Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Teatrele de operă, între aria disperării şi turismul meloman

Data publicarii: 03.11.2010 19:53:00

Problema supravieţuirii instituţiilor de spectacol în perioada de criză poate fi abordată pornind de la numărul spectatorilor pe care reuşesc să-i adune în sală. Deşi trăiesc sub iminenţa proiectului de hotărâre guvernamentală privind reorganizarea unor instituţii subordonate Ministerului Culturii (ceea ce ar însemna reducerea schemei de personal cu 60 de oameni), operele subordonate acestui minister „supravieţuiesc bine” şi speră ca acea hotărâre să nu se materializeze.


În România există, în acest moment, nouă teatre de operă, cinci subordonate Ministerului Culturii (Opera Naţională din Bucureşti, Opera Naţională Română din Timişoara, Opera Naţională Română din Iaşi, Opera Naţională Română din Cluj-Napoca, Opera Maghiară din Cluj-Napoca) şi patru subordonate primăriilor sau consiliilor judeţene (Teatrul Liric „Elena Teodorini” din Craiova, Tea¬trul Muzical „Nae Leonard” din Galaţi, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa şi Opera din Braşov).

 

 

Opera din Timişoara, pe jumătate plină


„Nu ne-ar rămâne decât să desfiinţăm cultura şi să renunţăm la iden¬titate”, ne-a spus Florin Brânzei, asistent manager la Opera din Timişoara, referindu-se la proiectul de hotărâre guvernamentală. Instituţiile bugetate de Ministerul Culturii sunt totuşi mai protejate decât cele care ţin de primării, consilii judeţene sau consilii locale, unde lipsa spectatorilor devine o ameninţare. Opera din Timişoara are aproape 700 de locuri, cu o acoperire medie de 350-400 de spectatori/reprezentaţie, susţine două-trei spectacole pe săptămână, iar numărul posturilor din schemă este de 277. Opera Naţională din Bucureşti are un număr mai mare de locuri (950) şi o prezenţă a publicului de 83% pe reprezentaţie, la un regim de 6-7 spectacole pe săptămână. Schema de funcţionare cuprinde 631 de angajaţi.

 

 

Dezastrul de la „Oleg Danovski”


Situaţia celorlalte opere naţio¬nale este în mare aceeaşi. Lucrurile sunt mai complicate la cele patru teatre de operă din custodia primăriilor şi consiliilor (judeţene sau locale), iar situaţia cea mai dramatică o are Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa. Daniela Vlădescu, directorul acestei instituţii, se confruntă cu o situaţie disperată. După ce, în vara trecută, sub pretextul aplicării Ordonanţei de Urgenţă 63/2010, preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, desfiinţase Opera şi Muzeul de Artă Constanţa, situaţia s-a redresat parţial, prin faptul că prefectul judeţului, Claudiu Palaz, a dat în judecată Consiliul Judeţean. În acest moment, Opera din Constanţa are 140 de angajaţi (din 240, câţi fuseseră până atunci), din care 10 sunt solişti. Între timp, Daniela Vlădescu a cerut Ministerului Culturii să preia instituţia. Kelemen Hunor şi-a dat acordul şi a susţinut acest transfer, dar demersul nu s-a finalizat încă. S-a mai întâmplat ceva: bugetul Operei din Constanţa este acordat de Guvern, dar e distribuit de Consiliul Judeţean, care este ordonator de credite. În momentul în care Nicuşor Constantinescu a închis Opera din Constanţa (pe 15 iulie), banii pentru instituţie (30 de miliarde de lei vechi) au fost direcţionaţi către Fundaţia Culturală „Fantazio”, al cărei preşedinte este Cristian Zgabercea. Dându-şi acordul pentru preluarea Operei, Ministerul Culturii a cerut Consiliului Judeţean înapoi banii necheltuiţi, aşa că în acest moment situaţia este încurcată. Teatrul nu mai aparţine nici de Consiliul Judeţean (decât pe hârtie), dar nici (încă) Ministerului Culturii. De săptămâna trecută au intrat în şomaj cei 100 de angajaţi disponibilizaţi în vară. „Poate că am merita tratamentul ăsta, dacă Opera ar fi o instituţie fără spectatori, spune directoarea Daniela Vlădescu. Or, nu este deloc aşa. Opera din Conntanţa avea o medie de 300 de spectatori pe reprezentaţie, într-o sală cu 400 de locuri. Este principala instituţie din judeţ care aduce spectatori plătitori, chiar dacă preţul biletului este mai mic decât în Bucureşti - între 10 şi 25 de lei”.

