Se încarcă pagina ...

Urmăriți-ne pe certitudinea.com

Armata României si Basarabia, în 1918. Atacul bolsevic de la Chisinău. Ilie Cătărău, un aventurier fără scrupule

Data publicarii: 25.02.2020 15:05:00

Articol apărut în numărul 8 al revistei „CERTITUDINEA”

 

 

În data de 2 decembrie 1917 Sfatul Țării a proclamat Republica Democratică Moldovenească, iar la 7 decembrie a fost învestit guvernul (Consiliul Directorilor Generali ai Basarabiei), sub conducerea lui Pantelimon Erhan. Basarabia se afla însă, la acel moment, sub teroarea trupelor rusești bolșevizate cantonate în gubernie și a bandelor de dezertori de pe front. Neputând face față anarhiei instalate cu puținele sale unități militare (numite cohorte) – și ele contaminate parțial de bolșevism, Sfatul Țării a cerut, fără succes, ajutor trupelor aliate. Cererilor repetat având același subiect, adresate de Consiliul Directorilor atât generalului Dmitri Șcerbaciov, cât și generalului Henri Mathias Berthelot de a trimite în Basarabia „trupe disciplinate și sigure” nu li s-a putut răspunde pozitiv, după cum nici demersurile făcute pe lângă guvernul Ucrainei nu au avut succes. Între timp însă, relațiile dintre statul român și guvernul de la Moscova s-au deteriorat, astfel că trimiterea unui număr limitat de unități române în luna decembrie 1917 peste Prut pentru a alunga jefuitorii și revoluționarii din câteva sate basarabene, i-a înfuriat pe bolșevici, ceea ce a dus la arestarea ministrului României la Petrograd și confiscarea Tezaurului de către regimul sovietic.

 

Apelurile disperate ale guvernului moldovenesc

 

La 22 decembrie 1917, guvernul moldovenesc a solicitat printr-o telegramă (semnată de Pantelimon Erhan, Ion Pelivan și Vladimir Cristi) Ministerului de Război român ajutor militar, concretizat prin trimitere „a unui regiment ardelenesc, cu posibilă urgență. Totodată, vă rugăm să ordonați ca acest regiment să stea la dispoziția directorului Republicii Moldovenești”.

Pe 24 decembrie, în răspunsul său, Ministrul de Război român Constantin Iancovescu a a asigurat Sfatul Țării că 1.000 de militari ardeleni vor fi trimiși de la Kiev ca sprijin (aceștia fiind destinați inițial doar să tranziteze Chișinăul, spre România).

Intervenția Armatei României în Basarabia în anul 1918 a reprezentat o acțiune militară inițiată și desfășurată în intervalul decembrie 1917 - martie 1918. Acțiunea s-a derulat în baza unei înțelegeri între aliații Antantei și a unor cereri de ajutor militar din partea Guvernului Republicii Democratice Moldovenești, având de asemenea acordul Puterilor Centrale.

 

Planul locotenent-colonelului Ion Antonescu, viitorul mareșal

 

Pe de altă parte, prelungirea Armistițiului de la Focșani, ca și tratatul preliminar de pace de la Buftea, din 5/18 martie, conțineau o clauză secretă în ce privește anexarea Basarabiei: în schimbul dreptului de a transfera trupe prin Basarabia pentru a ocupa Ucraina, Germania a fost de acord cu preluarea de către România a teritoriului dintre Prut și Nistru. Armata Română urma să rămână mobilizată spre a fi întrebuințată în Basarabia. Clauza secretă a fost reconfirmată pe 7 mai 1918, prin Tratatul de la București.

Un studiu prealabil de operații efectuat de locotenent-colonelul Ion Antonescu (viitorul mareșal), a prevăzut ca primă etapă a stabilirii dominației militare române în zonă – înainte de dislocarea unei mari unități peste Prut, o acțiune surpriză destinată să ocupe axa de transport Tighina/Bender - Chișinău - Ungheni. În ceea ce privește preluarea Chișinăului, aceasta ar fi trebuit efectuată cu efective de grăniceri și voluntari ardeleni.

 

Ion Antonescu tânăr

 

 Dar, la 5 ianuarie 1918, subdiviziunea Front-Otdel din Chișinău a organizației militare bolșevice RUMCEROD din Odessa, împreună cu câteva unități militare bolșevizate, au declanșat o operațiune de forță împotriva parlamentului moldovenesc, guvernului și susținătorilor acestuia, iar pe 6 ianuarie au atacat, în gara Chișinău, detașamentul de ardeleni trimis de la Kiev pentru a sprijini Sfatul Țării. Sosirea acestora fusese deconspirată.

 

Ambuscada bolșevicilor din Chișinău

 

Agitatorii bolșevici ocupaseră înainte cu câteva zile gara, telegraful și poșta. La sosirea trenului în gara din Chișinău, pe acoperișul gării și în alte puncte strategice erau deja montate mitraliere, iar bolșevicii erau pregătiți să organizeze o ambuscadă. Soldații români transilvăneni nu se așteptau la o confruntare, fiecare soldat avea la el doar câte cinci gloanțe, restul muniției fiind păstrată într-un vagon separat.

