Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

PR-ul bunului Dumnezeu

Data publicarii: 05.02.2010 00:41:00

 

L-am cunoscut pe Tudor Gheorghe în anul

 

în care am descoperit că există Dumnezeu.

 

 

 

Anumite întâlniri se întâmplă în momente cruciale ale destinului. Şi când spun asta mă gândesc la întâlnirea cu un om, cu o idee sau cu un sunet anume. În 1976 mi s-a năzărit că lumea trebuie schimbată. Terminasem Liceul Militar şi eram elev într-o şcoală de ofiţeri. Împreună cu alţi nebuni ai spaţiului cazon, am declanşat un fel de mişcare artistică pe care o numeam, cu trufie juvenilă, “spaţiul de dincolo de esenţe”. Ca să ne punem în operă nebunia, trebuia să părăsim armata. Dar cum acest lucru nu se putea, fără plata şcolarizării, decât pe motive medicale, am hotărât să ne “îmbolnăvim”, pe rând. Eu am decis să mă intoxic cu antideprin, un medicament care, luat în cantităţi mari, producea crize asemănătoare cu epilepsia.

 

Aşa am ajuns la secţia neuro a Spitalului Militar din Sibiu. Aici am citit, pentru prima dată, Biblia şi l-am descoperit pe Dumnezeu. Am fost clasat medical, după 11 săptămâni de spitalizare, cu un diagnostic dat de medici la plezneală, ca să scape de mine: distonie neuro-vegetativă, sindrom nevrotic prelungit, crize funcţionale… În acelaşi an, la un chef cu bancuri politice, filosofie de doi lei şi mult zaibăr, am ascultat pentru prima dată o melodie de Tudor Gheorghe.
 

ŞOCUL. Un prieten pe nume Florin Fumureanu îi ştia aproape toate cântecele şi le cânta tuturor celor care considera el că merită. Era muzica de elită a chefurilor noastre de “artişti”. În seara aceea, şocul întâlnirii cu muzica lui Tudor Gheorghe, deşi cântată cu gura altuia, a fost zdrobitor asupra tuturor cunoştinţelor şi trăirilor mele muzicale de până atunci. Nu-mi mai trebuia nici Pink Floyd, nici Queen, nici Deep Purple, nici Huriah Heep. Descoperisem o altfel de muzică, de o atât de frumoasă şi pură simplitate, încât mă făcea să mă ruşinez de dogmatismul meu juvenil, înzorzonat cu lecturi sofisticate şi muzici la modă.
 

AMINTIRILE. De fapt, nu descopeream nimic. Îmi reaminteam doar, de lucruri pierdute prin văgăunile memoriei: de satul natal, Bărăşti, pe care-l părăsisem la şapte ani, de bunicul meu, Manega, care iubea caii şi pădurile şi care mi-a dat prima lecţie de călărie, urcându-mă pe o iapă fără şa şi căpăstru, de vâlceaua cu flori şi fluturi care despărţea casa noastră de cimitir, de Balta lu’ Căluianu, unde mă duceam cu gâştele, de Măgura lu’ Trancă, de Dealu lu’ Gâlcă, de prispa bunicii după mamă, unde dormeam pe cergă în nopţile de vară, de şerpii pe care, în inconştienţa mea de copil, îi prindeam cu un crăcan şi le smulgeam dinţii cu batista, ca să nu mai muşte...
 

REÎNTALNIREA. M-a podidit brusc un dor năprasnic de toate acestea şi m-am dus să le revăd... Le-am găsit mici şi părăginite, ca nişte jucării stricate peste care crescuseră buruienile. Satul degenerase, părăsit de bărbaţi mai întâi, apoi de copiii mutaţi la oraş. Rămăseseră bătrânii, câţiva adulţi, un popă curvar şi femeile. Cele mai multe dintre ele căzuseră în patima beţiei. Am plâns în hohote în faţa fostei case părinteşti, care arăta ca o babă sulemenită. Noii proprietari o refăcuseră şi o vopsiseră. Satul copilăriei mele murise, acoperit de ruşinea timpurilor noi. L-am regăsit intact, mereu şi mereu, în cântecele lui Tudor Gheorghe, pe care, de atunci, l-am purtat tot timpul cu mine. Atât în drumurile mele prin lume, cât şi în drumurile căutării de Dumnezeu. Căci, am uitat să spun, cei care-mi dăduseră Biblia erau adventişti. De atunci, timp de 13 ani, l-am căutat pe Dumnezeu prin toate bisericile care şi-l revendicau, pentru a-l descoperi, în cele din urmă, în ortodoxia strămoşească. Mă împiedicase să-l caut unde trebuie ticăloşia popilor noştri...
 

OBSESIA. În toate aceste căutări, m-a însoţit peste tot muzica lui Tudor Gheorghe, ca o obsesie dureroasă şi vindecătoare în acelaşi timp. De câte ori mi-era dor de mine, puneam o placă la pick-up-ul uzat, cu un singur difuzor, singurul pe care mi-l puteam permite la vremea aceea. Nu mi-am dat seama, decât târziu, că această muzică însoţitoare de destin nu era întâmplătoare în viaţa mea, aşa cum nu întâmplător a fost momentul întâlnirii. Poate - cine ştie? – dacă alta ar fi fost conjunctura, dacă altfel s-ar fi potrivit lucrurile, nimic n-ar mai fi fost din ceea ce este iar această sudură a sufletului meu de cântecele lui Tudor Gheorghe nu s-ar fi produs.
 

ŞANSA. Visul utopic din adolescenţă, “spaţiul de dincolo de esenţe”, s-a stins repede, mai întâi din cauza oboselii de a lupta în gol, apoi graţie intervenţiei Securităţii. După ce ne-am împrăştiat care încotro prin ţară, toţi cei care făcuserăm parte din “conjuraţie” am fost chemaţi pe rând, să dăm declaraţii, să recunoaştem. Spre uluirea lor, am recunoscut cu toţii, căci n-aveam ce ascunde. Cu excepţia unuia singur care, aveam să aflu mai târziu, nu a fost chemat la interogatorii. Era informatorul grupului.
N-aş mai putea, cu mintea de acum, să încerc să schimb lumea împodobind-o cu flori abstracte culese din “spaţiul de dincolo de esenţe”. Dar nici nu-mi pare rău. Mai mult, îi sunt recunoscător sorţii că mi-a dat această şansă. Căci, dacă nu încerci la 20 de ani să-ţi pui în practică utopiile, când să mai încerci? Cu atât mai mult cu cât, tot atunci, m-am întâlnit cu Tudor Gheorghe, PR-ul bunului Dumnezeu, şi am descoperit muzica sa. Dar oare am descoperit-o eu, sau mă aştepta ea, la cotitură?
 

Afisari: 1764
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 
Nume: heeHLhPW3ao (Jul, Mon 13, 2015 / 03:44)
Thank you, rama! I am glad you enjoyed. There are coommn roots for the folk art in the whole world! I found the video on YouTube. Surely I've seen most of the places:) I'm a long time traveller!
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter