
„Cred cu tărie că binele unei națiuni nu trebuie să însemne răul alteia”
Laurențiu Constantin Rebega (n. 20 februarie 1976, Vălenii de Munte, Județul Prahova, România) este un politician român, membru al Parlamentului European din 2014.
În Parlamentul European, Laurențiu Rebega este membru al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) și al Comisiei pentru Petiții (PETI) și membru supleant în Comisia pentru Afaceri Externe (AFET), Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) și Comisia pentru Dezvoltare regională (REGI). De asemenea, el face parte din Delegația la Comisia Parlamentară mixtă UE- Turcia. Din 2015, acesta a devenit vicepreședinte al grupului politic Europa Națiunilor și Libertății (ENL).
Laurențiu Rebega a urmat între anii 1999 și 2004 cursurile facultății de Zootehnie din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București.
S-a implicat într-o serie de activități studențești, de reprezentare și organizare. A fost reprezentantul Ligii Studenților din USAMV București, președinte al Asociației Sportive Agronomia și director de redacție la ziarul “Impact Studențesc”. În anul 2003, a urmat cursul Young Farmers, oferit de Grindsted Agricultural College din Danemarca. După obținerea diplomei de licență în cadrul USAMV București, s-a întors la Grindsted Agricultural College unde, în perioada 2004-2006, a obținut diploma Junior Leader în Agricultural Business. În cadrul acestui program a studiat și realizat proiecte în domeniul managementului agricol.
În perioada 2007-2009 a fost masterand al USAMV București unde s-a specializat în Management și Dezvoltare Rurală. Între 2009 și 2011, a absolvit și cursurile programului de masterat din cadrul Academiei de Științe Economice din București, România, specializarea Managementul Proiectelor de Dezvoltare Rurală și Regională. În 2012, a urmat și cursurile Institutului Diplomatic Român (specializarea Politică Externă și Diplomație). În prezent, urmează cursurile programului de masterat cu specializarea Politică Internațională (Internațional Politics, în limbă engleză) oferit de Centrul European pentru Cercetări Internaționale și Strategice din Bruxelles, Belgia.
În perioada 2004-2006 a lucrat ca inginer agronom practicant în Danemarca. După revenirea în România, a lucrat ca inginer agronom la ISPIF (Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Îmbunătățiri Funciare) București, expert în logistică la ADT Projekt, director de producție la societatea JD Agro Cocora, Manager General pentru SC SEMINA SA și consultant la departamentul pentru Agricultură din cadrul SDC Agro Seed SRL.
În anul 2010 și-a început cariera politică în cadrul Partidului Conservator (PC), ulterior devenind și președinte al filialei județene a PC Prahova. În iunie 2012, la alegerilor locale, Laurențiu Rebega a obținut mandatul de consilier județean, fiind ales vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova. În 2014, a devenit vicepreședinte al PC la nivel național și coordonator al Departamentului pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală. În mai 2014, a candidat pe listele alianței PSD-PC-UNPR la alegerile europarlamentare și a obținut un mandat în cadrul Parlamentului European.
În urma alegerilor pentru Parlamentul European, Laurențiu Rebega a devenit, la 38 de ani, unul dintre cei 32 de europarlamentari ai României. Până în iunie 2015, a fost membru al Grupului S&D (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European). În perioada iunie 2014-iunie 2015, a fost membru cu drepturi depline în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI), Comisia pentru Petiții (PETI) și membru supleant în Comisia pentru Pescuit (PECH) și membru al Delegației la comitetele parlamentare de cooperare UE-Armenia și UE-Azerbaijan și la Comitetul Parlamentar de Asociere UE-Georgia.
În ianuarie 2015 a demisionat din PC și a devenit europarlamentar independent. În iunie 2015, a plecat din grupul politic S&D și s-a alăturat unui nou grup politic, Europa Națiunilor și Libertății (Europe des Nations et Libertés/ Europe of Nations and Freedoms), fiind singurul deputat român din acest grup care număra 39 de europarlamentari din 9 state (Austria, Belgia, Franța, Germania, Italia, Olanda, Polonia, România și UK). În 2015, a devenit membru supleant în Comisia pentru Afaceri Externe (AFET), Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) și Comisia pentru Dezvoltare regională (REGI). De asemenea, face parte din Delegația la Comisia Parlamentară mixtă UE- Turcia.
Pe pagina personală, Laurențiu Rebega afirmă că întreaga sa activitate susține ideologic și participativ apărarea libertăților individuale, a suveranității naționale și protejarea libertății de exprimare în toate formele. Prin apartenența la grupul politic ENL (de orientare naționalistă), Laurențiu Rebega și-a exprimat încă o data patriotismul și loialitatea necondiționată pentru valorile națiunii române și principiile statului unitar român:
„Cred cu tărie că binele unei națiuni nu trebuie să însemne răul alteia, fapt pentru care convingerile mele patriotice și naționaliste vor fi prezente în fiecare dintre acțiunile mele politice. Voi apăra idealurile naționale, istoria, tradițiile, religia creștină și obiceiurile moștenite, participând activ la recunoașterea valorilor române în planul civilizației europene și globale. Sunt și voi rămâne continuatorul de drept al năzuințelor revoluțiilor române de la 1848, de unitate teritorială, al spiritului de emancipare și afirmare a Națiunii Române întru dreptate și concordie națională”.