Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

"Nichita, de ce nu mi-ai spus că vrei să fumezi chiar acum?"

Data publicarii: 30.03.2010 21:06:00

Îl cheamă Valentin Vasilescu şi este regizor. S-a retras la Drobeta Turnu Severin – “la ţară”, cum îi place să spună. A fost multă vreme în prejma lui Nichita. Şi, pentru că ne ştiam de pe vremea “romantismului postrevoluţionar”, când încercam amândoi - împreună şi fiecare în parte - să facem ceva “ca lumea” din lumea în care trăiam, l-am rugat prieteneşte, adică fără prea mare protocol, să-mi povestească despre Nichita. Ştiam că ştie multe şi el ştia că eu ştiu ce ştie. Presupunând (fals!) că-i cer cine ştie ce picanterii, m-a aburit elegant, trimiţîndu-mi un fel scrisoare în care-mi relata o întâmplare cu Nichita din... 1990... Cînd Nichita nu mai era de şapte ani. Atâta doar că relatarea este tulburătoare şi reală, motiv pentru care o şi public.

 

 

Îmi este frică să intru mai cu putere în trecutul nichitian al meu. În primul rând pentru că - şi asta o ştiu de la Profesor (Petru Creţia n.n.), nu-l putem găsi pe Nichita decât în textele sale. Actele făcute de el în timpul vieţii pământeşti nu înseamnă mare lucru... Dacă l-am întreba pe Nichita ce ar alege, între a citi oamenii textele sale şi a citi despre el, este clar ce ar alege, nu? Iar modul de a renuvela imaginea lui... dacă se supără Nichita pe mine? În aproape două zile care au trecut de când mi-ai dat telefon, m-am tot gândit la vremurile acelea. Şi, din toate câte s-au întâmplat, am să-ţi povestesc doar un moment... o secvenţă scurtă.
Eram în Bucuresci, locuiam acolo lângă tine, eram cu Sanda şi Călin în casă, era o zi în care nu plecaserăm de acasă, era o sâmbătă... sau o duminică, parcă. Ne deplasam dintr-un loc în altul prin casă, ne plictiseam, ne întâlneam şi ne mai spuneam câte-o vorbă.

Lumea reală este greu de observat şi reţinut. Trăim mai mult în noi. Vedem lumea din interiorul nostru, prin plasa resturilor de gânduri, a frânturilor de dorinţe. Îţi spun asta pentru că vreau să înţelegi un amănunt: nu ştiu cum a fost exact. Ştiu doar că ceea ce s-a-ntâmplat este perfect adevărat. Atât cât poate fi adevărat trecutul. Tu ştii că memoria nu este o bibliotecă în care stau amintirile aşezate frumos şi corect în rafturi. Memoria este o cuantă. Este o energie informaţională, dar este amestecată cu multe “bălării”, iar locul amintirilor este de fiecare dată altul!!! De fiecare dată amintirile se nuanţează (nu am spus se schimbă!), în funcţie de celalate amintiri alăturate...
Acum este seară, le am alături de mine pe Smaranda şi Manuela. Trăiesc în două lumi. În interior, trecutul în care am trăit, şi acest moment în care tapez, la tastatură, un alt timp. Un alt timp?... În plus, timpul în care exişti tu, în care citeşti tu…

Deci… eram acolo/aici… atunci/acum… si după ce am mâncat, m-am dat la somn. E clar că era o zi a letargiei. Era o după-amiază lenevoasă...
Nu am dormit mult, aşa ţin minte. Dar, în scurtul somn, l-am visat pe Nichita. Nu mai ţin minte cum era scenografia visului. Cert este că Nichita mi-a cerut o ţigară. În vis.

Dar ce este visul? Este o realitate. O realitate de altă vibraţie. Realitaea este reală atâta timp cât există observatorul. În vis există doar un singur observator: psihicul meu. Visul, am putea spune, este o realitate cu un singur link. Visul este o altă lume. O altă planetă. Când eram mai mic, am visat că într-un vis de-al meu căzuse un călător cosmic... dar intrăm în altă discuţie.

Numai că atunci - culmea, ca si acum!!! - tocmai mă lăsasem de fumat. Şi, cu multă părere de rău, i-am spus: “Îmi pare rău, Nichita, da’ tocmai m-am lăsat de fumat”... În vis nu ştiam că el era mort. Că trecuse dincolo de realitatea comună… Comună în sensul că avem acces mai mulţi la ea, în acelaşi timp.
Şi m-am trezit. Le-am povestit lui Călin şi Sandei ce visasem. Ea a spus că va lua un pachet de ţigări şi a doua zi le va da colegelor ei de birou. Şi gata. Am reluat vieţuirea de humanoizi ai zacerii în banalitate…
Dar nu a durat mult. Poate 15 minute. Pînă ce m-a lovit o durere de cap, din senin. Brusc. Ca şi cum ceva m-a învelit la cap. Ca şi cum ceva a început să mă strângă în jurul frunţii aşa... din senin. Durerea se înteţea. Începusem să strig de durere. Frica mă paraliza iar durerea mă ducea până la urlet. Mă zvârcoleam pe covor. Sanda şi Călin mă priveau îngroziţi. Se agitau pe lângă mine fără să ştie ce să facă. Ajunsesem la urlet. Urlam cumplit, ţin minte că mult timp mi-am auzit urletul personal şi chestia asta îmi amintea despre partea mea profund animală, prin minte mi-a trecut gândul că am să mor...În clipa aceea mi-a venit în minte imaginea lui Nichita. Am strigat la Călin să mearga la privatizatu’ din colţ şi să cumpere un pachet de ţigări. Călin zăbovea, întrebându-mă ce ţigări să ia. Eu urlam, tremurând şi transpirând cumplit, să ia orice...
Abia când Sanda şi-a aprins o ţigară, plângea şi tremura de-abia a reuşit s-o aprindă, am început la fel de repede să-mi revin. Când a stins ţigara, îmi revenisem. Zăceam pe covorul din sufragerie, lac de sudoare, cu gura uscată, respiram greu şi gâjâit... prin minte mi-a trecut fraza asta, am s-o tin minte toata viata: “Nichita, de ce nu mi-ai spus că vrei să fumezi chiar acum?”

Aşa s-a petrecut. Crezi că mai am curaj să fac ceva ce ar putea deranja amintirea Nichita din mine însumi?

 

Afisari: 2252
Autor: Miron Manega
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter