Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Traian Vuia, celebrat în Franta

Data publicarii: 19.03.2016 00:31:00

 

Data de 18 martie 2016 marchează împlinirea a 110 ani de la efectuarea primului zbor mecanic din lume (adică primul zbor al unui aparat mai greu decât aerul, care a decolat cu mijloace proprii de la bord), realizat de Traian Vuia la Montesson, în apropiere de Paris, la 18 martie 2006.

 

Cu această ocazie, la Montesson, în prezența primarului orașului și ambasadorului României la Paris, s-a desfășurat, în Piața „Traian Vuia” (piața centrală a orașului), un eveniment dedicat pionierului aviației mondiale - Traian Vuia. S-au ținut discursuri care au reliefat importanța zborului efectuat de Vuia la Montesson în 18.03.1906. Au fost depuse jerbe de flori la placa comemorativă adusă de un grup de aviatori entuziaști si fixată in 2006, în fosta Piață Pablo Picaso, redenumită,  în anul 1999, de primăria din Montesson, in piața „Traian Vuia”. Mai există o placă comemorativă, chiar pe zidul frontal al Primăriei din Montesson, încă din 1979. La eveniment a participat, câteva zeci de oameni, printre care mulți elevi de la Liceul Pablo Picasso din localitate. Din delegația română au făcut parte Dumitru Prunariu și Aleodor Frâncu (fostul șef al Romatsa ) precum și, din partea Ministerului Transporturilor, Constantin Voicu, consilier superior în cadrul Direcției Transport Aerian (foto).

 

.

 

Există așadar, în Franța, la Montesson, o piață care se numește „Traian Vuia”. Există așadar, în Franța, și o zi în care marele pionier al aviației, Traian Vuia, este celebrat. Nu a fost însă de la început așa. Meritul existenței primei plăci comemorative (cea din 1979), a Pieței Traian Vuia și a acestei zile în calendarul istoric al Franței i se datorează exclusiv lui Alexandru Danielopol, unul dintre cei mai străluciți juriști pe care i-a dat poporul român (decedat în februarie 2009). 

 

Despre repunerea lui Traian Vuia în drepturile sale istorice a relatat chiar Alexandru Danielopol, într-un remarcabil interviu acordat, în 2004, în Franța, la Château-Thierry, lui Liviu Vălenaș. Am extras din acest interviu următoarele fragmente: 

 

„În 1974, când am sosit în Franţa, scandalizat oarecum cã de Traian Vuia nu se mai vorbea, am cerut permisiunea sã pun o placã pe primãria din Montesson, acolo unde, la 18 martie 1906, a decolat avionul lui Vuia. Iar acest lucru se putea susţine!

 

Avionul a fost creat în etape, de mai mulţi oameni geniali. Aerodinamica avionul îi aparţine, fãrã nici o discuţie, lui Clément Ader, de la care vine şi numele de "avion". Categoric inventatorul avionului este francezul Clément Ader, în 1897. A doua etapã este plutirea avionului, adicã zborul propriu-zis, iar aici de asemenea lucrurile sunt clare: fraţii Wright au zburat pentru prima datã, în Statele Unite, în 1903. Însã ei s-au catapultat cu ajutorul unei catapulte mecanice acţionatã de o greutate.

 

Fraţii Wright s-au stabilit apoi în Franţa şi au continuat încercãrile, armata francezã fiind deosebit de interesatã de avionul lor. Însã era o problemã: avionul lor nu putea decola singur, avea nevoie de o catapultã, ceea ce însemna, evident, o limitare drasticã a aviaţiei, obligatã la instalaţii complicate care sã permitã catapultarea avioanelor în aer.

 

Cum am mai spus, toţi specialiştii sunt de acord cã aviaţia nu s-a nãscut dintr-o singurã "rãsuflare", s-a nãscut din mai multe "rãsuflãri". Iar una din ultimele „rãsuflãri" era decolarea cu mijloace proprii de la bord, fãrã ajutorul unei catapulte. O chestiune esenţialã: se poate imagina, astãzi, aviaţia funcţionând cu ajutorul catapultelor? Ne putem imagina, de exemplu, un Jumbo Jet, adicã un Boeing 747, catapultat, cu pasageri cu tot, de pe un aeroport? Şi ce catapultã uriaşã ar trebui construitã? O aberaţie!

