Rezultatul întâlnirii dintre Donald Trump și Klaus Iohannis a cam șocat Uniunea Europeană. Și, de fapt, pe toată lumea. Ceea ce se aștepta de la președintele SUA la Bruxelles (susținerea punctului 5 din Tratatul Nord-Atlantic), acesta a declarat vineri, la Washington, cu ocazia primirii, la Casa Albă, a președintelui României.

La o primă lectură a evenimentului, nimeni nu se aștepta la această mișcare, mai ales într-un context în care România nu mai exista demult, altfel decât pe post de sac de box pentru „antrenamentele” la sală ale principalelor țări din Uniunea Europeană. Devenise aproape o cutumă ca România să fie terfelită (uneori justificat, dar de cele mai multe ori nu) de întreaga Europă, grație politicii slugarnice a conducătorilor ei. Discursul lui Donald Trump a reașezat, practic, România pe harta politică a lumii.

Nu e cazul să ne facem iluzii, a fost o ingenioasă lovitură de biliard (sau de șah) a lui Donald Trump, în condițiile în care acesta are probleme destul de mari, atât în interior (cu CIA, de exemplu, dar și cu organizațiile globaliste, cum ar fi American Jewish Commitee), cât mai ales în exterior. Să nu uităm că Turcia, cel mai important aliat NATO de până acum, a schimbat azimutul spre Rusia, blocând sau controlând strâmtoarea Bosfor, respectiv legătura dintre Marea Neagră și Marea Mediterană. În aceste condiții, poziția geostrategică a României a devenit esențială. Ar fi putut fi, în egală măsură, și cea a Bulgariei, dar aceasta este atinsă de „duhul” panslavismului putinist, ceea ce o face, comparativ cu România, mult mai nesigură pentru Statele Unite și NATO.

Pe de altă parte, tensiunile din Golf, unde poate izbucni oricând un nou război, au fost accelerate de Donald Trump în luna mai, la summitul din capitala Arabiei Saudite, Riad, unde s-a întâlnit cu cei 55 de lideri ai unor state musulmane și unde s-a pronunțat imperativ pentru combaterea extremismului islamic. Urmare a pledoariei sale  pentru izolarea Iranului, s-a declanșat, la scurtă vreme... izolarea Qatarului, cel mai bogat stat din lume. Același joc de biliard (sau de șah)...

Să vedem ce s-a întâmplat în SUA, cu ocazia vizitei oficiale a lui Klaus Iohannis.

Pe data de 5 mai, acesta a primit, din partea celei mai vechi și mai puternice organizații evreiești din America, AJC (Amertican Jewish Commitee), distincția „Lights Unto The Nations” (în traducere, „Lumina Popoarelor”) pe care au mai primit-o, de-a lungul timpului, Angela Merkel, Bill Clinton și Nicolas Sarkozy.

AJC este o organizație înființată acum 110 ani la New York de către magnatul american de origine iudaică Louis Marshall. Inițial, AJC a fost fondată pentru  protejarea drepturilor evreilor din America și din întreaga lume, iar apoi a devenit o susținătoare a înființării unui stat iudaic pe teritoriul Palestinei. AJC este, prin legăturile strânse cu Partidul Democrat din SUA, unul dintre importanții opozanți ai lui Donald Trump. Pe plan intern, AJC a susținut puternic legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, deziderat care a fost realizat sub mandatul președintelui democrat Barack Obama, în 2015.

Pe plan extern, AJC este o susținătoare ferventă a unei intervenții americane în Siria, cerând de mai multe ori îndepărtarea președintelui Bashar Al Assad, pe care-l consideră un dictator.

Primul paradox al vizitei lui Klaus Iohannis este acela că președintele României, care are, teoretic, o reputație proastă printre evrei, a primit această distincție chiar de la evrei. Se știe că, dintr-un interes patrimonial mărunt (dar și datorită unei prezumtive relații „speciale” cu Angela Merkel), Iohannis a obținut, pe cale juridică, pentru Forumul Democrat al Germanilor din România, statutul de „succesor în drepturi  al Grupului Etnic German (Deutsche Volksgruppe)”. Or, se știe, de asemenea, că Deutsche Volksgruppe a fost o organizație nazistă, interzisă, printr-o lege europeană, încă din 1944 (Convenția de Armistițiu din 12 septembrie 1944). Faptul că American Jewish Commitee a acordat distincția „Lights Unto The Nations” unui președinte grevat de umbra unui stigmat cu trimitere directă spre Holocaust, demonstrează, printre altele, că nazismul este, de fapt, un steag fals, arborat atunci când e nevoie de el, dar ignorat atunci nu e nevoie.

Al doilea paradox este acela că președintele României a fost primit, pe 6 iunie, deci înainte de a ajunge la Donald Trump, de directorul CIA, Mike Pompeo. Or, în limbaj politic, este o gafă impardonabilă cu mai multe niveluri. În primul rând, niciun președinte al unei țări, fie ea cât de insignifiantă, nu se duce în vizită la subalternul altui președinte. Vizitele se fac de la egal la egal, deci de la președinte la președinte. Or, prin această întâlnire, președintele României s-a subclasat lamentabil, punându-se în poziție obedientă față de serviciile secrete americane. Pe de altă parte, a fost și un afront diplomatic la adresa președintelui SUA, care-i oferise oportunitatea unei întâlniri „de la egal la egal”.

Al treilea paradox a fost atitudinea neașteptat de caldă a „naționalistlui” Donald Trump față de „globalistul” Klaus Iohannis, pe care aproape că l-a flatat, acordându-i un tratament la care nu cred că Iohannis a visat vreodată. Aceasta, în condițiile în care el primise o distincție importantă de la adversarii lui Trump iar pe acesta aproape că-l și jignise, prin vizita la CIA (cu care Trump nu are o relație foarte cordială). În plus, Klaus Iohannis fusese susținător al lui Hillary Clinton, în campania electorală americană, iar Donald Trump nu avea cum să nu știe acest lucru.

Ei, bine, această mișcare aparent paradoxală este, de fapt, un coup de maître al lui Donald Trump. Observând mișcările adversarilor săi și realizând că președintele României a devenit un fel de pion aurit al unui joc de șah extrem de complicat (așadar nu pentru valoarea intrinsecă a lui Klaus Iohannis, care nu există, ci pentru că reprezintă interfața unei regiuni de mare interes geostrategic, în acest moment, pentru NATO și SUA), Donald Trump face ceva la care nu se aștepta nimeni, cu atât mai puțin adversarii săi: îl laudă pe Klaus Iohannis, îl declară prieten, îi spune cât de curajoasă a fost România etc., etc., atrăgându-l, practic, de partea sa și oferindu-i un statut pe care nciun președinte de pe lume nu l-ar putea ignora: acela de „prieten” al lui Donald Trump.

Practic, președintele american le-a stricat jocul adversarilor săi, suflându-le „pionul aurit” care este Klaus Iohannis. Nu știu de ce este Iohannis „pion aurit” (cred că nici el nu știe), dar se vede treaba că chiar este, de vreme ce a beneficiat de atâtea osanale, în ciuda gafelor și bâlbâielilor diplomatice. De la Ceaușescu încoace, niciun președinte al României nu a fost atât de bine primit la Casa Albă.

Explicația? Nu văd decât una singură, așa cum am spus: poziția geostrategică a României, în acest moment. România a reintrat, ca și în primul și al doilea război mondial, în jocul de interese a două blocuri de alianțe politice. Iar Klaus Iohannis, spre norocul lui (și ghinionul nostru), s-a întâmplat să fie președintele României în acest moment. Deci toate onorurile directe și implicite pe care le-a primit Klaus Iohannis la Casa Albă au legătură și cu Rusia, și cu Turcia, și cu Marea Neagră, și cu Emiratele Arabe, și cu șeicul din Qatar. România are oportunitatea de a-și putea renegocia poziția în lume, cu posibilități uriașe de câștig. Dacă am avea negociatori...