Este absolut inutil să afirmăm despre cineva că este sau nu educat. Fiecare supravieţuieşte sau nu, in funcţie de abilităţile, atitudinile, aptitudinele şi cunoştintele pe care le-a acumulat în timp. Astfel, un hoţ poate fi un personaj foarte educat în profesia lui de hoţ, cu un cod social faţă de alţi hoţi, cu studii superioare şi mentorat în puşcărie, etc. El este needucat, poate, către alte activităţi decât cele din branşa lui de hoţi.
Este, de asemenea, extrem de relevant de cercetat ce şcoală are fiecare şi către ce domenii şi-a dezvoltat competenţele specifice. Această şcoală poate fi dată de sistemul de învăţământ formal, de comunitatea în care trăieşte, de stradă, televizor, presă etc. Totdeauna însă această şcoală îşi lasă amprenta asupra personalităţii omului.
De ce aduc vorba despre educaţie, este simplu; ideea este de văzut unde au supt cei care ne-au adus în pragul falimentului, căci şcoala din genele personale, impregnată adanc, la vârstă fragedă, nu se mai şterge, ea formeaza competenţe stabile pe toata viaţa. Sau, cum spune proverbul românesc, “lupul ăşi schimbă părul, dar nu şi năravul”.
Dacă au supt la şcoala de stat, unde au trebuit să tocească şi să păcălească sistemul mimând cunoaşterea, fără a avea însă abilităţi formate de aplicare a acesteia, vom obţine un profil uman pe care îl cunoaştem: să moară capra vecinului, merge şi aşa, timpul trece, leafa merge, etc. sunt clare exemple de comportament indus prin şcoală, iar dacă mulţi dintre managerii noştri sunt ineficienţi, ei au învăţat ineficienţa optimă din şcoală.
Dar dacă au mai suferit şi o şcoală de tip NKVD, atunci cum vor actiona cei ce ne conduc? Puteau învăţa din doctrinele partidului conducător, fără să mai plece din ţară, acesta era sistemul pe vremea aceea. Ei bine, vedem cu ochii proprii, acei absolvenţi aflaţi acum la putere nu văd criza actuală decât în termenii directivelor. Adică nici vorbă de politică de dezvoltare, de investiţie în inovare tehnlogică, de vreun program de antreprenoriat social sau de dezvoltare comunitară! În schimb, multe impozite, taxe iraţionale care sugrumă economia şi sărăcesc populaţia aducând-o la disperare! De fapt, ei nici nu pot gândi în alţi termeni, căci pe harta lor mentală nu există alte reliefuri decât cele însuşite de mult.
Putem noi să aşteptăm mult şi bine să găsim o urmă de raţiune în politicile la zi, nu o vom găsi, căci sărăcia şi dezastrul sunt programate, nu sunt o consecinţă întamplătoare a unor stângăcii. Programarea au făcut-o alţii, din afară, şi funcţionează impecabil, atâta vreme cât cei programaţi sunt la cârma ţării.
Faptul că nu se doreşte ieşirea din criză a ţării este dovedit şi de viteza de melc cu care se discută legea educaţiei, care ar putea schimba paradigma de lucru, astfel încât să permită tinerilor să aibă alte concepţii, mai emancipate, să permită celor 300.000 de tineri cu studii în străinătate, care nu au supt la biberonul comunist, să aibă o contribuţie reală şi benefică la dezvoltarea naţională, folosind expertiza incompetenţilor pentru ieşirea din criză a României.
Ne mirăm din nou că „nu există voinţă politica”. Ba exista voinţă, dar nu in direcţia dorită de noi, ci in direcţia opusă! O voinţă direcţionată în beneficiul celor cu şcoala vieţii făcută ca la hoţi şi intraţi apoi în politică.
Ne mirăm de ce avem cele mai stupide emisiuni de televiziune, fără miez, fără mesaj, fără speranţă... Păi este simplu de constatat: poporul nu trebuie să aibă speranţă! El trebuie să dispere, să plece, să lase acest pământ binecuvantat cui dă mai mult.
Ne mirăm de ce filmele tv sunt pline de violenţă şi de sexualitate. Păi, iarăşi răspunsul este simplu: tinerii trebuie să aibă disponibilitatea spre violenţă şi sex cât cuprinde, altfel ar fi posibil să nu devină mercenari sau prostituate pentru orice ocupant.
Acesta este consecinţa nepăsării şi vânzării la care au subscris intelectualii din aşa-numita societate civilă. S-au dat de partea unor partide politice, au luat câteva firimituri şi au uitat că sunt parte a unui popor umilit, sărăcit, prostit cu buna ştiinţă şi rea voinţă.
Suntem în ultimul ceas. Mai avem puţin până când vom cumpăra hrana pe cartelă (căci există deja criză alimentară), avem dezechilibre economice atât de grave încât nu ne mai putem gestiona viitorul. Este nu doar ceasul al 12-lea, ci ultimul minut din ceasul al 12-lea! Politicienii stau liniştiţi, căci mai au ceva de vândut: ceva bogăţii naturale, ceva mercenari, ceva prostituate, droguri, arme, o ţară, etc.
Acesta e viitorul pe care visam să-l aibă copiii noştri?