 

Traian Vuia venise la Paris pentru studii, nu fusese trimis însã ca sã contruiascã un avion, iar de aici au început şi necazurile lui financiare. Cu toate acestea, la începutul anului 1903 avea gata proiectul sãu de "aeroplan-automobil", însã la 16 februarie 1903 Academia Francezã i-a respins proiectul, iar Aeroclubul Franţei s-a dezinteresat total de Vuia. Dacã ar fi obţinut sprijinul acestor instituţii, inclusiv financiar, Vuia ar fi decolat cu avionul sãu înaintea fraţilor Wright, cu alte cuvinte s-ar fi eliminat o etapã, absolut inutilã, din istoria aviaţiei, etapa catapultei!

 

 

Sãrac, lipsit de mijloace, Vuia s-a mulţumit cã cel puţin i s-a acordat dreptul sã facã încercãri cu avionul sãu, construit pe mãsurã ce fãcea rost de bani, pe terenul de aviaţie de la Issy les Moulineaux de lângã Paris. În 1904, Aeroclubul Franţei a venit cu o nouã legislaţie privind zborurile, spunând cã este o diferenţã între "saltul de purice" şi un zbor propriu-zis, adicã pe o distanţã de cel puţin 100 de metri... Iar aceastã performanţã, tot în 1906, dar dupã Vuia, a aparţinut brazilianului Santos Dumont. Traian Vuia a fãcut mai multe încercãri, însã nu a putut zbura mai mult de 80 metri. Din acest motiv a fost ignorat de toatã lumea.

 

Eu am un document din "L' Aérophile", revista de înregistrare a tuturor performanţelor aviatice din Franţa, unde se spune, printre altele, de Vuia: "(...) a fãcut o nouã încercare, dar a fost deja uitat"...  Iar revista este din 1906! Cu alte cuvinte, Vuia a fost uitat încã din 1906, imediat dupã zborul lui Santos Dumont! A fost scos din cãrţi şi din mintea oamenilor.

 

Iar românii, ca proştii, au fãcut o greşealã capitalã: au scris despre Traian Vuia numai în româneşte! Au gândit exact ca Ceauşescu, care nu cunoaştea decât o singurã limbã, româna. Îmi amintesc de vizitele pe care le fãcea Petru Groza nouã, când era invitat de tatãl meu sã ia masa la noi. Fac o parantezã, eram prieteni cu familia Groza de foarte mult timp, pe când nimeni nu bãnuia ce carierã politicã de stânga va face. Groza era însã prieten bun şi cu Gheorghe Gheorghiu-Dej. Odatã cãlãtoreau cu avionul spre Moscova, iar zborul dura mai multe ore căci, pe vremea aceea, conducerea statului român poseda doar avioane de pasageri cu motoare cu piston, model sovietic, care nu depãşeau 250 de km pe orã. Deci aveau timp sã discute berechet pânã la Moscova. La un moment dat Dej, lãudând avionul sovietic cu care cãlãtoreau, a început sã vorbeascã despre "pionierii" ruşi ai aviaţiei mondiale. Groza l-a întrerupt imediat şi i-a spus: "Ascultã Ghiţã, ştii cât ţin eu la tine, dar acum spui nişte prostii. Trebuie sã ştii cã noi, românii, am inventat aviaţia, nu ruşii!" Şi i-a povestit de Vuia şi de Vlaicu, poate (asta nu mai ştiu) şi de Coandã. Dej a ascultat cu atenţie, nu era de altfel deloc prost, şi de atunci s-a vorbit din ce în ce mai rar în România de "pionierii" ruşi ai aviaţiei mondiale. Din contrã, Dej a dat luminã verde ca sã fie popularizaţi Traian Vuia şi Aurel Vlaicu şi astfel a apãrut şi voluminosul tom al lui Gheorghe Lipovan despre Vuia.