 

 

Creştere de 600% la Opera din Braşov

 

La extrema cealaltă, cea a performanţei neîngrădite, se află Opera din Braşov. Directorul instituţiei, Cristian Mihăilescu, a reuşit, cu sprijinul primarului George Scripcaru, să nu disponibilizeze pe niciunul din cei 239 de angajaţi ai instituţiei. A fost solist al Operei Romåne pånă în 1992, cånd a dat concurs pentru postul de director al Teatrului Liric din Constanţa. A luat concursul, s-a mutat pe litoral, a transformat teatrul liric în ceea ce este acum (Teatrul de Operă „Oleg Danovski”), a prestat, ca director, regizor şi solist timp de opt ani, a renunţat în plină glorie (din cauza unor presiuni politice) şi s-a mutat la Braşov (în septembrie 2000), unde a luat-o de la capăt. Despre Cristian Mihăilescu se spune că e regizorul pe care, dacă-l laşi vineri în sala de repetiţii, cu faţa la scenă, luni îl găseşti tot acolo.

„Am preluat Teatrul Liric din 27 septembrie 2000 - spune Cristian Mihăilescu. În zece luni a devenit Opera din Braşov. O mică observaţie din care se poate vedea statistic dacă şi ce am realizat în cei 10 ani de când conduc instituţia. În primele nouă luni înainte de venirea mea (1 ianuarie-1 octombrie 2000), teatrul avusese în total 4.900 de spectatori. În primele nouă luni din 2010 sunt 30.000 de spectatori. E o creştere de 600%. Media de spectatori? Era, înainte de venirea mea, de 59 pe reprezentaţie. Acum media este de 350. Iar numărul locurilor în sală este de 350”.

 

Ca să ajungă la performanţa de a juca toate spectacolele cu sala plină, Cristian Mihăilescu a ţinut cont de trei criterii majore: valoarea profesională a colectivului, valoarea în sine a spectacolului şi comunicarea. „Eu nu am ignorat niciodată succesul, spune el, ba chiar l-am urmărit. Succesul e o componentă a valorii şi, mai devreme sau mai târziu, el apare. La Bach a venit după 200 de ani, e adevărat, dar asta s-a întâmplat dintr-o desincronizare a informaţiei. De aceea, pentru mine, comunicarea este vitală. Succesul este o valoare comunicată”.

 

 

Turismul meloman de operă


Strategia succesului e aplicată de directorul-regizor şi la nivelul spectacolelor: „Eu mi-am dat doctoratul în dramaturgie scenică. Ca să ai viziune modernă nu e suficient s-o îmbraci pe Julieta în blugi. Pentru că se întâmplă ca personajul să spună ceva, iar muzica să spună altceva şi atunci se cheamă că cineva minte, şi anume regizorul care nu a putut să armonizeze viziunea sa cu mesajul compozitorului”. În Don Pasquale, de pildă, Cristian Mihăilescu a venit cu o idee „tangentă” la mitul lui Pygmalion şi al Galateei. În opera lui Donizetti, se ştie, este vorba de un bătrân care toată viaţa a dorit să se însoare, dar nu a reuşit pentru că era cusurgiu. Ei, bine, în varianta scenică a lui Mihăilescu, Don Pasquale sfârşeşte prin a se îndrăgosti de o statuie. „Găselniţa”, perfect funcţională şi coerentă cultural, a atras atenţia publicului meloman printr-un filmuleţ de pe Youtube.


Consecinţa tuturor acestor „manevre” scenice şi de marketing a fost aceea că spectacolele sale au devenit obiective turistice pentru mulţi melomani din ţară şi mai ales din străinătate. Care nu vin să vadă doar spectacolele, ci şi repetiţiile. Este cazul recent a nouă danezi care au venit la „Don Pasquale” şi la repetiţiile de la „Faust”. Şi dacă tot au venit, au dat o fugă şi la Bucureşti, să vadă „Traviata” de la Opera Naţională, în montarea sa (care a primit, în urmă cu 11 ani, la premieră, titlul de cel mai bun spectacol de operă din România).
Turismul meloman sau turismul de operă este, de departe, performanţa cea mai spectaculoasă a lui Cristian Mihăilescu. Ea demonstrează, pe nişa muzicală cea mai restrânsă posibil, că produsul cultural nu numai că e vandabil, ci deschide drum altor produse şi servicii. Căci, venind în Braşov ca să schieze sau ca să admire peisajul, câţiva străini au descoperit spectacolele de operă. Semnalându-le în ţara de unde veneau, i-au convins şi pe alţii să vină. Iar aceştia au descoperit, venind la Opera din Braşov, frumuseţea oraşului.

 

 

Sursa: SAPTAMANA FINANCIARA
 

Afisari: 3627
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter