Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

MODELUL DE ŢARĂ versus NKVD

Data publicarii: 25.01.2010 23:57:00

90% din cei care ar citi MODELUL DE ŢARĂ al lui Florian Colceag (de fapt, chiar îl vor citi, pentru că în curând el va fi făcut public) s-ar putea să nu înţeleagă mare lucru. 10% îl vor înţelege. Iar aceşti 10% sunt personalităţi şi factori de decizie de la vârful unor instituţii şi foruri europene şi mondiale. Pentru ceilalţi, vom încerca, împreună cu profesorul, să-l traducem în limbaj comun, printr-o campanie care tocmai a început. În orice caz, acest proiect se bazează pe polarizarea şi activarea TUTUROR competenţelor disponibile şi dispuse să se implice. Vestea bună e că aceste forţe există şi aşteaptă startul. Vestea proastă e că statul român nu mai are niciun cuvânt de spus. Această instituţie şi-a epuizat discursul în cei 20 de ani câţi au trecut de la evenimentele din decembrie 1989. În toţi aceşti ani, statul n-a făcut decât să updateze, într-o formă sălbatică, Directivele NKVD din 1947 (le găsiţi chiar pe această pagină, ceva mai jos). MODELUL DE ŢARĂ este reacţia de rang egal la efectul acestor directive. Vom reveni.

Afisari: 2328
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu
Lazăr Lădariu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Ioan Roșca, Laurian Stănchescu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Dogaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter