Homer ne spunea că vitejia eroilor trebuie cântată de sufletul luminos al poeților pentru ca „vorbele înaripate” să poată trece pragul nemuririi. Volumul de poeme al lui Christian Mocanu este închinat „miracolului prea visat de Decebal, o Dacie independentă, Mare”, autorul mărturisind că „m'au obligat strămoșii mei și Cerul să scriu istoria cum o simt eu”, despre sine spunând cu smerenie că este doar „copistul ce le urcă'n curcubeu”.

Poetul adună momente și evenimente diferite, de la alipirea Cadrilaterului la Regatul României, în 1913, Consiliul de Coroană din 1914, discursul lui Nicolae Titulescu de la Ploiești, din 1915, până la împlinirea „Reîntregirii” din 1918, încoronarea de la Alba Iulia, din 1922, sfințirea „Mormântului Eroului Necunoscut” din Parcul Carol, în 1923, ridicarea și sfințirea „Crucii Eroilor Neamului” de pe Caraiman, din 1928, și Centenarul Marii Uniri, din 2018.

Personalitățile românești cuprinse în volum sunt extrem de diverse: dactilografa Maria Puia, „soldatul” Ecaterina Teodoroiu – „o Jeană d'Arc” a Românilor, stegarul-martir Ion Arion, „fotograful Unirii” Samoilă Mârza, ofițerul român Emil Rebreanu, poetul George Coșbuc, căruia „Zamolxe nu i-a'ngăduit să prindă'n viață România Mare”, făuritori mai cunoscuți sau mai puțin cunoscuți ai Unirii: Daniel Ciugureanu și Pantelimon Halippa, Alexandru Vaida-Voevod, Iancu, cavaler de Flondor, cel care voit-a „să nu mai cânte cucu'n Bucovina”, mareșalul Ioan Boeru, baron de Polichna, dac inteligent și diplomat, generalul Alexandru Averescu, oamenii politici Ionel Brătianu, Nicolae Titulescu și Alexandru Marghiloman, Regina Maria, „ce-avea în ADN vreo trei imperii, dar se simțea Româncă'nverșunat”, și Regele Ferdinand Întregitorul, „trădându'și - din credință - dinastia”.

Nu sunt uitate unele momente tragice ale Războiului Reîntregirii: înfrângerea de la Turtucaia, favorizată de „incompetența crasă” ori transferarea Tezaurului material și istoric în Rusia, „prost alegând garantul de onoare” sau Revoluția din octombrie.

Personalitățile străine sunt și ele extrem de diverse: poetul maghiar Ady Endre, prietenul lui Octavian Goga, generalul german von Mackensen, victorios la Turtucaia și București, dar învins la Mărășești, generalul francez Henri Mathias Berthelot, căruia „i-a crescut în suflet renașterea Armatei Românești”, președintele american Woodrow Wilson, cel care „sfânt drept la guvernare-a patronat”, oamenii politici francezi Clemenceau și Poincaré, vrăjiți de Regina Maria, transilvăneanul bolșevic Kuhn Bela, baronul secui Josif Fay, cel care promitea în Parlamentul României Mari că secuii vor fi stâlpi de nădejde al Regatului României, Francezul-Moț Robert Ficheux, geograful care i-a reașezat pe români în locul petelor albe din hărțile oficiale maghiare.

Un moment care nu putea fi trecut cu vederea este ridicarea „opincii Neamului Românesc”, „icoană din Columna de la Roma”, deasupra steagului unguresc pe clădirea Parlamentului de la Budapesta, după alungarea „ciumei roșii” aduse de Bela Kuhn. Alt moment memorabil este venirea grofilor la Regele Ferdinand, cu propunerea unui „Regat Româno-Maghiar”, care să le asigure viitorul „peste puste”.

Am citit numeroase volume de poezie patriotică, dar rareori mia fost dat să gust o mai firească împletire a măiestriei poetice și a intuiției valorii unor evenimente și personalități istorice în făurirea „României dodoloațe”. Lectura poemelor este mai convingătoare decât o carte de istorie. Dar poetul este perfect conștient că împlinirile strămoșilor trebuie să fie cunoscute și duse mai departe de noi și de urmașii noștri: „Acum, când sentimentul național rămas-a fără magice izvoare, atingerea acelui ideal rămâne'n generații viitoare: o Dacie cum vrut-a Decebal”.