putere atâta timp cât oamenii au încredere în structurile piramidale. În societăţile moderne, toate aceste atribuţii sunt preluate şi de societatea civilă, mai ales în epoca modernă, cu ajutorul tehnologiilor IT.

De exemplu, reţeaua de farmacii conectate între ele, care răspund clientului furnizând un anumit medicament, chiar dacă acesta nu se găseşte pe teritoriul lor sau în depozitele proprii. Rezultatul este că, în cel mult 24 de ore, clientul are medicamentul livrat prin poştă către farmacie, sau găseşte specialistul de care are nevoie. Toate acestea se fac fără controlul statului centralizat, datorită existenţei alianţelor profesioniste din domeniul sanitar (breslele) care, de asemenea, sunt inventate în perioade vechi, dar mai târzii decât cele neolitice. Actualizarea acestui tip de structuri sunt acum în înflorire directă cu ajutorul informaticii, ceea ce permite dezvoltarea structurilor de reţea în raport cu statul piramidal.

Avantajul uriaş pe care-l aduc aceste structuri de reţea este că, prin ele, sunt valorificate multe alte tipuri de valori, în afara valorilor monetare care permit intervenţia în timp real şi colaborarea oamenilor în rezolvarea problemelor curente. O descriere sumară a modelului de functionalitate este facuta în MODELUL DE ŢARĂ.