  

Toate acestea m-au încurajat sã intervin pe lângã Aeroclubul Franţei ca sã se punã o placã comemorativã la Montesson, în amintirea primului zbor mecanic din lume, iar acest lucru mi s-a aprobat în 1977, cu condiţia sã pun placa pe socoteala mea. Iar eu, venit de numai trei ani din România comunistã, nu aveam banii necesari. Nici un român din Franţa nu a vrut sã mã ajute, noroc cu George Ciorãnescu şi cu alţi români inimoşi din Germania.

 

În 1999 am reuşit ceva mai mult: schimbarea denumirii pieţii centrale din Montesson din "Piaţa Picasso" în "Piaţa Traian Vuia"! La ceremonie urma sã participe chiar ministrul de externe al Franţei Hubert Vedrine (ce onoare pentru România!), care a confirmat participarea. Dar, stupoare, România a trimis doar un umil subsecretar de stat, nici mãcar secretar de stat, un anume Frâncu. Și faţã de aceastã gravã încãlcare a protocolului diplomatic, reacţia Franţei a fost pe mãsurã: Hubert Vedrine nu a luat parte la ceremonia de la Montesson... Aşa suntem noi, românii, nu numai proşti, dar şi teribil de meschini când este vorba de marile noastre personalitãţi: noi nu vrem sã le recunoaştem meritele, aşteptãm ca strãinii sã facã acest lucru. Pãcat, mare pãcat, pentru cã acest popor a dat mari, foarte mari personalitãţi de valoare universalã. Şi va mai da!”

 

 

Alexandru Danielopol este cel care a pus bazele juridice ale companiei aeriene TAROM și a elaborat primul cod aerian român (1953), al treilea din lume, care s-a bucurat de o unanimă recunoaștere internatională, începând, totodată, o inverșunată activitate de popularizare a pionierilor aviației românești.

 

În 1974, urmându-și soția, se stabilește în Franța, unde își continuă demersurile pentru recunoașterea rolului de pionierat al «icarilor» români. Ca urmare a eforturilor personale depuse de-a lungul mai multor ani, reușeste recunoașterea și consacrarea lui Traian Vuia ca pionier al aviației mondiale, așează plăci comemorative în acest sens la Issy les Moulineaux, Montesson și Garches, militează pentru recunoașterea contribuțiilor lui Aurel Vlaicu și ale lui Henri Coanda în istoria aviației etc. De asemenea, la Muzeul Armatei Franceze (Domul Invalizilor), constatând omisiunea României în spațiul consacrat participanților la cel de-al doilea război mondial, intervine energic pe lângă directorul acestuia și la rabinul-șef al Parisului pentru corectarea erorii și menționarea țării noastre alături de celelalte țări beligerante.


Urmare a prodigioasei activități desfășurate, Alexandru Danielopol ajunge să fie ales vicepreședinte al Comisiei de Istorie a Aeroclubului Franței, cel mai vechi din lume, membru a numeroase societăți străine și românești și să primească o serie de medalii și diplome de onoare. La 8 septembrie 2006 îi este conferit ordinul «Serviciul credincios», în grad de cavaler.

 

Alexandru Danielopol n-a încetat niciodată să-și iubească țara, chiar și după ce a părăsit-o și s-a stabilit în Franța. În ultimii ani de viață, dorul de țară l-a măcinat mai mult ca niciodată, acesta afirmând în nenumărate rânduri ca și-ar dori să o revadă înainte de a muri. Dorință care i-a fost îndeplinită la sfârșitul anului 2008, când, ca invitat special la Congresul Spiritualității Românești de la Alba Iulia, a făcut un ultim drum în țară. Revenit la Paris, povestea cu patos despre tot ce a revăzut după atâția ani de exil, exprimându-și dorința de a fi înmormântat și a rămâne definitiv în țară după moartea sa. Ultimă dorință care, datorită opoziției familiei, n-a mai putut sa-i fie îndeplinită. 

 

Bibliografie: Revista AGERO, Neodacii.com

 

Afisari: 2748
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter