Umblând prin țară cu o ocazie oarecare, m-am confruntat cu o  situație interesantă, care are legătură cu problema încăpățânarii secuilor de a nu învăța limba română. S-a întâmplat într-un TIR care m-a lut la ocazie iar șoferul, dându-și seama de accentul cu care vorbesc, a început și el să-mi vorbească în limba maghiară.

Vorbea atât de corect gramatical, încât am crezut că e ungur. Avea un vag accent diferit de al meu, dar am crezut că e o problemă nativă, legată de zona de proveniență.

Am aflat la scurt timp că era un român care învățase ungurește. Când i-am spus de unde sunt - din Harghita, de langa Gheorgheni - mi s-a adresat așa: „Nu vă supărați că vă spun, dar odată au venit la noi să lucreze niște zidari de la dumneavoastră care nu știau românește. Ziceau că nu pot să învețe! Eu cred că n-au vrut. Păi, cum adică nu pot dacă eu, ca român, am putut învăța ungurește? Cred că românii au mai mult bun simț”.

O altă situație, oarecum în oglindă, s-a întâmplat recent. Într-una din zilele trecute, aflându-mă în gară, în așteptarea trenului către casă, am avut o scurtă, dar foarte interesantă discuție cu un maghiar. Era născut în județul Brașov și trăise tot timpul printre români. Acesta, aflând că sunt secui din Harghita, mi-a spus: „Eu chiar nu-i înțeleg pe secuii din zona ta! Nu-i înțeleg, pentru că nu vor să învețe limba română!”.

Așadar, un maghiar, trăind, conviețuind organic cu românii, chiar el condamnă izolaționismul secuiesc, etnic, cultural și lingvistic! 

Asta înseamnă că retorica naționalistă, de fapt șovină, a lui Antal și Tamás, nu este valabilă pentru toți, respectiv și pentru maghiari, și pentru secui! Iar concluzia este că, prin retorica lor șovină, se produce o dezbinare nu doar între români și secui, ci și între secui și maghiari!

Corectat de Carmen Babia

Citiți și alte articole scrise de Nagy Attila