 

Comisarul bolșevicilor de la gara din Chișinău a oprit trenul și a cerut soldaților să predea armele. Soldații români au răspuns că nu pot preda armele fără ordin de la consulul român sau consulul francez din Chișinău și au cerut să fie adus acolo unul dintre aceștia. Între timp bolșevicii au răspândit prin Chișinău zvonul că au venit românii să cucerească orașul Chișinău și să anuleze toate libertățile dobândite prin revoluție, la chemarea Sfatului Țării. S-au adunat la gară soldați moldoveni înarmați, care i-au întrebat pe românii din tren ce vor să facă. Aceștia le-au răspuns că vin de la Kiev și merg la Iași. Cineva din partea moldovenilor a tras un foc de armă, care a declanșat măcelul.

 

Jurnalistul moldovean de la ziarul Cuvânt Moldovenesc descrie astfel confruntarea: „Transilvănenii nu au vrut să se bată, iar ai noștri, și mai ales proștii de moldoveni, trăgeau din puști și din mitraliere, cum n-au tras nici la front în nemți”. Românii s-au predat „zicând că nu vor să verse sânge frățesc”. Moldovenii au început să îi bată pe transilvăneni. „Mă podidesc lacrimile și nu pot ținea condeiul, ca să scriu, cum s-au luptat amăgiții de moldoveni cu frații lor!”, scrie jurnalistul de la Cuvânt Moldovenesc.

 

Soldații români din Transilvania au fost bătuți, dezbrăcați, batjocoriți și purtați pe străzile orașului Chișinău. Bolșevicii au răspândit zvonul că mai vin români și orașul Chișinău trebuie apărat. Au fost împărțite armele luate de la soldații români și a mai fost prădat un depozit de armament.

 

Fuga bolșevicilor și sosirea Armatei Române

 

În seara zilei de 7 ianuarie, rușii și moldovenii au atacat depozitul de alimente din Strășeni, de lângă Chișinău. Acest depozit a fost constituit cu acordul guvernanților din Chișinău și era păzit de câțiva zeci de soldați români. O telegramă trimisă de un anonim afirma că la Strășeni au sosit două eșaloane de soldați români care vor să cucerească orașul Chișinău. Așa că rușii și moldovenii au mers acolo și i-au luat prizonieri pe românii care păzeau depozitul de alimente.

 

 

În aceeași noapte a fost prădată de bolșevici comisia interaliată, formată din reprezentanți ai Franței, Angliei și Statelor Unite. Comisia cumpăra alimente din Basarabia și avea circa 2 milioane de ruble. Acești bani au fost furați de o ceată de soldați bolșevici. Zvonurile spuneau că 150.000 ruble au fost date soldaților moldoveni care au fost împreună cu bolșevicii ruși.

 

După mai multe ezitări pentru a nu agrava situaţia, guvernul român a hotărât trimiterea trupelor române în Basarabia. Acestea trec Prutul la 10/23 ianuarie 1918, iar în 13 ianuarie 1918, divizia a 11-a condusă de generalul Broşteanu intră în Chişinăul evacuat de către bolşevici (care fugiseră, în nopţile de 11, 12 şi 13 ianuarie, furând tot ce se putea fura din Chişinău). Armata română a fost întâmpinată pretutindeni cu mare bucurie, populaţia basarabeană văzând în sosirea ei garanţia instaurării liniştei. În proclamaţia generalului Broşteanu, la 12 ianuarie 1918, se menţionează că armata română va apăra viaţa şi avutul obştesc al locuitorilor împotriva cetelor de anarhişti şi progromişti. Într-adevăr, în întreg teritoriul controlat de armata română s-a instaurat liniştea, cu unele excepţii, acolo unde pătrundeau elemente bolşevice provocatoare venite de dincolo de Nistru.

 

Aventurierul Ilie Cătărău, un produs al apelor tulburi

 

Un personaj caracteristic acelor vremuri tulburi, când tot felul de indivizi dubioși reuşesc să apară şi să se caţere destul de sus pe piramida puterii, a fost Ilie Cătărău - aventurier politic, soldat şi spion basarabean. Originar din satul Măcăreşti, de pe Nistru, fiu al unui dascăl decedat, a făcut 2-3 clase de seminar teologic, dar spiritul de aventură l-a dus în România unde a dus o viaţă de parazit, ajungând să fie înfiat de un moşier român.

 

Este autorul aruncării în aer a statuii lui Arpad de pe muntele Tâmpa din Brașov, fapt pentru care a ajuns să fie destul de bine văzut în cercurile basarabene. Dar, atunci când a încercat pe lângă Pan Halippa crearea unui partid muncitoresc român, acesta nu l-a sprijinit, spunându-i că este înclinat mai mult spre aventură decât spre muncă statornică în folosul neamului.

 

Totuşi, Onisifor Ghibu îl aprecia. Înrolat ca soldat voluntar în primul regiment moldovenesc, încalcă dispoziţiile conducerii basarabene, organizând alegeri pentru sfatul soldaţilor, ajungând conducătorul acestora, în intenţia de câştigare a puterii. Cu o demagogie deşănţată, a reușit să adune adepţi credincioşi din rândul soldaţilor din acest regiment, cu care organiza chefuri şi orgii, aducând vite şi oi pe care le sacrifica în curtea regimentului, împreună cu cantităţi impresionante de rachiu şi vin, confiscate de la ţărani sub ameninţarea armelor, întocmai ca ruşii.

 

La şedinţele Sfatului ţării apărea înarmat până în dinţi, împreună cu o gardă personală, în scopul de a intimida deputaţii. În mod cert, scopul lui era de a-şi crea o armată proprie, întocmai ca şi Mahno în Ucraina, şi de a se instala cât mai sus în ierarhia puterii, profitând de vremurile de anarhie. De la un moment dat, până şi soldatul Levenzon, ajuns şeful garnizoanei ruseşti, s-a simţit ameninţat de demagogia lui Cătărău, mai ales că acesta începuse să se adreseze cu promisiuni şi soldaţilor ruşi.

 

Cu câteva zile înaintea Crăciunului anului 1917, atât moldovenii din Sfatul Ţării (prin Gheorghe Pântea), cât şi Levenzon s-au decis să scape de Cătărău şi au trecut la acţiune. Două camioane, unul cu soldaţi şi marinari moldoveni, altul cu soldaţi ruşi din cele două regimente siberiene care mai păstrau o urmă de disciplină, au descins noaptea în faţa hotelului Londra, în restaurantul căruia chefuia tot timpul Cătărău cu două din gărzile sale. Moldovenii şi ruşii s-au postat în faţa şi spatele hotelului, iar grosul s-a năpustit la etaj, neutralizând gărzile şi dând buzna peste Cătărău care dormea ameţit de băutură.

 

Un fost boxer român din Serbia, din armata moldoveană, l-a culcat cu o lovitură la pământ şi ceilalţi l-au imobilizat, apoi l-au expediat prizonier la Odessa. Acolo însă a reușit să iasă basma curată, susţinând că a fost arestat pentru că a luat apărarea ucrainenilor din Chişinău. Garda ucraineană credulă l-a crezut și l-a eliberat. Cătărău a plecat în Europa de Vest, după care în Asia, unde se spune că ar fi ajuns regele unei insule polineziene.

 

Mai târziu îl găsim la Paris, unde este implicat într-un mare scandal cu furtul unor bijuterii de la o tânără americană cu care se logodise în calitate de conte, asta fiind doar o mică parte din escrocheriile practicate. După câţiva ani de închisoare, la bătrâneţe, revine în Basarabia deja ocupată de sovietici, speculează arestarea sa de către Sfatul Ţării şi primeşte o pensie grasă ca fost luptător comunist, pe care a ronţăit-o liniştit până la moarte. În acest timp, adevăraţii patrioţi înfruntau gloanţele plutoanelor de execuţie sau înfundau puşcăriile sau întinderile îngheţate ale Siberiei.

 

Surse: Wikipedia.org, Historia.ro, Cristiannegrea.ro

 

Afisari: 1726
Spune-le prietenilor:
  • RSS
  • Digg
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google Bookmarks
  • FriendFeed
  • LinkedIn
  • MySpace
  • Netvibes
  • Reddit
  • Technorati
  • Tumblr
  • Twitter
  • Yahoo! Bookmarks
  • Yahoo! Buzz
  • email
  • Live
  • StumbleUpon
  • Ping.fm

Comentarii

* Nume:
* Email:
* Mesaj:
  caractere ramase
* Cod de siguranta:

Va rugam sa introduceti in casuta de mai sus codul de siguranta
  * campuri obligatorii
 

Nu sunt comentarii.
Alte articole | Arhiva
 
Colegiul de redactie

MIHAI EMINESCU
(Coordonator editorial şi moral)
Eudoxiu Hurmuzachi
Carmen Sylva
Vasile Alecsandri
Nicolae Densușianu
I.L. Caragiale
George Coșbuc
Vasile Pârvan
Nae Ionescu
Nicolae Iorga
Pamfil Şeicaru
Cezar Ivănescu
Dan Mihăescu
Stela Covaci
Ciprian Chirvasiu

Colaboratori

Dan Puric, Dan Toma Dulciu, Daniela Gîfu, Dorel Vişan, Firiță Carp, Florian Colceag, Florin Zamfirescu, Laurian Stănchescu, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Cătălin Berenghi, Mădălina Corina Diaconu, Mircea Coloşenco, Mircea Chelaru, Mircea Șerban, Miron Manega (ispravnic de concept), Nagy Attila, Sergiu Găbureac, Zeno Fodor

Citite Comentate Comentarii noi Ultimele articole
Newsletter