Opinii

Saltul, de la ițari și opincă, la pantaloni și pantofi are origini destul de incerte. Pare a se fi produs în clipa când, sătul să mai muncească pe brânci, spre a fi tot mai sărac, țăranul a descoperit miracolele producției de serie și avantajele relaxante ale negoțului. Însă deplasarea atenției dinspre palmă spre frunte i-a tras pământul de sub picioare. Între talpă și brazdă s-a interpus talpa de talpă. A sufocat ogorul sub asfalturi, nu și-a mai produs singur hrana și a devenit dependent de alții, deci vulnerabil.
citeste tot >>

Am trăit multă vreme împreună, deci pot spune despre unii că sunt țăranii mei. Pe alții i-am cunoscut în timpul freneziilor etnologice din tinerețe, iar ei m-au acceptat pentru că m-au simțit imediat că sunt țăran de-al lor. În plus, față de fiii și fiicele care le duceau neamul, eu nu voiam atunci, după cum nu vreau nici acum, să fiu altceva decât ceea ce sunt. Să devii ceea ce ești. Într-o singură viață, acesta este lucrul cel mai anevoios. De aceea, îmi asum îndrăzneala de a mărturisi ce am învățat fundamental de la țăranii aceia numai ai mei, care s-au dus de mult.
citeste tot >>

Fiindcă pentru foarte mulți dintre noi Bucureștiul a fost sau este încă un El Dorado, capabil să le împlinească idealurile de situare într-un țintar spiritual convenabil și, deseori, singurul lor reper de urbanitate, am tot scris despre straniul și mereu surprinzătorul mod de funcționare al mentalităților pe care acest oraș indefinit le generează. Dar, în primul rând, am încercat să-l aproximez pentru mine însumi, spre a mi-l face mai ușor de suportat. Nu i-am purtat niciodată vreo simpatie specială. Mai întâi, un coleg de facultate, care și-l trăsese în vene o dată cu propria tinerețe, mi l-a povestit cu atâta patimă vreme de patru ani, încât l-am decretat a fi o destinație ce trebuie neapărat cucerită.
citeste tot >>

Un oraș spulberat de vremi nu se poate reclădi doar prin voință comunitară. Mai întâi, cei care-l populează trebuie să se construiască lăuntric până capătă identitate. Trebuie să priceapă de unii singuri ce anume îi diferențiază de ceilalți și să încerce să respecte diversitatea. În acea diversitate urbană - să identifice un ideal comun. Sub conul ei - să distileze mândria de a fi om al cetății. Surâsul așezat al unui oraș vine din singurătatea reflexivă a insului.
citeste tot >>

Deși în percepția comună este socotit a fi un soi de ombilic național, Bucureștiul de astăzi este un spațiu foarte specios al României. Care funcționează după cu totul alte metabolisme decât restul țării. Și-a imprimat de unul singur altă traiectorie, alt destin, alte ritmuri. Ca un părinte care-a luat-o razna. Cosmopolit în exces, pare o ridicătură beată de pietre-n câmp. Și-a enunțat atâtea fețe, c-a ajuns să nu se mai poată oglindi. Cu o sută de ani în urmă, avea șarmul lui de așezare așezată. Sub comunism, a devenit ecclectic și cenușiu. Astăzi, seamănă cu un bazar isteric.
citeste tot >>

În fond, gestul muncitorilor reprezintă o încălcare flagrantă a câtorva principii capitaliste de bază: posesia imuabilă asupra unei proprietăți private, putința legală de a exploata munca sau abilitățile unor indivizi și de a derula o afacere numai pentru profit. Ar exista posibilitatea ca invadatorii să preia creanțele și să-l despăgubească în timp cu o sumă asupra căreia părțile să cadă de acord, dar patronul o ține pe-a lui. Și, până una alta, are dreptate. Situația rămâne confuză și încordată. Fabrica duduie, el o vrea înapoi. De cealaltă parte, i se reproșează că n-a știut să o managerizeze cum se cuvine și a pus cinic în pericol destinele câtorva sute de familii și soarta întregii regiuni. Iar paradoxul cel mai crunt este că, prin inițiativa lor extremă, de stânga, răsculații nu au ocupat-o ca să o distrugă, nici ca să protesteze, de amorul artei, că au rămas pe drumuri, ci ca să promoveze și să apere un alt criteriu al economiei de piață: eficiența prin prestație.
citeste tot >>

Organizarea ierarhică a fost înlocuită cu una orizontală, bazată pe principiile democrației directe și autonomiei. Fiecare sector își alege o comisie, care votează hotărârile în prezența unui coordonator. Acesta informează ''masa delegaților'' despre problemele tehnologice sau despre conflictele ivite și, de asemenea, raportează către propria comisie noutățile care au apărut în celelalte sectoare. Coordonatorii sunt ''împrospătați'' prin rotație, astfel încât, cu o anumită cadență, fiecare lucrător va ocupa această funcție. Deciziile majore se iau în cadrul unei adunări colective.
citeste tot >>

La sfârșitul anului 2001, Argentina intră în incapacitate de plată. Colaps economic. Șomajul atinge cota de 20%, nivelul sărăciei urcă până la 50%, spectrul foametei se întoarce în țara care-și producea cu 10% mai multă hrană decât avea nevoie. Patronii de la "Zanon", cea mai importantă fabrică argentiniană de ceramică, situată în sudul provinciei Neuquen, hotărăsc să închidă afacerea și declanșează procedurile de faliment. Cu salariile neplătite de câteva luni, 331 de oameni rămân pe drumuri. În martie 2002, 226 dintre ei pătrund cu forța în incintă, șterg praful, spală, deretică, ung mașinile, dau drumul la motoare și reiau lucrul. Vând 40% din stocul de produse, ca să plătească lefurile restante, pornesc trei din cele 18 linii de producție, turează fabrica până la 15% din capacitate.
citeste tot >>

După năucitoarea mișcare strategică a Nokia, care și-a mutat peste noapte fabrica de la Bochum la mioriticul Jucu, am stat și eu, ca tot românul, să gândesc cu mintea mea. Pe de o parte - la fericirea aproape microbistă a clujenilor flatați de alegere, dar resemnați că s-ar putea să rămână și ei cândva, la fel de brusc, fără generatorul de bunăstare (''...măcar cinci ani să stea! Apoi, om videa noi...'', zicea unul). Pe de alta - la mânia proletară a miilor de muncitori germani, care s-au pomenit cu gardul părăsit de vrabie. Pot înțelege disperarea fiecăruia dintre nemți în parte.
citeste tot >>

Poporul român se simte, dupa referendum, ca japonezii dupa Hiroshima. Nu mai vrea sa auda de politica! Daca maine ar fi alegerile, nici 12% nu s-ar mai duce la vot. De ce? Nu numai din dezgust sau de frica ci dintr-un acut sentiment al inutilitatii! Pentru ca poporul roman a fost mintit, batjocorit, furat ca in codru! Doi ani si jumatate de proteste, procese, ne-au dat speranta ca vom scapa de Regimul Basescu, cel care a incalcat grav toate articolele Constitutiei, vaduvindu-ne de dreptul la munca, la sanatate, la invatatura, la trai decent, la viata. Cu ocazia referendumului, am constatat ca ni s-a luat si dreptul la exprimare prin vot.
citeste tot >>